[22 februarie 1881]

Nu avem nici o informațiune asupra dispozitivului sentinții din Lipsca: guvernul a făgăduit în Cameră că ni-l va comunica cel mult peste zece zile.

Până atunci vom rezuma părerile „Oficiosului“, treptat, cum se manifestă, asupra acestei cestiuni, pe care noi am numit-o, fără a fi dezmințiți până acum de evenimente, nodul strousbergian, fatal oracol pentru viitorul țării.

Convenția Landau a esistat; cu dânsa s-a slujit avocații guvernului român în celelalte instanțe prin care a trecut procesul terminal la Lipsca. Statul nu este proprietar al căilor ferate Roman Vârciorova; înainte de acest proces era cel mult un mandatar al Societății Acționarilor, cu sediul în Berlin; acum chiar acest mandat aleatoriu este judiciarmente anihilat. Este adevărat, precum susține „Timpul“, că statul român acționar nu va putea fixa o dividendă ad libitum, chiar în ipoteza cea mai fericită, pentru acțiunile neprezintate la schimb. Ce vreți, la Berlin sunt două justiții: una pentru germani, alta pentru români!

Ne rămâne însă un refugiu; pe o cale extraordinară vom accelera amortizarea 6% (Schuldversch reibung) micșorând astfel beneficiele de repărțit ca dividendă acțiunilor vechi neprezintate la schimb.

Până la ultimul aliniat mărturisirile „Românului“ n-au nevoie de comentarii: ele dovedesc că, vrând-nevrând, s-au convins și oficialii că nu mai merge cu subterfugiile, că opiniunea „țării libere“ s-a alarmat groaznic.

Așadar, tradusă în mod concret, situațiunea juridică a statului e următoarea, grație convențiunii din martie 1880:

Sediul Societății la Berlin; toate încercările guvernanților de a-l strămuta în București rămase infructuoase; adunarea generală din noiemvrie trecut nu ne-a produs decât pe Carada Costinescu, consilieri, și pe Calinderu Stătescu, directori.

Din acești doi din urmă, unul se consolează de infidelitatea limbei lui Goethe, de inflexibila ei hotărâre d' a nu-i intra în cap, se consolează zicem cu limbele roșii, cu mărunțișurile de aramă, cositor și ipsos cu care a împodobit cabinetul arheologico-administrativ din Charlottenstrasse; ceea ce nu pare a satisface deloc pe fostul cârciumar Vitza și actual director real la Berlin, gratia Hansemamii; — altul își vede de procesele sale particulare pe la Curțile din Craiova și București. Are și dreptate. Ce ar cântări tot materialul său juridic în administrațiunea tecnică a căilor ferate, care pentru procese plătește alți avocați? Administrația este lăsată dar universalului colonel Fălcoianu, care din când în când își reamintește de donchișoteștele vremuri când, pe estrada Ateneului, învăța pe amatori că s-ar coti mai practic și exact butoaiele reducându-le doagele la orizont! — Ce timpuri de criză erau pe atunci!

Cât despre consiliarii Carada Costinescu îi cunosc cititorii; unul se preumblă la Paris — preumblare gras plătită; secundul scrie în București cai verzi pe pereți.

Acestea ne erau cunoscute, nu era nevoie să ni le mai confirme „Românul“ și în numărul lui de ieri.

