[30 martie 1880]

„Norddeutsche Allgemeine Zeitung“, organul de căpetenie al prințului Bismarck, discută votul care a motivat faimoasa demisie. Șasesprezece state mici erau reprezentate de către doi membri numai din Consiliul Federal. Foaia dovedește neajunsurile ce rezultă din împrejurarea că statele mici au dreptul de-a da prin delegațiune voturile lor altor state federale, deci consideră ca o datorie a prezidentului Consiliului, care e însuși cancelarul, de-a remedia această stare de lucruri printr-o propunere care să reformeze regulamentul Consiliului în așa chip ca lucrările de căpetenie să fie concentrate într-o sesiune scurtă, pentru ca toți miniștrii delegați în Consiliul Federal să poată lua parte la dezbateri fără prejudițiul afacerilor patriei lor respective.

Foaia insistă dar asupra motivului retragerii, considerându-l drept unicul adevărat. Nu e de tăgăduit că pân-acuma nu s-a întâmplat nicicând ca Prusia să fie majorizată în Consiliul Federal, împrejurare care dă evenimentului o însemnătate ce-n sine însuși n-ar avea-o poate.

Împăratul a răspuns la demisie printr-un ordin de cabinet în care zice că n-o poate primi pe motivele indicate și că prințul ar trebui să facă propuneri pentru o soluțiune constituțională a conflictului ivit în urma acelui vot.

Maiestatea Sa insistă asemenea asupra motivului invocat, considerându-l drept unicul adevărat.

Două explicări sunt cu putință față cu faza cea nouă în care a intrat retragerea.

Poate că atitudinea foii pe de o parte, a împăratului pe de alta, ne indică să facem abstracție de la soluționarea constituțională a conflictului și să pricepem că cel care a cedat a fost împăratul, bineînțeles într-o direcție cu totul alta decât cea mărturisită în mod oficial.

Se mai poate însă ca, dându-se cancelarului o satisfacțiune ostentativă în cestiunea invocată de el, să i se netezească numai calea întoarcerii la conducerea afacerilor, fără a i se fi făcut concesiile esențiale pe cari se pretinde că le-a cerut în privirea politicei exterioare.

Politica sa exterioară pare însă să fi fost în legături certe cu atitudinea Angliei într-un eventual conflict european, atitudine schimbată, se crede, prin rezultatul neașteptat al celor din urmă alegeri. Nu zicem că atitudinea partidului whig va fi cu totul opusă celei păzite de partidul tory; ar fi să admitem că și englejii sunt ca alte popoare puțin scrupuloase cari lasă a se înlătura până și rezultatele priincioase țării câștigate de predecesorii politici. Dar atitudinea unui cabinet Gladstone sau Hartington se va reduce în ultima linie la mănținerea celor câștigate și nu va mai fi atât de accentuată ca acea a lordului Beaconsfield, care nu mai disimula înclinarea de a se apropia, chiar fără foloase garantate în scris, adecă fără tractat, de alianța austro-germană. Nu zicem asemenea că alianța de doi, sporită prin al treilea, ar fi avut numaidecât un înțeles războinic. Precum la cumpănă două greutăți egale așezate în discuri opuse se neutralizează și rămân în nemișcare, tot astfel atârnă de la gruparea alianțelor și înclinărilor de alianță pacea. Îndată ce o parte a greutății dispare dintr-un disc, cumpăna începe a se mișca, cătând un nou echilibru.

În cestiunea aceasta ne permitem a ținea seamă de cele spuse de un corespondent vienez al ziarului „Daily-News“ că demisiunea s-ar fi dat pentru că silințele partidului Curții din Berlin au izbutit a reînnoi vechile relațiuni bune cu Rusia.

Atitudinea cancelarului era în timpii din urmă opusă Rusiei pentru cauze cari ni s-au esplicat într-un articol publicat în revista politică „Grenzbote“ și atribuit unei persoane binecunoscute, d-lui Busch, om care stă cu prințul în aceleași relații în care ar sta un confident discret c-o persoană politică pe care-o admiră și căreia i se-nchină fără rezervă. În acel articol se zicea deci că Rusia făcuse la Paris — și anume fără știrea împăratului Alexandru II — propuneri de alianță îndreptate contra Germaniei și că guvernul francez de atunci le-a comunicat Berlinului. De atunci încoace răceala între cancelarul german și cel rus a crescut din ce în ce mai mult și războiul dintre condeiele ziaristice și diplomați era atenuat numai prin vechile legături de prietenie între cei doi împărați.

Deocamdată politica pe care promite a o urma partidul whig în Anglia produce neliniște în sferele politice ale altor țări, cari se deprinseseră să-și facă calcule cu acea atitudine a Angliei pe care o ținuse lord Beaconsfield și cari, cu speranța că partidul tory va învinge, își aranjaseră deja inclinațiunile centripetale cătră o putere oarecare. O simplă schimbare de vederi în politica vechii și puternicei Anglie se resimte din Petersburg la Constantinopole, de acolo la Viena și Berlin, și se resimte cu atât mai mult cu cât poporul e mai mic, cu cât existența lui atârnă mai mult ori mai puțin de echilibrul puterilor europene.

Și la noi, în prevederea marilor evenimente și pentru a ne duce prin cunoscuta serie de surprinderi și aventuri, d. Ioan Brătianu, adevăratul șef ai Ministeriului nostru de Esterne, al cărui titular e d. Boerescu, voiește să aibă mâna pe deplin liberă în compunerea caleidoscopului politic și de aceea a cerut ca bugetele să i se voteze în ruptul capului, ziua și noaptea, fără discuție și fără piedici. Bugetul va să zică însă libertatea de-a se dispensa de Parlament până la aprilie 1881 sau, mai bine zis, de-a reduce prețioasele dezbateri ale Parlamentului său la minimul posibil, spre înlăturarea oricărui control a actelor sale politice. Numai o bancă de scont și circulațiune pentru fabricarea de bani de hârtie îi trebuie și va fi gata pentru întâmpinarea oricăror evenimente.

❦