[26 octombrie 1881]

Cu privire la cestiunea izraelită, reîmprospătată în timpul din urmă prin imigrațiunea din Rusia, pricinuită de măsurile guvernului și de răscoalele populare de acolo, „Fraternitatea“ scrie cu cunoștință de cauză următoarele:

Era un timp pe când România a fost Eldorado al tuturor refugiaților și asupriților din toată lumea. A domnit aci o toleranță religioasă cât se poate de largă și nemărginită, traiul a fost patriarhal, toate trebuințele vieței ieftine ca nicăieri, poporul blând și fără egoism. De aceea au venit în țară lipovenii, bulgarii, grecii, ungurii și izraeliții, mai cu seamă după revoluțiunea din 1848. Astăzi lucrurile s-au schimbat. România, vrând să intre cu pași repezi în sânul statelor apusene, s-a dezbrăcat de multe moravuri și deprinderi din trecut; egoismul sub numele de apărare națională (?) a inspirat multe restricțiuni, încât străinii nu mai privesc România ca pe o țară unde pot să găsească fericire și un trai bun, mai ușor decât acolo de unde au să vie. Noi unii suntem convinși cum că numărul străinilor care vin acuma în țară pentru a se stabili e cu mult mai mic decât era odinioară și, dacă guvernul ar poseda date statistice, s-ar putea dovedi aceasta într-un mod autentic și neîndoios.

Mai mult, nu numai starea străinilor s-a îngreunat, dar chiar cei indigeni sunt astăzi mai împovărați decât erau în trecut, având să contribuie cu toți la crearea unor instituțiuni costisitoare și necunoscute altădată. Această schimbare a lucrurilor noi izraeliții o simțim mai adânc decât ceilalți locuitori ai țării; starea noastră, e mai nefavorabilă decât a creștinilor, fiindcă noi suntem priviți fără cuvânt de inimici și tratați cu bănuieli și neîncredere. Dacă nu din alt interes, cel puțin de milă și îndurare vom opri pe coreligionarii noștri să nu vină în România, deoarece ei poate nu vor găsi aci ceea ce poate așteaptă. Făcând României, după cum se cere, un serviciu, întru cât o ferim de elemente străine cari nu sunt binevăzute, rămânem și buni izraeliți când povățuim și arătăm coreligionarilor noștri cari vor să intre în țară ca să se întoarcă mai bine de unde au venit, deoarece în România nu vor avea să sufere și să muncească mai puțin decât oriunde. Traiul s-a scumpit, toți fără osebire sunt recrutați pentru armată, statul și comuna cere lumii dări care de care mai grele, apoi izraelitul e și împiedicat cât privește domiciliul și negoțul. Ce caută dar între noi izraeliții din țările vecine, unde nu e o stare mai rea? Se mai zice că, din cauza numărului mare al izraeliților aflați în țară, nu se poate îmbunătăți starea lor. Și aci ne lipsesc date autentice. Unii susțin că România are 600.000, pe când alții, cu mai mult temei, zic că sunt numai aproape 250-300.000 de evrei. Dacă numărul cel mare e cauza nenorocitei noastre situațiuni păcătoși am fi de n-am da concursul nostru ca acest număr să nu se mărească.

Așadar, făcându-se chiar abstracțiune de simțăminte patriotice, interesul nostru propriu ne silește să punem stavili întru cât depinde de noi spre nevenirea cu grămadă a evreilor din alte țări. Bazându-ne pe asemenea motive nu poate fi nimenea care se va îndoi că, promisiunea și voința noastră de-a feri țara de elemente vătămătoare e sinceră și leală.

Întrebarea e: în ce mod pot satisface evreii cererea „Românului“ repetată în numărul de 19, 20 ale curentei? Noi credem că, guvernul — presupunem că, ceea ce cere „Românul“ e și dorința guvernului — nu va ajunge la acest scop și nu poate conta pe toți izraeliții — și toți trebuie să conlucreze ca să se atingă această țintă — fără reorganizarea congregațiunilor izraelite, după cum sunt organizați armenii și toate afacerile lor religioase, sub un control sever și conștiincios din partea primăriilor locale. Astăzi guvernul n-are la cine să se adreseze vrând să execute o măsură relativ la evrei, n-are pe cine să facă responsabil dacă o măsură luată nu aduce roadele așteptate. Organizându-se asociațiuni religioase la izraeliți cu scopul hotărât de a satisface trebuințele cultului, de a răspândi cultura și de-a deștepta și dezvolta simțiminte patriotice, toate aceste dificultăți vor dispărea. Lipsa acestor corporațiuni face ca toate măsurile guvernului relative la vagabonzi să degenereze în persecuțiuni contra evreilor, nu numai în contra celor intrați pe furiș, ci și în contra unor evrei cari sunt stabiliți demult sau chiar născuți în țară.

