[24 iulie 1880]

Asupra trecerii d-lui baron de Calice prin România, „Neue freie Presse“ din Viena cuprinde indicațiuni din cari nu se prea poate alege mult, dar pe cari totuși găsim de cuviință a le comunica, pentru a arăta ce strălucită e situația politicei noastre esterioare de când o conduce marele om de stat.

Foaia vieneză zice că baronul, în trecerea la postul său de ambasador din Constantinopol, oprindu-se o zi la Sinaia, a avut acolo mai multe convorbiri cu Domnitorul. Rămânând în București asemenea o zi, a fost vizitat de miniștri și a avut lungi întrevorbiri cu d. Brătianu, precum și cu d. Boerescu. Toate acestea dovedesc că diplomatul austriac era însărcinat c-o misiune pe lângă guvernul român, căci altfel ar fi găsit o cale mult mai scurtă spre Constantinopol. Asupra zgomotului unei alianțe austro-române foaia zice că în realitate România nu s-a opus niciodată de-a merge mână-n mână cu Austria și c-a fost totdauna gata de-a urma consiliile binevoitoare ale monarhiei vecine, însă

politica oamenilor de stat ai Austriei pare a-și da toate silințele pentru a face cu neputință o apropiare între cele două state.

Cum a lucrat Austria în cestiunea Arab Tabiei?

Părând că voiește să vină în ajutorul României în momente grele, Austria esploatează tocmai asemenea situațiuni pentru a câștiga de la micul stat vecin fel de fel de foloase. Pentru ca Austria să ia asupră-și mediațiunea în cestiunea Arab Tabiei, România a trebuit să-i facă diferite concesii. Ar mai marge aceasta dacă interesele nici uneia din țări n-ar suferi; dar o asemenea procedere încetează de-a fi echitabilă când, pentru un pretins serviciu se cere sacrificarea de sine, ba chiar sinuciderea. Din capul locului oamenii nu prea erau mulțumiți cu rezultatele mediațiunei austriace în cestiunea Arab Tabiei; totuși însă aveau cea mai bună opinie asupra intențiilor Austriei și primiseră cu mulțumire serviciile ei. Astăzi, când erau în drept de-a crede că istoria aceasta o să se mântuie odată, Austria pune condiții nouă pentru definitiva soluție a acestei cestiuni, pe care voiește s-o țină atârnată asupra capului României ca sabia lui Damocle și cred că nu sunt rău informat dacă afirm „că baronul Calice a avut a propune guvernului român aceste condiții nouă“.

În sânul Comisiei Dunărene s-a iscat neunire pentru că, cu ocazia elaborărei noului regulament pentru navigația și poliția pe Dunăre, s-au respins mai multe propuneri ale delegatului austriac. Prea era clar că prin acele propuneri celelalte țări dunărene se împingeau deoparte pentru ca delegații să n-o observe aceasta. Comisia se împrăștie fără să fi votat regulamentul în cestiune și se va reuni abia în noiemvrie. În timpul acesta Austria voiește să-și asigure succesul câștigând votul României. Nimeni nu tăgăduiește că Austria are mari interese pe Dunăre; însă de aci nu urmează ca România să-și sacrifice pe ale ei și să se lase împinsă deoparte. În acest înțeles cred c-a răspuns d. Brătianu la propunerea baronului Calice, după care acesta a dat a înțelege „că Austria va ținea in suspenso soluțiunea definitivă a cestiunei Arab Tabiei până ce va fi câștigat toate foloasele câte le cere de la România“. Diplomatul austriac a făcut guvernului român imputarea că nu e îndestul de amic față cu Austria, deși aceasta nu lasă să-i treacă nici o ocazie pentru a ține parte României și a-i oferi în toate afacerile serviciile și sprijinul. D. Brătianu răspunse însă că o asemenea imputare e nedreaptă și că el face tot ce-i stă prin putință spre a câștiga pentru țara sa amiciția Austriei, iar o asemenea imputare ar avea senz numai atunci când românii ar putea câștiga convingerea că sprijinul Austriei nu e fictiv.

❦