[23 august 1881]

„Corespondența politică“ din Viena a primit analiza unei note pe care d. Mancini, ministru de esterne al Italiei, a adresat-o în cestiunea Dunării ambasadorului italian din Londra, generalul Manabrea, și al cărei cuprins a fost comunicat contelui Granville. Documentul italian poartă data de 14 iunie și dezvoltă următorul șir de idei:

Se constată înainte de toate că guvernul italian nu și-a apropriat nicicând și n-a sprijinit propunerea pornită de la România ca să nu se proceadă la o hotărâre asupra instituirii unei comisiuni mixte până ce nu se va fi ajuns mai întâi la înțelegere asupra prelungirii Comisiei dunărene. Guvernul italian a văzut că această propunere a răsărit evident din dorința de a câștiga timp în cestiunea dificilă a comisiei mixte. Orice îndoială asupra atitudinii guvernului italian a dispărut, căci, în urma unei întrebări a celui britanic, el a răspuns espres că stabilirea unui drept de apel de la Comisia mixtă la cea europeană i se pare suficientă pentru a păstra legăturile ce sunt de dorit ca să existe între cele două comisii și că nu există prin urmare nici un cuvânt pentru a intra în discuția prelungirii Comisiei dunărene europene înainte de 21 aprilie 1882, adecă c-un an înaintea espirării mandatului ei, precum o prescrie articolul LIV al Tractatului de la Berlin.

Ar fi un act de „nejustificată neîncredere“ de a face să atârne consentimentul pentru instituirea Comisiei mixte de acea prelungire, de vreme ce stipulațiunea primită de toți că: „Comisia mixtă nu poate exista nicicând și în nici o împrejurare mai mult decât Comisia Europeană a Dunării“ e o garanție îndeajuns pentru activitatea legitimă a celei dendâi.

În privirea atitudinii Italiei față cu cestiunea întocmirii pozitive a Comisiei mixte se relevă participarea comisarului italian la elaborarea anteproiectului și împrejurarea că în instrucțiunea de iest-an dată reprezentantului Italiei s-au recunoscut și aprobat unele puncte ca fiind afară de orice discuție, precum instituirea unei Comisii mixte, participarea Austro-Ungarei la ea, deși nu e stat riveran, prezidiul acestei puteri.

Dar cestiunea votului preponderant al Austro-Ungariei în caz de paritate s-au accentuat mai cu seamă.

În principiu părerea Italiei nu putea fi nefavorabilă nici în privirea aceasta; dar preponderanța votului prezidențial trebuia pusă în legătură cu cestiunea garanțiilor necesare a se stabili pentru ca să se evite orice atingere a liberei navigațiuni din partea Comisiei mixte.

În privința oportunității unor asemenea garanții nu există nici o divergență de opinii, dar există în privirea formulării lor practice.

S-au făcut mai cu seamă două propuneri: una din inițiativa Germaniei, cealaltă din a Britaniei.

Germania a propus a se face deosebire între cestiunile de principiu și cele administrative și a se restrânge votul prezidențial la cele din urmă, pe când la cele dendâi să fie deschis dreptul de apel către Comisia Europeană cu putere suspensivă în caz de a se lua o hotărâre cu simplă majoritate de voturi.

Cestiuni administrative ar fi, după propunerea germană, toate cele cari privesc serviciul intern al Comisiei, relațiile ei cu funcționarii și executarea reglementelor; pe când interpretațiunea acestor reglemente și hotărârea de cheltuieli nouă sunt a se privi ca cestiuni de principiu.

Propunerea engleză dorea la început un drept de apel necondiționat, cuvenit tuturor puterilor; însă guvernul italian nu tăinui ambasadorului englez din Roma că cererea aceasta pare a trece dincolo de mărginile unei îngrijiri legitime pentru libertatea navigațiunii.

Mai târziu, guvernul englez își modifică propunerea lui, eliminând din ea cestiunile administrative.

Deosebirea între cele două propuneri, care nu e deloc radicală, se poate rezuma în trei puncte:

1) Anglia recunoaște dreptul de apel tuturor puterilor; Germania însă numai membrilor Comisiei mixte.

