[13 iunie 1881]

E comedie? E adevăr? Iată întrebarea ce și-o pune toată lumea în fața evenimentelor parlamentare. D. Dumitru Brătianu este el sincer în alocuțiunile lui, crede în adevăr că e cu putință de-a corige pe roșii prin discursuri energice aruncate din când în când în public sau e o păpușă cu un resort foarte simplu pe care roșii și-l pun în cap pentru a-l lua peste picior și a-și bate joc de un om bătrân?

Discursul scurt și caracteristic cu care d. Dumitru Brătianu și-a inaugurat suirea pe scaunul prezidențial al Adunării deputaților merită a fi relevat din acest îndoit punct de vedere.

Facă cerul ca nouă furtuni să nu se mai ridice, ca să mă asvârle făr' a fi putut face nici bine, nici rău și de pe această stâncă, cu strigătul: Nu mai merge.

Mai mult nu pot să vă zic: mi-e teamă să nu-mi scape vreun cuvânt care, slabi cum suntem, să mai adaoge la slăbiciunea noastră.

Evident că aci e vorba de slăbiciunea partidului roșu, a cărui rămânere la putere sau cădere atârnă de un cuvânt pe care cei cunoscători de taine ar putea să-l scape, căci d. Dumitru Brătianu urmează astfel:

Pentru aceleași motive (pentru a nu adăoga slăbiciunea) n-am anunțat eu însumi Corpurilor legiuitoare demisiunea ministeriului ce am prezidat; căci mi se spusese că eram amenințat de un vot de blam și mi-a fost teamă că, în aprinderea de care aș fi putut fi cuprins, să apuc înainte și să deviu eu acuzatorul.

Va să zică d. Dumitru Brătianu, departe de a fi meritat vreun vot de blam (părere ce-o împărtășim și noi de vreme ce nu știm nici pentru ce a venit, nici pentru ce s-a dus), dacă apuca înainte, ar fi devenit acuzatorul majorității. Se știe că acuzarea sa în esență este că nu mai există oameni onești în țară și în Parlament, că hoții merită pușcăria, precupeții intereselor publice carantina.

Să nu ne facem iluziuni, continuă bătrânul politician, situațiunea este foarte gravă, pericolul este mare și este cu atât mai mare că el vine de la noi înșine, de la reprezentațiunea națională.

Așadar această Adunare a pus țara într-o situație foarte gravă, într-un mare pericol. Fără a cunoaște acest pericol, lăsăm tot pe vorbitor să-l caracterizeze:

… faceți pe Europa să crează că marile fapte ce am săvârșit nu sunt decât un joc al norocului și că, îndată ce-am devenit stăpâni pe destinele noastre, am arătat că nu suntem decât un putrigai care se macină și se preface el însuși în țărână.

… Căderea noastră va fi ireparabilă, va fi o cădere rușinoasă.

Am vorbit atât de mult de partidul roșu și de individualitățile cari-l compun încât mărturisim că uneori simțim că ne-a sleit dicționarul și nu mai aflăm expresii cari să 'nsemneze într-un chip nou corpuțiunea adâncă care s-a 'nrădăcinat în acest partid. Ostenește în adevăr cineva descriind tot aceleași naturi californiane cari consideră avutul public și interesele țării ca pe o mină bună de exploatat.

Cu totul alta e considerația ce ni se impune acum. Neamaimirându-ne de-a vedea reîmprospătându-se regimul Mihălescu-Warszawsky cu toate atrocitățile lui, cum nu ne-am mira dacă am vedea pușcăria devenind Parlament și Parlamentul pușcărie, așteptăm o îndreptare nu de la admonițiunile și plângerile d-lui D. Brătianu, ci de la natura lucrurilor. Nu e în natura lucrurilor ca un sistem în care specula intereselor publice e principiu de guvernământ să se poată perpetua. Putregaiul de care vorbește prezidentul Camerei se macină în adevăr și se preface singur în țărână. E o iluzie a crede că ceea ce e putred, pe deplin putred, se mai poate sanifica. De-aceea, auzind că mucenicul afacerilor Warszawsky a redevenit director la Interne sub reversibilul domn C.A. Rosetti, am avut cuvânt a zice că acest guvern, pretins nou, e putrificat de mult în toate părțile lui și nu ne-am mirat văzând pe fratele ministrului-prezident confirmând zisele noastre de la înălțimea fotoliului de prezident al Adunării.

Altăceva ne preocupă. D. Dumitru Brătianu vorbește de o situație grea creată țării, de un mare pericol în care ea plutește, cu atât mai mare cu cât el vine de la … reprezentațiunea națională.

Care este acest pericol? Poate crede cineva că putregaiele, că hoții maturi pentru pușcărie și speculanții buni de carantină pot schimba situația gravă și pot abate pericolul cel mare ce ne amenință? Desigur nu.

Dacă d. Dumitru Brătianu este în adevăr ceea ce se pretinde, dacă „caută drept înainte și este astfel făcut că nimeni, nimic nu-l poate schimba“ atunci e de datoria sa să vorbească, să spună în ce consistă acea situație grea, acel pericol.

Altmintrelea nu suntem deloc dispuși de a-l lua la serios. E adevărat că partidul său propriu și-a bătut joc de el, chemându-l din Constantinopol spre a-l pune în frunte și amenințându-l apoi, fără nici o cauză parlamentară, cu un vot de blam pe care d-sa l-a evitat; e prea adevărat că d-sa i-a amenințat cu pușcăria și carantina, dar toate acestea n-ar ridica evenimentelor caracterul lor comic. Permită-ne a rămânea în terminologia sa proprie și a-i spune că protestațiunile sale de moralitate, cari nu sunt destul de puternice pentru a-l face să vorbească, seamănă mult cu purtarea bisericoasă și actele de caritate ale unei „gazde de hoți“ carele, cu tot disprețul ce-l afectează pentru protejații săi, nu se rușinează de-a se pune în fruntea lor și de-a-i acoperi cu vaza sa politică.

De astă dată să nu ni se zică că exagerăm. Epitetele cu cari se gratifică roșii în familie, titlurile de hoți, speculanți ai intereselor publice, putrigai cu cari se onorează între ei dau desigur drept unei foi opoziționale de a le întrebuința asemenea și justifică întrebuințarea lor în trecut.

Vorba e că, dacă aceste adevăruri se zic odată, ele să nu fie zise fără nici un folos și fără un rezultat binefăcător.

❦