[Articol cu paternitate incertă]

[17 ianuarie 1879]

Cum sub ochii părtinirii și sub logica pasiunilor virtuțile se schimbă în vicii și viciile în virtuți! Lessing — dacă nu ne înșală memoria — povestește cazul unui om din India care comisese un omor pentru o femeie urâtă. La-ntrebarea judecătorilor cum s-a putut una ca aceasta vinovatul răspunse: „O dac-ați vedea-o cu ochii mei!“

Tot așa am ajuns astăzi și cu monopolul tutunurilor: „O, dacă l-am vedea cu ochii fraților liberali, ce frumos, ce admirabil ni s-ar părea atunci“.

Singura deosebire între omul din India și decanul ziaristicei liberale este că acel om era statornic în vederea lui pe când „Românul“ își schimbă ochii după împrejurări și are vedenii înfricoșate și apocaliptice atunci când frații căuzași au numai rolul ingrat de-a striga prin cafenele; și perspective trandafirii atunci când aciiași frați ajung să puie țara la cale.

Știți ce era odată monopolul tutunurilor — când erau conservatorii la putere — în ochii ziarelor liberale și ai tovărășiei de la Mazar Pașa?

„Românul“ singur mărturisește tonul ce-l creaseră liberalii în țară. „Când s-a înființat monopolul tutunurilor la noi n-a fost decât un strigăt în toată țara în contra acestei noi măsuri fiscale“. El însemna: uciderea unei ramure de producție națională, o spoliațiune a țării din partea străinilor.

Puși în vesela necesitate de-a ilustra purtarea liberalilor de pe atuncea, vom spune numai că Regia era compusă din hoți cari înșelau publicul la cântar și dădeau fidea de carâmbi vechi în loc de tutun în pachetele de calitatea întâia. Experții roșii cântăreau și răscântăreau prin „Românul“ și prin alte ziare liberale hârtia învelitorii pachetelor, staniolul, smoala cu cari sunt lipite și făceau ingenioase exerciții de adunare și scădere asupra celor 25 de grame. Un colaborator vremelnic recomanda cititorilor „Românului“, prin scrisoare deschisă, tutunul Regiei ca mijloc excelent contra anghinei difterice, de vreme ce tăbăcește gâtul în așa chip încât nu se mai poate prinde nimic de el.

Știți însă ce este azi monopolul?

„Românul“ de la 10 curent ne răspunde: „monopolul tutunurilor este, fără îndoială, cel mai echitabil din toate impozitele indirecte; el nu izbește un obiect de prima necesitate, ci din contra un rău obicei, un fel de viciu“.

Acest viciu trecea odată drept mucenic. Astfel de ex. st. marele mucenic Mărculescu își tăbăcise gâtul cu tutunul Regiei, pentru a da învățături sărmanei omeniri ce otrăvuri cată să întrebuințeze contra anghinei. Își răstignise beregata pe altarul omenirii. Un viitor martirologiu al tuturor candidaților academiei de înțelepți de la Mărcuța va păstra cu gratitudine numele tuturor acelor ilustrațiuni cari au vorbit pe atuncea în „Românul“ contra monopolului.

Va să zică fumatul era sub conservatori un martiriu, o virtute par excellence, sub liberali a devenit un rău obicei, un viciu, iar fumătorii trebuie să-și spășească păcatele, căci tot „Românul“ zice că acești vicioși n-au nici un drept să vorbească; bine li se face ceea ce li se face și, dacă nu vor să fie loviți pentru viciul lor, n-au decât să nu mai fumeze și vor fi mai … sănătoși. Va să zică fumătorii nu sunt numai niște vicioși, ci totodată și bolnavi. „Prin urmare nu se poate zice nimic contra monopolului tutunurilor ca impozit indirect“.

Și dacă fumatul e un viciu, știți ce vor deveni contravenitorii, fie în cultură, fie în contrabandă, după ordinea actuală de idei a ziarului guvernamental?

Cel puțin criminali.

Căci „dacă regia va consimți la modificări și complectări ale controlului, i se vor da și ei în schimb garanțiile pe cari le cere în contra contrabandei și a culturii ilicite“.

Aceste garanții, pe care însă „Românul“ nu le citează, sunt pedepse criminale de ani de închisoare contra cultivatorilor sau introducătorilor iliciți, și încă pedepse pronunțate nu de jurați, ci cu judecată scurtă, încât cine ucide pe un om va veni și de azi înainte la jurați și va fi achitat, iar cine va cultiva zece fire de tutun în mod ilicit merge pe câțiva ani la pușcărie fără judecată.

