[26 iulie 1881]

Spre răsărit nu spre apus! e titlul unui articol al ziarului „Berliner Boersen-courier“ în care propune ca valurile superfluenței populațiunii germane, cari acum se îndreaptă spre America, să emigreze pe viitor în România.

Îl reproducem întreg:

După ce în articolul nostru din urmă am enumerat motivele cari fac ca concentrarea emigrațiunii germane spre America să fie o pagubă atât pentru Europa, cât și pentru Germania îndeosebi, vom cita acum câteva împrejurări cari, după a noastră părere, constituie o dovadă suficientă că emigrațiunea germană poate să fie păstrată continentului nostru, ba poate să devină chiar folositoare intereselor naționale ale Germaniei. Credem că țările dunărene, îndeosebi România, sunt apte într-o măsură estraordinară de-a primi în număr mare coloniști germani.

Avem înainte de toate două motive esențiale: întâi înlesnirea mai mare, deci și hotărârea mai ușoară de reîntoarcere pentru emigranții aceia cari ar fi căutat de lucru în numita țară străină și ar fi aflat câștig, al doilea, mănținere unor relații naționale mai vii cu țara mumă.

Elementul german, după toate predispozițiile lui, nu e tocmai înclinat de-a se amalgamiza cu populațiunile din orientul Europei, ci a arătat pân' acum din contra tendența de a-și păstra caracterul național. O dovadă pentru aceasta sunt sașii din Transilvania cari pân-în ziua de azi au păstrat în decurs de secole ființa lor germană și datinele germane.

E prea adevărat că munca fizică numai nu e atât de bine plătită în România, ca în America. Dar inteligența și spiritul de întreprindere au un teren mult mai favorabil în noul regat. În România sunt în multe locuri semne clare că se află însemnate gisimente de petroleu; pături de cărbuni de pământ asemenea nu lipsesc, și, dacă bogățiile acestea au rămas pân' acum paragină și neutilizate, cauza e numai lipsa de drumuri și comunicațiuni. Aci se deschide un teren vast pentru inteligență și pentru spiritul de întreprindere și esploatarea întreprinderilor mai sus arătate ar da de muncă multor puteri.

Dar nu numai pentru ramura industrială, ci și pentru agricultor există în România cele mai favorabile condiții de existență. Întinderi vaste de pământ aproape vergin așteaptă numai o agricultură rațională și intensivă, la care muncitorul român indigen nu e înclinat.

Muncitorul român e de o lene extraordinară după ideile noastre; umblă trândăvind îndată ce-a câștigat prin o muncă scurtă subzistența lui pe mai multe zile. Săptămâna n-are pentru el șase zile, ci în genere numai două. O nenorocită lipsă de necesități îl face să se mulțumească chiar cu hrana cea mai rea, numai dac-o poate consuma în inacțiune. Obicinuința deosebită a muncitorului german îi dă aci o superioritate extraordinară, un avantaj atât de mare, încât cu aceeași hărnicie pe care-o întrebuințează în patria lui, trebuie să ajungă în România într-un timp relativ scurt la o prosperitate economică destul de bună.

Mai n-am trebui să adăogăm că o colonie germană industrială și agricolă în orientul Europei ar fi un câștig tot atât de mare pentru Germania, cât și pentru cultură în genere, ai cărei pionieri ar fi coloniștii germani. Germania ar face astfel în Orientul Europei o cucerire pacinică, comercială care are marele avantaj de-a aduce folos și mulțumire chiar celui cucerit. Căci România ar trage mari și incontestabile foloase de la colonizațiunea germană, și prin puterile de muncă, primite din Germania, ar ajunge la o înflorire economică, de care ar trebui să rămână altfel departe timp incalculabil încă.

