[11 iulie 1881]

D. C.A. Rosetti are circularomanie. De câte ori a fost ministru a știut să fericească țara cu fel de fel de încercări stilistice, menite unele a produce veselie, altele a inspira oamenilor tristeță pentru lesniciunea cu care unul singur poate arunca pietre în baltă, pe cari nici un înțelept nu le mai poate scoate. La 1866, când era ministru al instrucției publice, adresa circulare către directoarele de școale de fete, invitându-le ca nici ele să nu se dea cu dres pe față și să nu poarte malacoave, nici să 'ngăduie ca fetițele să se dea cu dres. Tot astfel platonizează și acum în circulare lungi și scurte cu Chirițopolii și Simuleștii respectivi.

A propovădui morala e ușor, a întemeia morală e greu. De aceea toate circularele onor. ministru de interne vor rămânea istorii scrise pe apă pe cât timp corupția va fi sistemul de guvernământ al partidului roșu. A crede că un om care toată viața sa s-a servit de corupție pentru venirea și menținerea la putere a partidului său ar fi devenit acum, după ce s-a învechit în zile rele, un prototip de moralitate ar fi naiv și nejustificabil.

Maestru în arta de a se preface, de-a pretexta una și a realiza altceva, d. C.A. Rosetti, având pe mucenicul Mihălescu alături, voiește să moralizeze administrația numind în posturile de subprefecți licențiați în drept!

Dar oare, pentru a face un bun început, onor. ministru n-ar fi putut întreba pe directorul său ce a învățat?

E natural a pretinde ca un subprefect să fie licențiat în acelaș timp în care ministrul de interne nu știe carte și directorul său abia se știe iscăli?

Pentru ca o nouă suflare de viață să poată trece asupra țării d. C.A. Rosetti ar trebui înainte de toate să se înlăture pe sine și pe oamenii săi de la cârma statului, să recunoască că nici știe nimic, nici e capabil a înțelege natura organică a statului; ar trebui să-și recunoască mizeria sa intelectuală. Acesta ar fi cel mai mare serviciu pe care acești bătrâni stricați, frivoli, fără statornicie de caracter, fără convingeri adevărate, l-ar putea aduce țării. Și, dacă ar fi în adevăr patrioți precum se pretind, asta ar trebui să facă; să-și recunoască incapacitatea și să se retragă de-o parte, trăind din pensie.

A discuta platitudinile, fie chiar bine intenționate, cari plouă din Ministeriul de Interne ar fi ridicol.

O țară nu se guvernează cu aforisme, ci cu sisteme; iar sistemele nu se improvizează de pe-o zi pe alta, ci ar trebui să rezulte din starea reală a țării, din natura poporului, din stadiul lui de dezvoltare. A crede că cu maxime, sentențe, anecdote și alte asemenea lucruri se poate reforma un lucru atât de putred cum e administrația în România ar fi o nespusă naivitate, dacă n-ar fi ceva și mai rău. Și este ceva mai rău. Este praful ce se aruncă în ochii lumii pentru a face a se uita atrocitățile d-lui S. Mihălescu și a vestiților săi prefecți de transbalcanică memorie.

❦