Dacă esistă opinie publică la noi compare atunci declamațiunile liberale din vremea înființării monopolului cu declamațiunile de astăzi, compare obligațiunea luată de tovărășia de la Mazar Pașa de-a aboli darea cu tendința de azi de-a o mănține cu orice preț, și judece în consecuență.

Noi n-am amăgit niciodată oamenii și de aceea deie-ni-se voie a nu admite nici sofismele cele noi ale „Românului“, precum n-am admis nici pe cele vechi. A fuma nu este nici un rău obicei sau un viciu, dar nu este nici o virtute, ci pur și simplu o trebuință contractată, ca oricare alta. Cumcă omul poate fără fumat nu-i nici o dovadă pentru viciozitatea și răul obicei al fumatului, căci omul poate fără multe. Dacă nu-și poate face casă șade-n bordei, dacă nu poate frige carnea o mâncă crudă, în fine dacă nu se poate îmbrăca umblă și-n hainele lui moș Adam. Toată mișcarea economică a omenirii consistă în crearea de trebuințe nouă și numai escesul acestor trebuințe e un viciu. Dacă cineva ar admite teoria „Românului“ atunci toate artele: muzică, pictură, arhitectură, teatru; industriile: mătasă, catifele, broderii, țesături, toate ar fi un viciu, pentru că nu constituiesc o primă necesitate, ar fi un rău obicei de care, dacă oamenii s-ar lăsa, ar fi mai… sănătoși. În realitate însă obiecte de prima necesitate nu sunt decât acelea cari se-ntrebuințează pentru nutrirea și conservarea individului; acele obiecte sunt foarte puține la număr, iar tot restul de producte omenești sunt obiecte pentru îndestularea unor trebuințe contractate, fără cari mai nu ne putem închipui existența omului modern.

Aceste trebuințe nu sunt contractate de cătră sistemul nutritiv, ci de cătră cel nervos, adecă de cătră organele acelea cari fac din om om, pe când obiectele de prima necesitate sunt acelea cari au a face cu existența sa ca animal.

Și într-adevăr animalele au nevoie de mâncare, de acoperământ contra intemperiilor, dar nu le-am văzut încă nici îmblând la teatru, nici fumând, nici cumpărându-și tablouri, nici făcând muzică. Adecă de! o spunem și noi aceasta în nevinovăția noastră: poate că între dd-lor vor fi văzut și cazul contrariu. A numi dar fumatul un rău obicei, un viciu, e o sofismă pentru a îndreptăți impunerea unei dări, ceea ce nu era necesar.

Mai bine s-apuca „Românul“ s-arate de ce darea aceea a trebuit să se creeze. Pentru că tot d-nii liberali votaseră drumul de fier Stroussberg, pe care apoi n-a voit să-l plătească, și pentru că, plata fiind obligatorie prin iscălitura țării, conservatorii trebuiau s-o realizeze, creând resurse nouă. Departe dar de-a vedea în monopol o dare bună, contra căreia nu e nimic de zis, ea a fost privită așa cum este în adevăr, adecă ca o nouă sarcină, dar care se impunea prin greutățile create de guvernul dumnealor.

O dare este dar totdeauna o neplăcere, individual vorbind, numai poate că sub roșii va deveni o fericire sau o beatitudine chiar de-a plăti biruri. De aceea noi nici apărăm, nici combatem monopolul. Necesitatea lui e evidentă, pentru că reprezintă un venit sigur de zece milioane, cari trebuiesc și sunt deja angajate în cheltuielile asemenea neapărate ale statului. Ceea ce voim însă este a stigmatiza din nou acel sistem al minciunii și al amăgirii publicului și de-a arăta cum dd-nii liberali nu pot ține promisiunea lor de-a aboli monopolul și cum acea promisiune nu era decât o manevră electorală, făcută cu deplina conștiință că n-o vor putea ținea.

Cel mai hazliu pasaj însă din articolul, menit a face epocă, al „Românului“ e următorul:

Dacă nimeni nu murmură în contra băuturilor spirtoase, care atinge un obiect ce adesea este de primă necesitate… cum ar avea dreptul să se revolte în contra impozitului indirect pus pe fumători.

Noi credeam cum că băuturile spirtoase sunt arareori obiecte de primă necesitate, dd-lor zic adesea. Știm că acele băuturi produc proroci în șirurile dd-lor, cari, mai competenți fiind în materie, ne impun plăcuta datorie de-a le da dreptate în privirea acelui esces de necesitate.

Fiziologicește însă lucrul nu-i adevărat. Alcoolul, întrucât e trebuitor nutrițiunii, se poate substitui, c-un înzecit folos pentru sănătate, cu hrana substanțială.

❦