Se 'nțelege că o concentrare a emigrațiunei germane nu se va putea organiza și recomanda din partea statului decât atunci când guvernul român s-ar hotărî mai întâi de-a da coloniștilor germani avantajele corespunzătoare, avantaje cari ar trebui să aibă de scop mai întâi de-a abate emigrațiunea germană spre România și apoi scopul de-a favoriza prosperarea coloniilor germane.

Între aceste avantaje numărăm în linia întâia ușurarea emigrațiunii spre România prin reducerea cheltuielilor de transport.

Guvernul român nu numai c-ar trebui să reducă, pe căile ei ferate proprii taxele de călătorie la jumătate sau ⅔ ci, prin convențiuni anume cu căile ferate din Austria, ar trebui să capete asemenea o reducere a taxelor de transport, așa bunăoară precum calea ferată de la New-York la Texas transportă pe coloniști cu 40 ba chiar cu 33,33% a costului de transport din tarife.

Sacrificiile financiare cari ar rezulta din aceasta pentru România nu pot forma o piedică în vederea stării înfloritoare a finanțelor statului român și în vederea escedentelor cu cari lucrează în momentul actual statul.

Dar afară de aceste sacrificii financiare, sunt de-o trebuință și mai mare măsuri pentru protecțiunea coloniștilor germani în România. E, din nenorocire, afară de orice îndoială că, mai cu seamă în zilele dendâi, antipatia instinctivă contra unei inteligențe mai mari și-a unui mare gust de muncă ar da loc la escese varii. Față cu aceste escese cată a se da din capul locului garanții pentru protegerea eficace a coloniilor. Am trece peste marginile temei noastre, dac-am voi să specializăm măsurile cu cari ar fi a se garanta această protecțiune neapărată.

Sunt cestiuni de detaliu, a căror soluțiune se poate lăsa în seama autorităților respective. Se înțelege de sine că realizându-se aceste planuri de colonizațiune, numărul consulilor germani în România cată să se înmulțească în mod considerabil.

În sfârșit revenim asupra celor zise, că interesul național s-ar garanta mai mult realizându-se ideea de mai sus, decât sub oricari altă formă de emigrațiune.

Nimic nu e mai admirabil decât naiva imperturbare a foii de bursă de a pretinde ca muncitorul cel trândav român să plătească până și cheltuielele de transport a acelor nemți cari n-au cu ce trăi în țara lor, și cari să vie să-l cucerească pe acelaș trândav pe cale economică. Trebuie în adevăr să avem un guvern și niște Camere compuse în majoritate de străini, pentru ca o foaie străină să aibă curajul de-a scrie asemenea platitudini.

Există demult în Germania marota de-a abate coloniile ce merg în America, spre țările Dunării, spre România îndeosebi. Caracterul național al românilor, viciat de domnia fanarioților și șters în mare parte prin amestecul clasei de mijloc cu elemente transdanubiane, regimul economic și politic detestabil și odios la care sunt supuse elementele autohtone ale țării de către cele imigrate și dominante, complicitatea între pic-pocheții indigeni și cavalerii de industrie de peste graniță, toate elementele acestea de convingere înclină pe germani a-i face să crează că o țară în care un grecotei ca C.A. Rosetti stăpânește, nemții pot intra cu droaia, plătindu-li-se până și cheltuielile de drum.

Silă ne e uneori de a mai lua pana în mână spre a apăra interesele românimii. Clasele dirigente, în cea mai mare parte străine prin originea lor și ținând minte că părinții vorbeau încă grecește și bulgărește, sunt prinse în mreaja înmiită a funcțiilor create din nou la căile ferate, la tutunuri, la bănci, și, chiar dac-am presupune c-au avut o coardă de rezistență, au pierdut-o. Clasa cea mai numeroasă și autohtonă a acestui pământ, țăranul, geme sub esploatarea unei administrații neomenoase, sub birurile și uzura cu care susține o generație intelectuală stearpă și moralicește decăzută. Și nu se află în această neagră mulțime un suflet generos, un braț de fier, care să pună capăt acestei mizerii fără de margini.

❦