[17 ianuarie 1881]

„Opt și cu a brânzei nouă“, acesta e epitetul ironic pe care într-un rând ieșenii îl scoseseră grupului liberalilor moderați, pe când d. Conta făcea încă parte dintre ei. Opt săptămâni ține postul cel mare și cu săptămâna brânzei nouă. Partea a doua a locuțiunii nu era decât o nevinovată aluzie la un membru al acelui grup, care are îndealtmintrelea un nume destul de românesc, de care n-ar avea nevoie să se jeneze. Porecla e mai veche decât statele române de dincoace de Dunăre, dacă ne întemeiem pe ce ne zice Miklosich în Wanderungen der Rumunen.

Dar nu de istoria unui cuvânt străvechi e vorba aci, ba nici măcar de grupul liberalilor moderați, cari n-au pățit decât ceea ce le-am prezis noi de la întâiul moment de șovăire politică. Cunoscând lumea, le-am prezis că într-o zi, dezabuzați și dezgustați, se vor aduna împrejurul stindardului lor, pur odinioară, pătat și zdrențuit azi prin o involuntară complicitate cu roșii. Ei n-au știut, mulți nici nu și-au putut închipui ce va să zică roșu. Astăzi o știu pe deplin, deși cam târziu.

Cu totul altundeva bate vorba noastră. Opt și cu-a brânzei nouă s-a ales dintr-o altă colectivitate politică, condusă de un om fin, mlădios, inconsternabil, condusă de (marele nostru om de stat) d. Vasile Boerescu.

În adevăr, pentru seara de 13 ianuarie d. Vasile Boerescu (marele nostru om de stat) a convocat la domiciliul său marele partid al Centrului… Portarul său, în așteptarea unui imens număr de oameni, luase un aer grav, pentru a domina cu spiritul autorității sale marea îmbulzeală de la poartă. Sara era liniștită… Zăpada strălucea în singurătatea uliței.

Deodată, în liniștea solemnă a serii, s-aude un zgomot de îmbulzeală strașnică. Cine se îmbulzește, cine nu încape pe uliță?

Era unul … un membru al Centrului, apoi a mai venit încă unul, apoi iar unul, până la opt, opt persoane (mari și late cum s-ar zice), afară de prințul Dimitrie Ghica.

Poate oricine să-și închipuiască ce fierbere și ce tumult era în casa d-lui Vasile Boerescu, ce gălăgie trebuia să facă imensa mulțime de … opt, afară de prințul.

D. Vasile Boerescu luă cuvântul. Glasul său stăpâni gloatele. D-sa arată 1) că-l înspăimântă decăderea morală a organului d-sale „Presa“ 2) că Centrul, marele partid al Centrului, n-a încetat de-a exista și că nu s-a confundat un singur moment cu roșii, cu toată intrarea d-sale în ministeriu.

Unul din neagra și nesfârșita mulțime luă cuvântul.

Da — zise el — existența Centrului și necontopirea lui cu radicalii, cu toată intrarea d-tale în ministeriu, se dovedește îndestul prin faptul că, acum patru ani, tot în saloanele acestui local, la zămislirea ideei Centrului, erau față ca membri fondatori preste cincizeci de persoane, tinere în mare parte, inteligente și independente, pe când azi n-au răspuns la convocarea d-tale ca ministru decât 7-8 inși (afară de prințul Dimitrie Ghica), dintre cari patru funcționari dependenți de Ministeriul de Externe. Da, existența Centrului și necontopirea lui cu radicalii se mai dovedește și prin aceea că toți membrii fondatori ai partidului Centru au părăsit Centrul și pe d-voastră personal, pe dată ce ați intrat în ministeriul radical, atașându-se cu toată inima pe lângă partidele de opoziție.

Oratorul a conchis că ar fi inutil a se mai cerca reabilitarea Centrului și a ziarului „Presa“, atât de decăzut.

La aceste cuvinte bine simțite și cari nu cuprindeau decât purul adevăr, d. Boerescu n-a răspuns nimic; a declarat însă că, întru cât privește starea materială a „Presei“, ea este asigurată; roagă însă pe asistenți (anume pe cei cu funcții) să binevoiască a se însărcina cu colaborarea, pentru a o face mai citibilă. Se 'nțelege că funcționarii asistenți nu putură refuza cererea d-lui ministru.

Aceste zise, neagra mulțime se risipi.

❦