[7 martie 1880]

De mai multe zile circulau fel de fel de versiuni asupra rezoluției ce s-ar fi luat de cătră judecătorul comercial din Berlin în privința cererii de înregistrare a convenției închieate între Societatea Căilor Ferate Române cu guvernul nostru pentru răscumpărare. Unii pretindeau că judecătorul ar fi respins cererea de înregistrare, alții că ar fi amânat-o.

După informațiile ce am putut culege din mai multe izvoare, și mai ales din foaia berlineză „Boersen Zeitung“ de alaltăieri, adevărul se află la mijloc, adică între aceste două versiuni ce se răspândiseră. Iată cum stă lucrul:

Termenul juridic pe care l-a întrebuințat judecătorul comercial din Berlin este în limba germană abgelehnt (înlăturat) adică, cum am zice în termenii obicinuiți la noi, „la dosar“. Considerantele ce servesc de bază rezoluției judecătorului sunt că hotărârea majorității acționarilor, care, înregistrându-se, ar fi să înlocuiască și să suprime statutele societății înregistrate deja încă nu prezentă caracterul unei convenții perfecte, fiind aceasta încă supusă îndeplinirii unor condiții eventuale conținute în textul său. Astfel, pe baza art. 214 din Codul comercial german, judecătorul nu s-a crezut în drept a face transcrierea.

La 10 martie st.n. delegații societății, prezentând judecătorului de comerț un memoriu prin care încearcă a combate argumentarea lui arătată mai sus, dânsul, prin deciziunea sa din 11 martie nu numai că a mănținut într-un mod statornic rezoluțiunea sa de mai nainte, dar a mai adăogat că hotărârea majorității acționarilor, în condițiile în cari a fost luată, nu conține în realitate decât o procură (Vollmacht) dată comitetului de supraveghere aflător la Berlin pentru a încheia noua convenție de răscumpărare.

Astfel stă astăzi afacerea pretinsei răscumpărări.

Pentru împrospătarea memoriei publicului vom spune că între dispozițiile conținute în textul convenției votate de Corpurile noastre legiuitoare se găsește și aceea că nouăle titluri ce urmează a fi emise de stat nu se vor preschimba cu vechile titluri decât după ce mai întâi se va transcrie convenția de către tribunalul de comerț, în vreme ce judecătorul de comerț german pare a reclama că toate dispozițiile conținute în convenție să fie efectuate, să fie adecă convenția deja perfectă, pentru ca el în urmă să se poată pronunța asupra cestiunii înregistrării acelui act.

Din aceste fapte enunțate rezultă că pentru moment cestiunea se învârtește într-un cerc vițios. Va trebui dar să se descopere un mijloc de înlăturare a dilemei în care cestiunea se află astăzi.

Prin hotărârile judecătorului se amintește și despre protestul d-lui Landau, pe care-l supune la dispozițiile de procedură a codicelui german, ceea ce lasă să se prevază că, dacă d. Landau va îndeplini condițiile de procedură, înregistrarea va putea fi suspendată până la rezolvarea acestui proces.

Aceste informațiuni fiind culese în mare parte dintr-o foaie berlineză oficioasă, credem că guvernul nostru, trebuind negreșit să aibă informațiuni mai precize, ar face bine să le aducă la conoștința publicului, care este foarte interesat a ști adevărul asupra stadiului unde a ajuns „strălucita“ afacere a pretinsei răscumpărări.

❦