[16 decembrie 1881]

Agenția Havas s-a grăbit se vede a împărtăși lumii uimite că d. Callimach Catargiu s-ar fi făcut vinovat de sustragere și divulgare de importante documente diplomatice, o acuzare pe care a ridicat-o la cele mai gingașe și mai fragile virtuți ale Adunărilor noastre, d. Fleva în Cameră și Cato în Senat… Cato al României: d. P. Grădișteanu.

În urmarea acestora fostul ministru plenipotențiar a adresat foilor din Paris o scrisoare, reprodusă a doua zi de foile germane, prin care reduce mult valoarea aserțiunilor celor două virtuți, afișate cu nepilduită candoare în Corpurile noastre legiuitoare.

Scrisoarea, datată din Paris, 20 decemvrie, se rostește astfel:

Jurnalele reproduc o depeșă din București care anunță că m-am făcut vinovat de sustragerea și de divulgarea unor importante documente diplomatice.

Permiteți-mi să am recurs la publicitatea de care dispuneți pentru a esplica această noutate și a o reduce la proporțiunile ei adevărate.

Pentru a justifica revocarea mea recentă din postul ce-l ocupam la Paris guvernul d-lui Ioan Brătianu m-a acuzat de a fi compromis, prin grave neglijențe în îndeplinirea misiunii mele în Anglia, interesele țării mele în cestiunea Dunării.

Onoarea mea era atacată. A trebuit să răspund, publicând o corespondență schimbată în acea epocă între d. Brătianu și mine, care espune vederile noastre reciproce asupra purtării ce se cuvenea a se ține. Ea nu trădează încrederea nici unui guvern, nu destăinuiește nici un secret de stat ea constată pur și simplu că mi-am făcut datoria.

Primiți etc.

Considerând lucrul mai de aproape, d. Ioan Brătianu îndeosebi n-ar avea tocmai cuvânt să se supere de publicarea în cestiune. Depeșă de fericită concepție prin care recomandă ambasadorului o atitudine defensivă în cestiunea dunăreană, atât de defensivă încât să se învârtească pe terenul recunoscut și mlăștinos al promisiunilor Boerescu, l-a curățit atât de deplin în fața Austro-Ungariei încât d-nii de la Viena, deși fac oarecari greutăți în privirea satisfacțiunii ce va fi silit a da, totuși dau acestor greutăți mai mult aerul unor cochetării din esces de virtute decât al unor îngrădiri serioase.

Dacă poate fi cineva supărat e numai d. Boerescu. Arareori s-a văzut o atât de completă lipsă de idei în materie internațională ca în depeșa prin care marele om de stat recomandă o atitudine atât de espectativă și de tăcută încât nici să nu se bage de seamă că există o cestiune dunăreană. Surprins asupra profundității planurilor sale, pline de meșteșug și adâncime, d. Boerescu a și exprimat via sa indignare asupra acestei publicațiuni.

Dar aceste supărări nu ne prea privesc. Singura cestiune care ne preocupă este dacă d. Callimach Catargiu nu se înșală cumva când crede că publicațiunea sa e cu totul inofensivă în privința părții meritorie a cestiunii Dunării.

În hârtiile publicate se citează numele unui consiliar al M. Sale Britanice și i se atribuie, deși nu tocmai cu toată preciziunea, oarecari vederi proprii în cestiunea dunăreană. Fără îndoială Austria putea cunoaște acele vederi și pe alte căi decât publicarea de documente române și, dacă nu i se spune nimic nou Austriei și nimic poate ce-ar fi avut a tăgădui însuși ministrul englez, totuși calea puțin uzitată a publicării premature de documente nu credem că ar conveni tocmai mult puterii care au avut bunăvoința de-a ne sprijini cu oarecare căldură în cestiunea aceasta.

Fără a împărtăși indignarea de comedie a virtuților gingașe, întoarse și pe dos și pe față, a ilustrațiunilor parlamentare din partidul roșu, totuși credem că fostul ministru plenipotențiar ar fi făcut mai bine să amâne o satisfacțiune atât de lesne de căpătat, deși recunoaștem toată gravitatea provocării și toată falsitatea situației sale față cu lumea în care trăiește, dacă și-ar fi impus tăcere.

❦