[25 aprilie 1880]

Asupra lucrurilor ce se petrec la noi „L'Indépendance belge“ primește amănunte cari desigur vor contribui a spori stima de care ne bucurăm în străinătate. Corespondența are în vedere ședința Camerei de la 12 aprilie.

Ședința de ieri a Camerei — zice corespondentul — ar merita o amănunțită dare de seamă; geaba ai și răsfoi analele parlamentare a tuturor țărilor pentru a găsi și aiurea, asemenea aventure.

Majoritatea, precum știți, adresase o cerere d-lui Brătianu să formeze un cabinet omogen.

Ieri a depus la biurou o moțiune prin care se cere ca prezidentul Consiliului să ia Ministeriul de Interne. Această moțiune a fost trimisă în secțiuni.

D. Rosetti suspendă ședința; secțiunile se întrunesc, însă la 5 ore nu terminaseră încă discuțiunea. Se propune închiderea ședinței. Ea se adoptă, ministrul de justiție citește apoi mesajul principelui prin care sesiunea parlamentară se declară închisă. Moțiunea majorității e astfel trimisă la calendele grece.

Cu toate acestea d. Cogălniceanu a crezut de datoria sa de a-și da demisiunea.

„Nu voi nici o tranzacțiune, mi-a zis azi dimineață, când l-am întrebat asupra crizei. — Nu fac vânătoare de portofolii“.

D. Cogălniceanu, prin o ciudată coincidență, și-a dat demisia la 13/24 aprilie 1880. Acum șasesprezece ani, la această epocă, el prezida cabinetul și, după inițiativa sa, țăranul român devenea proprietar. Ministrul care-a abolit claca în România, liberalul par excellence al acelei țări, vechiul ministru al lui Vodă Cuza nu vrea să cedeze d-lui Fleva și consorții. Independenții au lăudat mult purtarea editorului Cronicelor Moldovei.

Nu se știe ce va face d. Brătianu. Unii socot însă că nu va ține în seamă moțiunea și va păstra pe membrii cabinetului actual; el voiește a reținea pe d. Cogălniceanu. Dar acest din urmă se va lăsa rugat.

Oricum ar fi, iată Camerele plecate până la 7 octomvrie. Care va fi soluțiunea crizei? Nimeni n-o știe. N-aș voi să-ncerc a fi proroc. E o meserie primejdioasă pretutindenea, dar mai presus de toate în România.

De-o lună și mai bine se vorbea de schimbări, de remanieri ministeriale; apoi toate jurnalele au tăcut tocmai când te așteptai mai puțin la aceasta și iată că la finele sesiunii totul se rumpe din nou. Nenorocirea a-nceput cu ministrul de justiție și cu cel de la război. Cel dentâi a trebuit să lase a trece asupră-și o sumă, de dimisii; toți magistrații din Iași și-au dat en bloc demisiile, motivând hotărârea lor.

Cauzele acestor multiple demisiuni trebuie să le căutăm în atitudinea majorității, care nu m-ai vrea fuziune; ne temem că va degenera în confuziune.

Câteva zile înaintea crizei majoritatea ținuse o reuniune, după care i s-a votat d-lui C.A. Rosetti o recompensă națională; apoi onor. prezident al Camerei a fost însărcinat de a cere de la primul-ministru modificări în compunerea ministerului.

D. Rosetti și-a îndeplinit misiunea în aceeași zi chiar și i-a însemnat d-lui Brătianu pe d-nii Giani, Chițu și colonel Pilat spre a face parte din noul cabinet. Pe acest din urmă voia să-l recompenseze pentru că la 11 fevruarie 1866 fusese cel dentâi care a intrat în camera de culcare a lui Vodă Cuza, el care-i servise aproape ca slugă (valet de chambre).

Colonelul Lecca, ministrul de război demisionat, a fost înaintat la rangul de general. O lună înainte de 11 fevruarie 1866 el prestase jurământul lui Vodă Cuza ca comandant de batalion; la 11 fevruarie însă a comandat revolta care-a răsturnat pe cel din urmă suveran național al României.

Astăzi nu se știe încă nimic precis despre formarea noului cabinet. Se crede în genere că d-nii Cogălniceanu și Boerescu nu vor părăsi puterea.

D. Giani va fi desigur la Justiție; e un eminent advocat (?)

D. Chițu va lua Instrucția Publică; e portofoliul său de predilecțiune.

❦