Ne oprim dar puțin asupra alineatului ultim din rezumatul ce făcurăm mai sus. Vă plângeți, judicioși financiari, că justiția Germaniei nu s-a purtat cinstit cu românii, aveți chiar aerul de a zice: Bage bine de seamă țara răscumpărărilor de căi ferate, că nu știe cu cine are a face! Toate bune, dar vă întrebăm: dacă ținându-vă de convențiune, dacă făcând sacrificii greu, foarte cu greu de suferit pentru bugetul nostru, și ați fost tratați astfel, ce se va întâmpla când veți cerca să eludați chiar convențiunea, să nu plătiți detentorilor de acțiuni primitive nepreschimbate 3,5% și priorităților 8%? Știm ce se va întâmpla, precedentele și umilirile de până acum ale guvernanților ne-o confirmă: veți primi ordinul de a le plăti al pari. Această plată nu va produce lichidarea, cinstiți financiari! Numai când veți plăti și cele 44.500.000 6% cu 33,33 peste sută, plus un premiu de 2-3%, plus, în fine, un provizion gras, veți obține această combinație. Poate, și acest poate este natural, ca să cădeți la învoială cu Landau, cazul cel mai fericit ca să curmați neînțelegerea, plătindu-i primitivele al pari și prioritățile mai știm cu cât peste sută, însă această combinațiune, mai repetăm, nu atrage lichidarea. Altminteri țara va plăti 3,5% și 8% în timp de peste 75 ani de acum înainte la niște acțiuni pe cari nimeni nu le va sili să-și rădice cursul peste 50%. Iată în definitiv tabloul scurt dar exact al situațiunii ce ne-ați creat cu fericita afacere; cât despre cuvântul de lipsiți de patriotism ce ne adresați, el vi se întoarce fără să ne dăm osteneala de a vi 'l trimite cu poșta: lipsă de patriotism dovedește acela care, fiind la cârma statului, ascunde situațiunea esactă, inducând în eroare opiniunea mandatarilor țării; patriot e cel ce, cunoscând-o, o studiază din vreme și caută a-i aduce îndreptări.

Nu păreți însă a fi de această opiniune, căci încă o manoperă nenorocită vă mai dă și astăzi pe față arama.

Cu ocaziunea dezbaterilor din Camere, anul trecut, vociferați — nu găsim altă espresiune mai patriotică — că anuitatea ce se va înscri în bugetul anual nu va fi mai mare de lei 18.857.880, adecă ca și cea plătibilă sub concesiunea Stroussberg. Pe această bază erau formate și tabelele de amortisment anexate la proiectul de convențiune; pe aceste date s-au și scris atunci niște broșure de circumstanță cari recunoșteau oarecum exactitatea calculelor d-lui Sturza.

Nimic însă mai inexact ca promisiunea de astă primăvară, căci iată ce cetim la pag. 12-13 din proiectul de buget al datoriei publice pe 1881-82.

Amortisment, procente, comisioane pentru căile ferate Roman Vârciorova pe 1881-82 lei 19.144.280.

Aceeași anuitate în anul 1880-81 lei 18.609.750.

Deci anuitatea din 1881-82 e superioară celor din anii trecuți cu lei 534.530.

Întrebăm pe d. dr. în matematice Haret — nu am face același deranjament d-lui Kirilov, un alt apărător al exactității calculelor în anul trecut, căci, fiind funcționar, nu credem că ar avea curajul să se pronunțe altfel astăzi — întrebăm pe eminentul d. Haret dacă ar ajunge și acum, față cu anuitatea de 19.144.280 la aceleași rezultate bănești favorabile statului ca-n anul trecut.

Să nu ni se replice cu justificarea ce o vedem la pag. 3-4 din același proiect de buget. Ea este un paliativ din care n-ar rezulta nicicum că în bugetul datoriei publice nu este trecută o anuitate cu lei 286.400 mai mare decât suma fixă de lei 18.857.880 cât se plătea de țară sub concesia Stroussberg.

La această neexactitate, trecută în proiectul de buget fără sfială, se mai adaugă o călcare de lege mult mai colosală, care într-un stat constituțional c-un regim parlamentar altfel decât la noi ar trage nu știm unde pe cel ce a făcut-o.

Iată despre ce e vorba.

După convenția din martie, 20 milioane în 6% nu pot fi puse în circulațiune decât pentru un scop determinat: îmbunătățirea trascului și materialului rulant al căilor ferate. Îmbunătățiri nu am văzut începându-se sau proiectându-se nicicum; un lucru însă am văzut: obligațiuni cu numerile 237.000 și 450.000 puse în circulație, deși aceste obligațiuni, după toate probabilitățile, trebuiau să se găsească încă în Casa statului, iar nu să li se plătească procente și să se înstrăineze încă de acum un an.

Ce verset ar mai adăuga Strada Doamnei la Cântarea Cântărilor ca să se spele și de acest necalificabil fapt?

❦