[19 februarie 1881]

Mai alaltăieri „Presa“ ne-a spus, cu acel ton care-n muzică se chiamă misterioso, că, dacă d. Boerescu a hotărât să se sacrifice retrăgându-și demisia și suportând mai departe sarcina de ministru de externe, aceasta a fost pentru a abate de pe creștetul țării un mare pericol.

Ne-am pus mâna pe inimă și ne-am întrebat ce pericol poate fi acesta? Totodată ne-am adus aminte că, și în Cameră, s-a ivit un deputat foarte sperios și îngrijit de viitorul poate al țării, poate al spinării proprii, care a cerut de la Adunare un credit de 300.000 lei pentru mănținerea ordinei publice. Acest deputat e d. Stolojan. Bolnav nu e după cât știm, doctorii nu i-au prescris medicamente calmante; trebuie deci să se fi întâmplat ceva care să dea naștere temerilor îndoite ale d-lui Stolojan pe de o parte, ale d-lui ministru pe de alta.

Să se fi înfundat meseria lucrativă a patriotismului? Poporul capitalei să nu mai fi voind a suporta sarcinile ce i se impun și să amenințe pe patrioți în genere, precum prinsese a amenința pe patriotul Râmniceanu îndeosebi în localul primăriei? Lucrul ar fi nou în analele țării, căci neînțeles ar rămânea cum să se poată revoluție în timpul când Caradalele și Serurii sunt în plină putere, cum să se poată mișcare când cei cari au meseria de-a înscena mișcări se află tocmai în pita lui Vodă, ca șoarecele fabulei lui Alexandrescu în cașcavalul de Parma.

Dacă am considera lipsa de inteligență și onestitate politică, americanismul fără conștiință și fără scrupul, goana după cumul și diurne, creațiunea de lefuri colosale ad-hoc pentru patrioți violonceliști, c-un cuvânt corupția plebei de sus și suferințele poporului de jos, care plătește din sudoarea lui toate zădărniciile și viciile celor ce-l stăpânesc, am crede în adevăr că cererea d-lui Stolojan, temerea ministrului de externe, sunt îndreptățite. Dacă neamul nostru ar fi energic și viguros ca fericita rasă anglo-saxonă din Statele Unite, Maiestatea Sa Poporul ar fi creat de mult pentru ilustrațiile liberalismului patriot ordinul Sfintei Cânepe, de toate gradele, dar mai cu seamă s-ar fi împărțit cu oarecare profuziune marele Cordon, tot la locuri largi și de mare publicitate, în piețe. Mulți dintre patrioți ar figura ca statue in persona și nici de un piedestal aparte n-ar avea nevoie, căci sistemul de-a acorda cetățenilor nemeritați nemurirea e nou, e sistemul statuelor pendente, imitație după grădinile pendente ale Semiramidei. Și oare nu sunt patrioții adevărate grădini de virtuți cari merită păstrate cât se poate de sus?

Dar noi nu suntem rasă anglo-saxonă.

La noi, după ce cineva s-a învoit cu Warszawsky să puie țara sub biciul cazacului, ca s-o mâie dinainte până dincolo de Balcani pe un ger de crăpau lemnele și pietrele, în caz de-a se descoperi lucrul, e însărcinat el însuși să conducă cercetările în contra sa, apoi e ales senator, trece în funcții și mai bine plătite și stropește cu noroiul trăsurii sale pe acei pe cari i-a despoiat. Caracterul poporului nostru este atât de blând încât el pare făcut anume pentru ca cei virtuoși să domnească peste el, ca de obicei. El nu se indignează de nimic; nici de afacerea Stroussberg, nici de îmbogățirea peste noapte a patrioților după răscumpărare, nici de goliciunea și mizeria în care-a trăit oastea noastră pe câmpul de război, nici de coincidența intrării triumfale cu cedarea Basarabiei, nici de Landau-Costinescu, nici de Mihălescu-Warszawsky, c-un cuvânt de nimic.

Prea e fricos d. Stolojan. Nu se teamă de nimic. Dinastia Cariagdi poate pune taxe peste taxe pe populația mahalalelor pentru ca să facă cât se poate de plăcută viața străinilor în București, pe zi ce merge mai mulți, guvernul poate îndoi și întrei dările, nițică gură se va face, dar încolo nimic. Pentru ca poporul să-și fi păstrat puterea lui de reacțiune în contra epocei turpitudinilor s-ar fi căzut să nu avem epoca de aur a fanarioților, în care Giani, Cariagdi, Carada și C.A. Rosetti, în linie suitoare, s-au îngrijit a stârpi din rădăcini sentimentul de demnitate națională. Atunci s-au pregătit spiritul public de astăzi, atunci s-au creat terenul pentru activitatea lui Giani, Cariagdi, Carada, în linie coborâtoare, precum și pentru frumoasele manipulațiuni ale M. Sale Regelui drumurilor de fier, dr. Stroussberg.

Bietul Tudor și cinstitele domnii de boieri mari cari au urmat după el, reacțiunea în contra fanarioților n-a durat decât 30-40 de ani, timp prea scurt pentru ca, prin părinteasca oblăduire, cum se zicea, și prin bugetele cu baierele pungii legate cu șapte noduri, să poată îndrepta o țară a cărei inimă era stricată. Fanarul de la noi a trebui să renască mai puternic în vlăstarele rămase în pământul țării în fiii și nepoții de Caradale pân 'ntr-al șaptelea neam. Strămoșii au mâncat aguridă și nouă ni se strepezesc dinții.

De aceea n-avea grijă, onorabilă tagmă! Starostele tău, starostele celui mai lucrativ meșteșug din țară, meșteșugul patriotismului reversibil, e tare și mare, va rămânea tare și mare; căci pentru maniera sa de-a vedea, pentru maniera sa și alor săi de-a manipula cu degetele, și-a creat America dunăreană, ce se mai numește încă în ironie România. Facem acum parte din concertul european, ne numărăm între obrazele subțiri care se țin cu cheltuială. Papa Stroussberg a îngrijit să ne facă cunoscuți la toată lumea, ba a îngrijit să facă din țara noastră un loc de rendez-vous pentru tot ce globul lui Galilei are mai inteligent, mai virtuos, mai solid. Cum să nu mergem așadar bine în predmetul celor politicești și în toate predmetele?

Ș-apoi cine să se revolte? Meseriașul strunit în gardă de Serurie, săteanul pentru care întreaga organizație a statului a îngrijit ca să n-aibă cu ce-și ținea zilele de azi pe mâine? Desigur nu. Regalitatea absolută a intereselor străine asupra țărilor noastre e pe deplin asigurată; orice reacție e cu neputință. Câțiva franci și câteva masalale împărțite la primărie vor produce oricând simpatiile necesare unui guvern atât de onest și vor închide gura nemulțumiților.

Trei sute de mii de lei cere d. Stolojanu? E mult, prea mult. Trei mii sunt de ajuns, numai să se întrebuințeze bine, anume pentru a pune fitil entuziasmului demult comprimat al unui popor fericit și acest entuziasm se știe că se aprinde, ca și kalium pus în contact cu udătura.

❦