Evreii, luându-și asupră-le sarcina grea de a da guvernului concursul lor întru a opri intrarea celor goniți din alte părți în țară, desigur că se vor expune la multe vorbe și reproșe neplăcute; totuși nu vor înceta a fi la îndemâna guvernului, văzând că prin aceasta s-a dezbrăcat de neîncrederea ce nutrește în contra-ne, nu tolerează ca organele lui inferioare și uneori chiar și cele superioare să lovească pe nedrept în interesele izraeliților indigeni; cu un cuvânt, când se vor convinge că guvernul vrea numai depărtarea adevăraților vagabonzi, dar nu caută a asupri și a înjosi pe toți evreii din țară fără osebire. Evreii nu voiesc a deveni un fel de șpioni și polițai; ci, lucrând spre binele țării, cer să li se dea ocaziunea și posibilitatea de a se hrăni ca toți locuitorii țării într-un mod omenesc și onest.

Vom merge și mai departe, vom îndupleca pe evrei ca să nu fie cârciumari la sate, ce după legile în vigoare nu pot fi, când li se va îngădui a îmbrățișa o altă ocupațiune, de pildă de a deveni agricultori, fie chiar în Dobrogea. Însă să nu ni se ceară aceasta când nu suntem în stare de a le recomanda o altă îndeletnicire. Astăzi lucrurile au ajuns până acolo încât abia este o ocupațiune în care evreii să nu fie împiedicați prin fel de fel de restricțiuni. Junimea studioasă n-are nici o speranță de a putea aspira la un post, fie într-un institut de învățământ ori de altă natură; când soldații voluntari sunt depărtați de armată, debitul de tutun și băuturile spirtoase e oprit, șederea prin sate chiar ca prăvăliași nu se acordă de către unele organe ale guvernului. Ce să fie, ce să facă dar evreii? Acuma suntem lipsiți de posibilitatea de a ne folosi de cunoștințele noastre intelectuale, suntem opriți o ne bucura de esperiențele noastre practice, încât nu ne rămâne decât desperarea.

Ceea ce spune „Fraternitatea“ e în mare parte adevărat; e exact și o știm din esperiență personală că la 1844, la 1848 chiar, ocaua de carne costa patru parale, ocaua de pâne și mai puțin. Și cu toate acestea prețurile se vor părea mari când vom adăoga că ele nu se obțineau decât prin monopol comunal. Tăiarea de vite era un monopol comunal precum și coacerea pânii. Chiar din aceste patru parale două erau ale comunei, erau o dare indirectă percepută de la consumatori.

Cine au scumpit traiul în România? Neapărat înmulțirea consumatorilor impreductivi, reprezentată mai cu seamă prin elementul izraelit.

Tocmai înainte de 1848 — nu în urma lui — deci pe vremea boierilor, starea izraeliților era egală cu a celorlalți cetățeni, nemaipomenind că familiile vechi izraelite — familia Daniel bunăoară din Iași — era considerată ca familie boierească în rând cu oricare alta. Oameni nu tocmai bătrâni țin bine minte ce onorabili din toate punctele de vedere erau „puținii“ membri ai comunităților izraelite. Prin invazia pe scară mare a elementului rusesc și galițian toate relațiile vechi, frumoase, întemeiate pe o absolută bună credință reciprocă s-au descompus. Invazia unui element improductiv a scumpit traiul. Elementul improductiv trebuind să trăiască de undeva, neapărat că s-a folosit de puțina cultură a claselor de jos pentru a trezi în ele vicii și a trăi din satisfacerea acestor vicii. Iată cum s-au născut cestiunea izraelită, o cestiune comună nouă Rusiei de sud, Galiției, Bucovinei, Maramureșului și unor anume regiuni din Ardeal și Țara Ungurească.

Propunerea de agricolizare, de colonizare a Dobrogei cu izraeliți cari să devie plugari, ar fi în adevăr bună și admisibilă. Pământul aluvial al gurilor Dunării e de o fertilitate nemăsurat de mare și aproape vergin. Politica esperimentală fiind permisă în asemenea împrejurări, propunerea „Fraternității“ are sorți de-a fi admisă de politici bine cugetători. Îndoiala noastră este alta. Nu credem că evreii se vor agricoliza, în afară de unele escepții. Deprinderi contractate în curs de secole se șterg cu anevoie. Dar o încercare, cât de costisitoare chiar, ar fi de recomandat, ca să vedem limpede ce rezultate ar aduce.

❦