III

Într-un articol al „Presei“ am auzit deci tocsinul sunând și nația chemată a face justiție cu radicalii; într-alt articol vedem pe roșii încărcați cu orice epitheton ornans din câte se cuvin unui veritabil pușcăriaș.

De astă dată schimbăm puțin fața lucrului și trecem de la injuriile grave la acuzațiuni mai subțire făcute, dar cu atât mai grele. Aceeași „Presă“ care azi laudă atitudinea patriotică a guvernului scria la 11 mai anul curent cuvintele de mai la vale, cari, fiind adevărate și esprimând și opinia noastră în privirea partidului radical, ne inspiră numai mirarea cum, scrise dacă nu de d. Boerescu însuși, totuși în foaia d-sale, se mai conciliază cu tonul de azi al „Presei“ și cu rolul marelui om de stat într-un cabinet de trădători de țară.

București, 11 mai

„Românul“, în numărul său de miercuri 9 mai, consacră un lung articol de fond, cu un rar spirit de denigrare, pentru a combate pe d. Boerescu din cauza discursului ce a ținut acum vreo 15 zile în adunarea electorală din sala Ateneului.

Intră în deprinderile falsei democrații de a se sili cu orice preț și cu orice ocaziune să micșoreze orice superioritate, să decapiteze orice se înalță, să cate cu obstinațiune a stabili pretutindeni nivelul unei sălbatice egalități.

D. Boerescu prin munca, capacitatea și talentele sale, a devenit în stat o personalitate marcantă, care se înalță mai presus de nivelul comun al acelor mediocrități zgomotoase care umplu țara de clamoarea, incapacitatea, ignoranța, confuziunea și vociferațiunile lor.

D. Boerescu trebuie decapitat!

Aceasta o cere principiul falsei democrații.

În acest sens e conceput și redactat articolul din „Românul“ despre care vorbim și pentru acest scop el revine a combate pe d. Boerescu pentru un discurs ce a ținut acum 15 zile.

Sunt imprudenți politicii de la „Românul“ de a tot agita niște cestiuni care apasă asupra lor cu cea mai strivitoare greutate.

D. Boerescu, într-un discurs asupra politicei generale a guvernului, n-a putut să treacă sub tăcere imensa și teribila greșală comisă de dânsul în cestiunea Basarabiei.

Cum a putut cabinetul din București să dea ordinul armatei române de a trece Dunărea fără un tractat, când el știa prea bine, a zis d. Boerescu, că Rusia ne va lua Basarabia?

D. Boerescu, esclamă „Românul“, este un insinuator vulgar și fals, căci guvernul, prin convențiunea de la aprilie, a stipulat integritatea teritoriului și prin urmare a luat toate garanțiile pentru păstrarea Basarabiei.

Să stabilim veritatea faptelor.

Fără a vorbi de textul primitiv al acestei convențiuni, asupra căruia politicii de a doua mână de la „Românul“ nu par a avea nici o idee; fără a acuza pe guvern că, în loc de termenul cam vag, integritatea teritoriului, el ar fi trebuit să stipuleze anume garantarea Basarabiei ce s-a redat României prin Tractatul din Paris; noi declarăm că suntem satisfăcuți de convențiunea din 4 aprilie în ceea ce privește Basarabia și mărturisim că, din toate cuvintele pronunțate în Corpurile legiuitoare cu ocaziunea votării acestei convențiuni, nimic nu ne-a mers mai mult la inimă decât următoarele cuvinte ale d-lui ministru de externe:

Prin această convențiune, Rusia ne liniștește de frica cea mare că ni se va lua și acea părticică din Basarabia luată întreagă la 1812 și care ni s-a redat prin Tractatul de Paris.

Aceasta a fost impresiunea cea mai puternică sub care s-a votat convențiunea din 4 aprilie.

Să votăm, a zis în rezumat tot guvernul, pentru că acesta este singurul chip de a nu pierde Basarabia.

