[11 iulie 1880]

Astăzi întrunindu-se unele consilii județene, ele vor avea a se ocupa deocamdată cu constituirea lor și cu verificarea titlurilor. După ce operațiunea aceasta va fi sfârșită credem că acelea dintre ele cari sunt compuse din oameni independenți, de orice coloare politică ar fi, vor descoperi odată turpitudinea cu care sunt administrate cele mai multe din județele României de cătră foștii tovarăși ai bandei Mihălescu-Warszawski de scabroasă memorie.

Deschiderea peste cinci zile — la 15 iulie — a primei adunări generale a acționarilor Băncei Naționale ne face să vedem cu ochii închipuirii comediile câte se vor întâmpla cu ocazia alegerii personalului băncei. Patrioții trag de pe acuma de mânecă pe acționari pentru voturi și circulează într-adevăr mai multe liste de viitori păstri ai creditului României, la auzirea numelor cărora ți se suie păru-n vârful capului. Pe listele roșiilor se află într-adevăr, între ceilalți, și vrun nume de om cinstit, manta de vreme rea care să acopere mutrele patrioților, dar, afară de unul sau două nume, restul listelor consistă din tot ce societatea română are mai stupid și rapace. Aci vezi vrun cârciumar, care prin uzură și manipulații… oneste a devenit pseudomilionar, aci vrun gheșeftar învechit în zile rele care-a știut să ocolească cu măiestrie paragrafii Codului penal privitori la escrocherie, în sfârșit tot reversibili unul și unul, în cari, de i-ai întoarce și pe dos și pe față, n-ai găsi nimic alta decât material pentru popularea Academiei de la Văcărești.

Listele roșii cari circulează în public și cari dovedesc că guvernamentalii au ajuns prin fraudă a pune mâna pe majoritatea voturilor, a făcut ca prima ce se plătea pentru acții să scază foarte repede cu mult mai în jos de jumătate. Va scădea ea și mai mult după alegerea personalului.

Share on Twitter Share on Facebook