2) Germania nu acordă drept de apel decât pentru hotărâri luate cu simplă majoritate: Anglia 'l recunoaște și pentru hotărâri luate în unanimitate.

3) Germania dorește o definire a priori a cestiunilor de principiu și a celor administrative, pe când Anglia lasă caz cu caz la apreciația Comisiei Europene a Dunării să judece în oaricari margini dacă cutare cestiune e de principiu sau administrativă numai.

Fiindcă din toate părțile există dorința unei înțelegeri echitabile și fiindcă, după opinia guvernului italian, puntele de vedere divergente nu esclud deloc posibilitatea unei înțelegeri respective, Italia speră că se va ajunge la o soluțiune. Pentru aflarea acestei soluțiuni ea oferă activitatea ei nepărtinitoare, care nu răsare din altă dorință decât din aceea de-a înzestra interesele comerciale pe Dunărea de Jos cu garanții potrivite.

„Pesther Lloyd“ constată din aceasta că Italia ia o atitudine mijlocitoare între cabinetele cu opinii divergente, nu vede însă rezultatul practic al activității cabinetului italian, căci, deși nota e datată de la 14 iunie, nu are aparența că situația în cestiunea Dunării s-ar fi schimbat.

În luna trecută încă lucrurile nu erau deloc mai favorabile.

Rezistența României se manifesta neînfrântă și găsea sprijin din partea Rusiei, Angliei și Franței.

Căderea Comisiei mixte părea pe atunci aproape inevitabilă și era vorba să urmeze disoluțiunea Comisiei Europene a Dunării.

E adevărat că disoluțiunea nu era o consecuență necondiționată și necesară a eșecului, dar Austriei i se prezinta considerațiunea dacă existența Comisiei Europene a Dunării mai are vreo valoare pentru ea, din momentul ce nu-i recunoaște interesele ei legitime pentru cursul de jos al fluviului.

Fiindcă însă după art. 54 al Tractatului de la Berlin puterile vor avea în curând să stabilească o înțelegere asupra prelungirii mandatului Comisiei Europene, iar asemenea înțelegere s-ar putea sfărâma de opoziția unei singure puteri chiar, nu este cu neputință ca în caz de-a nu se admite instituirea Comisiei mixte să i se puie piedici continuării Comisiei Europene a Dunării.

Pe aceste cuvinte se esplică — zice foaia din Pesta — ceea ce reiese și din nota cabinetului italian: propunerea României ca, înainte de toate și înainte de a se continua discuția asupra instituirii Comisiei mixte, să se stabilească o înțelegere asupra prelungirii mandatului Comisiei Europene a Dunării.

Românii voiau să-și asigure pentru orice caz existența Comisiei dunărene și apoi să aducă fără nici o altă considerație căderea Comisiei mixte.

Deodată cu analiza notei de mai sus ziarele comunică propunerile pe cari Franța le-ar fi făcând în cestiunea aceasta.

Ele ar fi în esență următoarele:

În toate cestiunile de principiu va decide Comisia mixtă, dar înainte de-a lua o hotărâre trebuie să se decidă prealabil dacă cestiunea pusă în discuție este sau nu de principiu.

Pentru conformarea cu această dispoziție Comisia Europeană deleagă pe unul din membrii ei, care ia parte la toate dezbaterile celei mixte. Funcționarea fiecăruia dintre membrii Comisiei Europene în calitate de delegat nu poate ținea mult timp, ci membrii statelor reprezentate în Comisia Europeană designați de ea cată să se perândeze în ordine alfabetică.

Dacă delegatului eventual cestiunea pusă în discuție i se pare o cestiune de principiu el o supune Comisiei Europene. În caz de neînțelegere în Comisia mixtă, delegatul celei europene are misiunea de-a face ca să se formeze o majoritate de voturi și numai dacă nu se poate ajunge la unire cazul în litigiu se va supune Comisiei Europene.

Aceste propuneri s-au pus deja în vederea Angliei și a Austriei.

Anglia a aderat la ele, Austria însă pregetă cu răspunsul. Foile din Viena dau guvernului consiliul de-a le respinge.

❦