[20 ianuarie 1881]

Bizantinii de la „Românul“ s-au agățat de-un articol al d-lui T. Maiorescu, publicat într-o foaie străină și prin care d. Maiorescu, în toată independența sa de publicist, cercetează anumite cazuri în care ajutorul Austro-Germaniei ar putea să fie folositor României în contra unor dispozițiuni prea cotropitoare ale elementelor slave ce astăzi ne înconjoară. D. Maiorescu n-a vorbit nici în numele bătrânei, nici în numele junei drepte, nici chiar a dezvelit un program al său de politică practică și imediat aplicabilă. A examinat însă niște ipoteze viitoare și problematice și, la un pericol ce s-ar putea ivi, a arătat și modul de scăpare, tot așa de ipotetic ca și pericolul. Trebuie ca reaua credință și setea de calomnie ale organului d-lui Rosetti s-ajungă până la tâmpire pentru a scoate de aci un întreg program de politică externă și, printr-o procedare de generalizare cu care ne-am familiarizat, a rezuma în persoana d-lui Maiorescu pe tot partidul conservator.

Doamne Dumnezeule! Câte persoane n-au rezumat pe rând până astăzi partidul conservator după organul din Strada Doamnei, de câte ori au avut necesitate bizantinii de la „Românul“ de-o astfel de absorpțiune pentru trebuințele zilei? Când d. Dimitrie Ghica, din motive ale sale personale pe care nu aveam dreptul a le cerceta, a crezut că trebuie să sprijine pe d. I. Brătianu și să voteze concesiunea Stroussberg, partidul conservator era rezumat în d. Dimitrie Ghica, deci partidul conservator a votat concesiunea Stroussberg. Când d. N. Crețulescu, într-o broșură, susținea (bine sau rău nu apreciem) că trebuie să cedăm de bună voie Basarabia Rusiei, d. N. Crețulescu era atunci personificarea partidului conservator. Și partidul conservator, împreună cu d. N. Crețulescu, vindea Rusiei Basarabia. P-aci, p-aci să crează Burtă verde că partidul conservator a fost la Livadia, că partidul conservator a trecut Dunărea, că dânsul a pierdut Basarabia încă din luna iunie 1877.

Neadevăruri îndrăznețe, calomnie. Puțin după acestea d. Dimitrie Ghica și N. Crețulescu au dat d-lor însuși d-lui Rosetti cea mai plăcută dezmințire, lepădându-se cu zgomot de partidul conservator și intrând unul ca ministru în cabinetul Brătianu, celalt primind prezidenția majorității roșie din Senat. Pentru noi nu criticăm deloc purtarea acestor onorabili domni; fiecare este liber într-o liberă țară să facă cum crede că e mai bine! Însă până aci! Și numai de faptele d-lor nu putea să fie responsabil partidul conservator de care se lepădau. Deunăzi, mai singur dintre conservatori, d. Carp, din motive credem foarte onorabile, luă o atitudine favorabilă guvernului în cestiunea izraelită. Citiți „Românul“ de atunci. După această foaie d. Carp era singurul reprezentant autorizat al conservatorilor; ceilalți nu meritau nici să fie menționați. Mai alaltăieri prințul Grigorie Sturza inaugurează un partid nou și o politică exterioară specială. Deși cu cavalerismu-i conoscut declară că s-a despărțit de partidul conservator, „Românul“ nu vrea! Și un an de zile repetă că conservatorii sunt vânduți Rusiei și că prințul Grigorie Sturza este samsarul acestui târg. În fine astăzi d. Maiorescu scrie într-o foaie străină un articol de politică speculativă, în care prevede oarecare complicațiuni cari nu se vor ivi poate niciodată. Și foaia în care este scris articolul, și declarațiunile autorului arată până la evidență că sunt opiniuni rostite în numele autorului, care nu-l leagă decât pe dânsul. De astădată „Românul“ destituie din postul de șef al partidului conservator pe dd. Dimitrie Ghica, N. Crețulescu, Carp, Grig. Sturza și botează cu acest titlu pe d. Maiorescu. Dară de astădată nu Rusiei, ci Austriei s-a vândut partidul conservator și samsarul a fost nu d. Grigorie Sturza, ci d. Maiorescu. Frumoasă logică! Minunată bună credință! Curat mod de-a face polemică! Dezgustul ne îneacă în fața acestor calomnii neșiruite, condeiul ne cade din mână și ne întrebăm dacă în astă țară sunt oameni destul de tâmpiți pentru a mai da cea mai mică atențiune divagațiunilor defăimătoare ale unui organ care, pe rând, a acuzat pe aceiași oameni de cele mai mari crime în contra țării sau le-a recunoscut cele mai nobile și mai frumoase cugetări. Dar, înțelepți și onești protivnici, chiar așa să fie. Fie d-l Maiorescu șeful partidului conservator, fie programul său al partidului conservator. Lăsând la o parte arguțiile bizantine, articolul său nu zice altceva decât un lucru: dacă vecinii noștri de la nord ar amenința independența sau teritoriul nostru, statul nostru ar trebui să caute alianțe la aceia cari, ca și noi, au interes a nu permite unei singure puteri a se întinde prea departe cu cuceririle sale. Tot astfel dacă, ceea ce se poate întâmpla, pericolul ar veni din partea pangermanismului, apoi n-ar trebui să căutăm sprijinul nostru în puterea interesată, ca și noi, a pune o margine acestei extensiuni? Ce este asta decât politică de echilibru, politică de prevedere, politică de patriotism? Dar d-nii de la „Românul“, învățați a căuta în orice mișcare, orice manifestare a unui om politic, un interes imediat și tangibil, și-au pus întrebarea nu dacă ideile d. Maiorescu sunt înțelepte și patriotice, dar ce folos imediat poate să tragă dintr-însele?

I-a prins frica. Oare ni s-ar face concurență? Oare meritele câștigate cu atâta osteneală cu răscumpărarea, cu Dunărea etc. au să fie uitate? Oare ne pârăsc la stăpân? Fiți pe pace, onorabili protivnici! Partidul conservator nu caută a veni la putere pe asemenea căi. Nu sunteți amenințați a vă despărți de sfântul buget. Puteți să mai urmați cu negustoria d-voastră politică. Mergeți de la un ministru străin la altul, alergați de la Neva la Sprea, oprindu-vă și pe Dunăre; căutați să fiți iubiți de unii fără ca să fiți bănuiții de alții. Grea încercare, dar demnă de geniul d-voastră politic, și pentru aceasta este un mijloc sigur, pe care-l cunoașteți mai bine decât noi. Dați-le la toți tot ce cer.

❦