[10 iulie 1880]

De pe când se discuta încă anexarea Dobrogei am fost singurii cari am atras atenția guvernului asupra precauțiunii cu care trebuiesc tratate stările de lucruri din acea provincie. Nu era nici măcar nevoie de-a cunoaște provincia pentru a ști de mai nainte că ea se află oarecum în altă vrâstă juridică și că se vor întâmpina acolo fenomene cu totul străine manierei noastre actuale de-a vedea și analoage poate numai cu stări cari erau înainte la noi și-n alte țări, pe când ne aflam și noi într-o vrâstă relativ mai tânără a dezvoltării sociale.

În adevăr în Dobrogea aproape totalitatea pământului se consideră ca fiind a statului, iar locuitorii ca posesori numai. Dar este oare așa? Documentele noastre vechi ne spun asemenea că „la început tot pământul țării era domnesc“, precum Biblia zice că la-nceput totul era chaos. În realitate însă toate acele varii titluri de posesiune nu ascund alt sâmbure decât acel al proprietății, sâmbure alterat de puterea statului, care, cu cât e mai primitiv, cu atât dorește a avea mai multe garanții în mână pentru a ținea strâns și în puterea sa pe individ și a putea dispune de el. În epoca feudală, în care oamenii erau atât de greu de guvernat și când măsura libertății fiecăruia era însăși măsura puterii lui, regele, care reprezenta statul, îi ținea pe nobili în anume raporturi de vasalitate, nobilii pe oamenii lor, și așa mai departe. Când ficțiunea proprietății statului asupra tuturor bunurilor nu era de ajuns, nobilii mai de căpetenie trebuiau să dea, dintre fiii lor, ostatici la curte.

Dimitrie Cantemir și-a petrecut tinerețele ca ostatec în Constantinopole și Adrianopole. Ideea că individul e un sclav al puterii statului și proprietatea sa proprietate a acestuia o întâmpinăm la toate popoarele fără deosebire, într-o vrâstă oarecare a dezvoltării lor.

De aceea am spus din capul locului că o reformă reală și în spiritul mersului lucrurilor, care s-ar fi putut introduce în Dobrogea ar fi fost aceea de-a declara pe toți acei beati Rossidentes, cu orice titluri ar fi fost, de proprietari ai locurilor pe cari le ocupă, făcându-se deosebire numai acolo unde posesiunea e adevărată, adecă unde proprietarul nu era pretinsul stat, ci o altă persoană juridică.

Toate acestea le spuneam știind bine că nu se vor împlini, căci nu cunoaștem noi administrația noastră? Toate celelalte calea-valea, mai trec de bine de rău. Dar când ne aducem aminte de barbaria cu care se administrează România ne înfiorăm. Să nu se uite că pentru ocuparea oricării funcții publice se cere dovedirea unor studii oarecari; la administrație însă nimic. Pentru a fi judecător se cer cunoștințe juridice, pentru a fi institutor sau profesor de liceu se cere să dovedești măcar studii liceale, dacă nu academice; pentru a administra însă tot felul de interese ale statului, fiscale, agricole, de cultură, juridice, nu se cere dovedirea nici unui fel de învățătură și, cu toate acestea, tot ruajul statului, toată regularitatea funcționării lui, atârnă de administrație. Când își aduce aminte cineva câtă lumină și avere a adus subprefectul în casa țăranului francez, ce-a devenit Prusia prin administrație, cum a ridicat scurta epocă absolutistă nivelul de cultură și avere a tuturor populațiunilor agricole și orășenești din Austria, când ne aducem apoi aminte cum în chiar țara noastră, sub Vodă Știrbei, care era un escelent administrator, populația creștea văzând cu ochii, cutiile satelor aveau în fiece an prisoase, iar bugetul statului arăta pururea un escedent de 1-2 milioane franci pe an, deși întreg nu era decât de vro 7 milioane, când știm cât de mult făceau chiar bătrânii noștri cu bani atât de puțini și cât de puțin se face astăzi c-un buget de șasesprezece ori mai mare, când ne aducem aminte de toate acestea nu ne vom mai îndoi că ceea ce e azi nu mai e decât un simulacru de administrație, că funcțiile acestei ramure nu mai sunt azi decât pretexte de-a jăfui pentru cei însărcinați cu ele. Administrația noastră nu mai e potrivită cu țara, ea e barbară. De acolo vine barbaria cu care se esploatează și oameni, și pământ, lipsa de prevedere cu care se impun sub zeci de titluri dări comunale și județene, orbirea cu care se pustiesc și se dezrădăcinează pădurile, rămânerea agriculturii în starea primitivă de acum două sute de ani, sărăcirea țăranului și sărăcirea țării, mortalitatea populației. Aci nu poate ajuta medicul cu prafuri și hapuri, nu învățătorul cu aritmetică și gramatică, nu preotul cu esplicarea Evangeliei, nu în fine judecătorul cu distribuirea cea mai echitabilă a dreptății paragrafate; toate condițiile de existență trebuiesc îmbunătățite și pentru aceasta trebuie o administrație luminată în adevăr, neobosită și onestă. Cu părere de rău constatăm însă că nicicând n-am fost mai departe de posibilitatea măcar de-a o avea decât în momentele de față, când administrația în mare și în mic nu e decât o unealtă pentru falsificarea alegerilor.

Pentru Dobrogea nu există nici măcar scuza aceasta, căci acolo nu se fac alegeri pentru Parlament.

Cu toate acestea și de acolo populația românească tocmai emigrează din cauza modului escelent cum este administrată. Astfel administrația domeniilor a arendat crescătorilor de vite locuri cari erau deja proprietatea altora, de acolo s-a iscat procese între mocani și proprietari; evreii cari au arendat stuful de pe bălți au perceput taxe enorme pentru adăparea turmelor, o mulțime de conflicte s-a iscat din cauză că raporturile existente n-au fost limpezite din capul locului, încât păstorii români s-au văzut siliți să ia lumea-n cap din țara cu guvern național român, găsind că e mai drept bunul-simț cu care se administrează turcii și bulgarii.

❦