[22 septembrie 1881]

Între acuzările aduse odinioară de „Pseudo-românul“ partidului conservator era și aceea a relelor finanțe. Toate ca toate dar rele finanțe făcuseră conservatorii și țara era aproape de prăpastie.

La dreptul vorbind nu știm de mai poate face cineva bune finanțele în țara noastră dacă roșii vor fi stat numai două luni la guvern. Cu „sus băieți, jos băieți“ s-a votat papa Strousberg cu arhimilioanele lui; „Pseudo-românul“ a căpătat un bun bacșiș pentru lăudarea strălucitei afaceri și s-a 'ntărit în încheieturi; Senatul se dizolvă pentru că se opune celebrei întreprinderi și se pune în lucrare convenția înainte de-a fi lege. Țara se 'ncarcă cu o datorie de un sfert de miliard, ale cării anuități erau în curând exigibile.

Acuma, vorba ceea, după ce ați făcut trebușoara asta, vino moșule și fă bune finanțe!

Dar drumul de fier ca drumul de fier! Unde-a mers mia meargă și suta.

Răul mai era altul. Pe aceste linii începu a curge o mulțime de străinătate, jidovi, nemți, fel de fel de neamuri cari au început să scoată gazetă la București ca „Bukarester Tagblatt“ unde s-au întrolucat bunăoară mai multe șoacățe ce au mai mult darul suptului decât al propovăduirii și strigă zilnic, plătite anume de guverne străine ca să ne 'njure pe noi și orice organ românesc.

Acuma, vino și fă politică națională dacă poți. Vorba ceea: mergi cu finanțele bine când ești dator moștenitorilor lui Stroussberg două sute ș-atâtea zeci de milioane; dezvoltă industrie sau meșteșug când le-ai făcut și drum ca să înlesnești concurența străină; fă treabă când vezi că pe zi ce merge țara ici se șocățește, colo se jidovește, dincolo se grecifică, ba când vezi că însuși elementele politice determinante sunt pe zi ce merge mai cosmopolite, mai străine.

Acuma bune rele or fi fost finanțele sub guvernul conservator, nu discutăm. Părerile noastre sunt demult cunoscute. Guvernul conservator a cătat să plătească datorii făcute de alții, să acopere goluri bugetare imense lăsate de predecesorii lui și cu toate astea tot n-a sporit în patru ani bugetul cheltuielelor cu 40% ca onorabilii patrioți.

Să zicem însă că rău ar fi stat finanțele sub conservatori.

Cum se 'ntâmplă atunci ca tocmai foștii miniștri de finanțe ai conservatorilor, d-nii Mavrogheni și G. Cantacuzino, să fie obiectul unei deosebite curteniri din partea patrioților? Unul e numit ministru plenipotențiar la Roma, celuilalt, să vrea numai, i s-ar da orice portofoliu, chiar prezidenția Consiliului, necum resortul finanțelor?

Atât de răi miniștri oameni cari au compromis finanțele și cu toate acestea curteniți zilnic de presa oficioasă? Miniștri afișați prin comunele rurale ca vinovați de fel de fel de abuzuri și fărădelegi și astăzi asediați de crainicii și solii partidului guvernamental, purtați în palmă ca ouăle, trecuți de Ionel Ciocârdel de la „Telegraful“ între oasele sfinte, între boierii de neam, deosebiți de boierii ciocoi de la „Timpul“?

Se poate oare să fi fost atât de răi?

❦