Acest punct stabilit, invităm pe politicii de la „Românul“ și pe toți aceia ce se lasă a se ameți prin zgomotul unor manifestațiuni de o veselie adesea foarte importună, să deschidă „Monitorul oficial“ și să citească (pag. 5612) ședința Camerii din 30 septembre 1878, ședință preșidată de d. Vernescu asistat de d-nii secretari Gr. Isăcescu și R. Pătărlăgeanu.

D. ministru de esterne al aceluiași cabinet radical care încheiase convențiunea din 4 aprilie 1877 destăinuiește Camerei la 30 septembre 1878 că două luni după acea convențiune, în luna lui iuniu, marele cancelar al Rusiei declarase formal că guvernul rusesc este hotărât a ne lua Basarabia.

„Am ieșit, zice d. ministru de esterne, cu durerea în inimă, căci văzusem că Rusia nu renunțase la Basarabia“ („Monitorul oficial“ din 1878, p. 5612).

Guvernul nostru radical știa dar în iuniu că nu mai putea compta pe convențiunea din aprilie; că articolul din acea convențiune, relativ la integritatea teritoriului român, nu avea nici o valoare înaintea Rusiei; că, într-un cuvânt, marele imperator, înaintea căruia el ieșea cu pâine și cu sare, nu renunțase la Basarabia.

Întrebăm pe contradictorii noștri dacă cabinetul din București, în loc de a face țării această teribilă destăinuire în 1878, 30 septemvrie, adică după război, ar fi făcut-o înaintea războiului, ar fi dat România Rusiei sângele și milioanele sale pentru ca să o ajute … să ne ia Basarabia?

Înaintea unei asemenea revelațiuni, cari ar fi fost deputatul, care ar fi fost senatorul, care ar fi votat război și ar fi rupt o neutralitate pe care Europa nu înceta a ne-o consilia?

Opozițiunea, ca și țara întreaga, nu cunoștea declarațiunea guvernului rusesc din luna lui iulie și, cu toate acestea, nu înceta de a striga guvernanților noștri: De treceți Dunărea, luați cel puțin garanții; încheiați un tractat cu Rusia pentru a stipula avantajele ce trebuie să tragă statul român dintr-un război costisitor și plin de pericole.

Este o jale de a citi răspunsurile ce ne dau atunci guvernanții noștri, precum și acuzațiunile ce ei aruncau în contra noastră, pentru a atrage asupra opozițiunii mânia Rusiei!

Oare a spune asemenea adevăruri și a constata asemenea fapte este a face insinuări falșe? Și întrebăm pe „Românul“: Nu ar fi mai prudent de a păstra o înțeleaptă tăcere asupra acestei cestiuni a Basarabiei, care apasă într-un mod așa de strivitor asupra patronilor săi?

De cred politicii de la „Românul“ că vor rezulta învățăminte cari le pot fi utile din discuțiunea celor petrecute în această dureroasă cestiune, noi suntem gata a primi o asemenea discuțiune și nu vom califica de insinuări falșe fapte pozitive ce ei vor invoca în favorul domniilor lor.

În mai anul curent ziarul radical „Românul“ era scris cu un spirit de denigrare.

Dar așa e falșa democrație.

Micșorează orice superioritate.

Decapitează orișice se-nalță.

Cată a stabili nivelul sălbaticii egalități.

Roșii sunt zgomotoase mediocrități, împlu țara de clamoare, de incapacitate, de ignoranță, de confuziune, de vociferațiuni.

Cum se vede nici acestui articol nu-i lipsește epitetele omerice, roșii tot vociferează, tot ignoranți, tot confuzi, tot incapabili.

Dar afară de aceste epitete mai e o acuzare gravă, aceea că guvernul, știind cererea Rusiei în privirea Basarabiei, au trecut totuși în auxiliul rușilor pentru a le ajuta… de a ne lua o parte din țară.

Dar știe oare „Presa“ că acesta este un act de înaltă trădare? Tocmai acest act ne face pe noi să credem că d. Brătianu nu-i nimic alt decât un agent rusesc cu masca de patriot român.

Astăzi însă, după șapte luni, d-nu Brătianu, din patent trădător, devine simpaticul și patrioticul coleg al d-lui Boerescu.

❦