[14 mai 1881]

„L'Independance roumaine“ ne caută de câtva timp ceartă. Reprodusesem dintr-un ziar din Viena o corespondență bucureșteană, observând că declinăm orice responsabilitate pentru cuprinsul celor scrise. Relevam că poate acele șiruri să fi cuprinzând un element de esplicare pentru retragerea d-lui Ion Brătianu. Poate da, poate nu. Poate că atitudinea d-lor Brătianu-Boerescu în cestiunea Dunării ar fi fost și ea una din cauzele cari au determinat retragerea cabinetului trecut.

Apropos de această reproducție inofensivă, foaia franceză ne zice „că atunci când un ziar străin își permite a insulta pe reprezentantul politicei țării, pe cel pe care încrederea suveranului l-a chemat a dirige afacerile statului, cea dendâi datorie a unui jurnalist român este de-a protesta“.

Ce reprezentant al politicei țării? Ce încredere a suveranului? Ce 'nsemnează toate vorbele acestea mari față cu d. Dimitrie Brătianu?

Să fie bine înțeles că nu avem nimic contra politicei d-lui Dimitrie Brătianu, de vreme ce nici n-o cunoaștem. „Tigresa care-și apăra puiul“, „binevoitorul concurs“ ce d-sa promite vecinilor, sunt pur și simplu lucruri ridicole, iar nu politică. Nu avem nimic în contra primului ministru, pentru că din capul locului cabinetul întreg ni se pare prea neînsemnat prin compunerea lui pentru a avea vro influență determinantă asupra politicei țării.

Cât despre încrederea formală a suveranului, cui i-a refuzat-o vrodată Maiestatea Sa? De vreme ce o majoritate parlamentară susține cabinetul, de vreme ce d. C.A. Rosetti și-a ales miniștrii după plac, Maiestatea Sa ar putea în adevăr să uzeze de prerogativa de a nu se-ncrede nici în regim, nici în Parlament, dar cu drept cuvânt, deziluzionat de ușurința cu care la noi se pretextează principii politice în vederea unor interese foarte individuale, își va fi zis: „Va merge cum a mai mers; nu un om ridică lumea cu umărul“. Maiestatea Sa știe cum știm și noi că a voi în adevăr binele unui popor și a-l urmări în ruptul capului e adesea periculos și pentru suveran și pentru un partid… Într-o epocă de adâncă corupțiune a moravurilor și private și publice precum este cea actuală, în timpul în care clasele culte ale unei societăți sunt intelectual și moral sterpe, dovadă seceta în toate ramurile activității spirituale, într-un timp în care banul câștigat fără muncă formează unica vânătoare a unei tinerimi precoce și a unor bătrâni desfrânați, în care plăcerile ușoare sunt singura țintă, și nu se află nici un fel de sobrietate a cugetării, nici un țel serios, e natural ca șeful statului, oricât viața sa proprie ar putea servi drept model celorlalți, să ție seamă că partidul de la putere nu are alte elemente de guvernământ decât pe cele pe cari i le oferă și că între acești oameni mai nu există altă alegere decât cea dintre intelectual mărginiți și moral corupți, ba încă adesea aflăm flori patriotice cari întrunesc amândouă calitățile deodată.

Sau crede în adevăr ziarul francez că d. D. Brătianu, devenit tigresă și apărând perii din capul unei Românii pe care d-sa în calitate de doică a încălzit-o la sân, e un om sobru, un politic cu privirea clară și rece, cu caracter bărbătesc? E o reputație uzurpată, ca cea mai mare parte dintre reputațiile din țara noastră. Cât despre citatele făcute din Datoria de conștiință, ele cuprind lucruri zise și rezise de atâtea ori înainte și după nașterea lui Hristos încât nu vedem în ele nici descoperirile lui Galilei, nici punctul fix al lui Archimede, cu deosebire numai că mulți au zis aceste lucruri mult mai bine decât d. Dim. Brătianu.

Dar, în genere, cât de grea devine discuția în țara noastră! De zicem că d. C.A. Rosetti e republican socialist ni se va spune că-l calomniem. Cu toate acestea avem pe masă dinainte-ne revista sa „Republica rumână“ și colecția „Românului“, cu penegirice la adresa tuturor revoluționarilor și republicanilor din lume, sfârșind cu comunistul Blanqui. Ei bine, ce dovedesc astea pentru public? Nimic. Proclamarea regalității rămâne încoronarea vieții d-lui C.A. Rosetti, deși în același moment fiu său Vintilă protesta contra regalității și bea în sănătatea viitoarei Republice române.

Ce nenaturală devine chiar discuția de față când ținem seamă de o împrejurare. Discutăm în acest moment cu o foaie al cărei prim redactor e membru al Clubului dreptei și-a subscris o adeziune formală la programul dreptei conservatoare. Cu toate acestea, foaia sa, devenită guvernamentală, se leagă din chiar senin de noi, pentr-o reproducție în privirea cuprinsului căreia am declinat din capul locului orice responsabilitate. Aceasta pentru a se face vorbă degeaba.

Din toate acestea rezultă că Maiestatea Sa e un om foarte prudent și că încrederea sa formală în oamenii pe cari-i oferă o așa generație și așa Parlamente n-ar însemna tocmai mult în ochii bătrânului Tacit. Ea înseamnă tot atât cât Bene-Merenti pe pieptul lui Orășanu și postul de încredere, de adiutant, dat prezidentului republicei de la Ploiești.

Deci faptul reproducerii unui articol, față cu asemenea reprezentanți ai politicei țării cari se bucură de încrederea suveranului, e departe de-a avea gravitatea ce i-o atribuie confrații de la „Independance roumaine“.

❦