[14 ianuarie 1881]

Varii în adevăr și din foarte deosebite puncte de vedere sunt concepute apreciațiile pe cari ziarele din capitală le-au făcut asupra reluării conducerii partidului conservator de către ds. Lascar Catargiu.

În gruparea după izvoare dăm întâietate „Românului“, fiind organul diametral opus cu vederile noastre politice.

Acest ziar zice:

Este înveselitor pentru noi ca, atunci când partida conservatoare și organul ei tratează pe toți ai noștri de ignoranți, s-o vedem alegând de căpetenie pe d. Lascar Catargiu.

Este o mare mângâiere pentru noi ca, atunci când suntem tratați de partida conservatoare și de organul ei ca niște oameni lipsiți de capacitate și de inteligență, să vedem aceeași partidă negăsind altă personalitate de pus în capul ei decât pe d. Lascar Catargiu.

Pasajul e destul de clar, deci omenia omenie cere și cinstea cinste.

Și 'nainte cu câteva zile „Românul“ avusese modestia de-a zice că, dacă d. Costinescu (cel cu patru clase primare și cursul de violoncel) nu merită a fi director de bancă, desigur nici d. Catargiu nu merită a fi șef de partid.

La aceasta nu avem de observat decât puțin lucru. Organul guvernului e desigur liber a admite că d. Lascar Catargiu nu are capacitate sau inteligență. E natural ca tot ce un om nu 'nțelege să i se pară incapabil sau neinteligent și sunt o sumă de oameni pentru cari adevărurile cele mai elementare sunt ca scrisoarea cu șapte peceți. D. Lascar Catargiu a dovedit pururea că înțelege foarte just, ca cumpăna chemică, orice cestiune de interes public, și de aceea n-a răscumpărat drumuri de fier, n-a avut Basarabii de cedat, nici categorii de împământenit; a dovedit pentru țară îndestul că o minte clară și o inimă dreaptă plătesc în viața unui popor mai mult decât o mie din frazele oratorice ale Flevilor ori din încercările stilistice ale Caradalelor, de aceea lipsa de înțelegere pentru superioritatea calităților înnăscute pe care o manifestă redacția „Românului“ nu poate dovedi nimic. Cu totul altfel stă cu diplomele universitare.

În adevăr societatea modernă, pentru a-și asigura mersul ei regulat, cere de la demnitarii publici a căror inteligență n-o poate constata altmintrelea învățătură. Noi înșine am zis: din generația trecută s-a ales tot ce se putea alege bun; aproape toți fruntașii partidelor politice îi aparțin ei. Va să zică criteriul pe care timpul îl oferă prin zecimile de ani petrecuți în serviciul țării e și pentru noi și pentru oricine suficient spre a dovedi inteligența și caracterul unui om. Acest criteriu al timpului aparține însă trecutului.

Din trecut s-a ales d. Brătianu șef de partid, iar Serurii și Caradalele plebe, din trecut s-a ales d. Catargiu șef de partid din miile de contimporani cu cari a copilărit și cari au rămas necunoscuți.

Dar oare tânărul Costinescu are dreptul de a pretinde să fie măsurat cu aspra măsură a trecutului? Născut alături cu liceul și cu universitatea, n-a avut tânărul unde-și căpăta diploma? Măsura modernă e mult mai îngăduitoare decât cea veche. Ea nu cere de la om să fie născut cu minte și cu caracter din mila lui Dumnezeu, ci se mulțumește cu atestate cari dovedesc urmarea regulată a studiilor. Înaintea măsurii vechi onor. d. Costinescu rămâne foarte îndărăt, căci e cam mărginit din fire și caracterul consistă în aptitudinea de-a vâna funcții și întreprinderi cât se poate de grase. Așadar, pentru măsura trecutului nu întrunește nici o condiție pentru a sta unde stă. Din punctul de vedere al învățăturii testimoniul celor patru clase primare nu-i dă dreptul la nici o aspirație … Așadar cum rămânem?

Desigur că nu modestie așteptăm de la confrații noștri. Ilustrul Sihleanu e un om prea cuminte pentru a-i putea pretinde să recunoască contrariul, ilustrul Costinescu prea învățat pentru ca să aibe bunul simț de-a nu se compara cu generația de oameni care s-au născut în timpul instrucției private, pe când nici un titlu academic nu se putea câștiga în țară. Însă pentru noi trebuie să fim drepți: n-am pretins nicicând de la bătrâni să scoată diplome dintr-un timp în cari ele nu se puteau căpăta și, dacă am combătut pe d. Brătianu ca geniu universal, n-am făcut-o pentru că n-a avut cum și unde învăța, ci pentru că pretinde a ști tot fără să aibă măcar bunul simț comun. D-sa e strateg, e financiar, e tecnic, e totul într-o persoană, pre când singurul talent real pe care-l posedă e acela de diplomat de școală bizantină, diplomat al intrigii de caracter personal, lipsită de orice idee mai mare și mai generoasă.

Pe aceeași clină, mai temperată însă, o aflăm pe „Presa“. Ea zice:

Trebuie să fim drepți, deși noul ales nu posedă o cultură întinsă și variată, deși n-are nici măcar talentul oratoriu, el este însă un bărbat de stat distins, un om care de zecimi de ani, fiind în diverse funcțiuni publice, cunoaște foarte bine țara sa, are un spirit practic și conciliator și, mai presus de toate, este un om de treabă, un om cinstit.

Merci de atestatul de bună purtare!

Asupra culturei întinse și variate care caracterizează universalismul breslei advocaților am avea însă de observat că există oarecari Cartagini delende și oarecari „acusativum cum infinitivum“ care ne-au făcut a nu prea regreta lipsa acestui surogat al adevăratei științe. Când timpul, nu diplomele, a fost însărcinat a constata aptitudinile unui om și le-a constatat pe deplin, când acest timp, în îndelunga fierbere a împrejurărilor și în sclipitoarea lui nestatornicie, în care cei mai mulți jucau rolul de giruete, a dovedit la un om și mai mult: un caracter drept și statornic sau, ceea ce relevă „Presa“, un om de treabă și cinstit într-o generație în care cei mulți sunt de-a dreptul malonești, iar o minoritate oarecare se mulțumește cu mănținerea aparențelor onestității, credem că ne putem dispensa și mai mult de venerabilele piei de vițel ale culturii întinse și variate și a ne mulțumi cu cunoștința de țară și oameni și mai cu seamă cu acea calitate ce distinge pe omul de stat înaintea ambițiosului și a curtizanului: cu integritatea și energia caracterului.

❦