[28 ianuarie 1881]

Scandalul zilei e deturnarea a 83.000 franci comisă în Ministerul de Finanțe, al cărei autor se presupune a fi un d. George Bilcescu, frate cu directorul Băncii Naționale.

Deși nu se cade să prejudecăm afacerea și mai ales nu cercetările justiției, ne e teamă totuși că influențele de cari se bucură patrioții în țară la noi sunt prea puternice și prea subtile pentru ca un delict, oricât de clar, să poată fi cercetat în mod serios când privește pe unul din ei.

Astfel în cercetarea atentatului Pietraru am văzut nu numai arestându-se fără umbră de bănuială oameni nevinovați, dar s-a găsit totodată o cale pentru a depărta pe judecătorii cari nu dezvoltaseră esces de zel în sensul prefectului de poliție. Un Brătianu, rudă desigur cu ministrul-prezident, e numit într-un post la care aveau drept judecători mai vechi, e numit anume poate pentru ca acești din urmă să se simtă jigniți în demnitatea lor și să-și dea demisiile.

E o curată întâmplare numirea acelui d. Brătianu, dar o întâmplare care înlătura din justiție tocmai pe un judecător ce făcea instrucția atentatului și care de ex. nu găsea indicii de vină asupra căpitanului Florescu. Se va găsi neapărat vrun judecător stacojiu care să creeze probe, chiar dacă n-ar exista, împotriva acelui căpitan, a cărui singură vină pare a consista în împrejurarea că-l cheamă Florescu.

Dar ne mai aducem aminte de o altă afacere, minunat cercetată.

D. Moldoveanu, c-o scrisoare autentică, a cărei traducere e omologată și legalizată de-un notar imperial din Odesa, dovedește că mucenicul Simeon Mihălescu a luat bani de la antreprenorul Warszawski pentru a pune pe cărăușii români sub biciul cazacilor, ca să fie mânați până dincolo de Balcani cu proviziile armatei imperiale.

În timpul cercetării mucenicul — în loc de-a fi suspendat din funcție — e din contră mănținut de amicul său, d. Ioan Brătianu, dirijează singur cercetările în contra sa, își cheamă Chirițopolii și Simuleștii la București și-i dresează cum să răspunză, judecătorul nu poate face decât o instrucție vițiată în tot cuprinsul ei prin prezența acestui domn în Ministerul de Interne, găsește în fine că nu e caz de urmărire și … e numit, prin protecția mucenicului Mihălescu, funcționar la spitalele Brâncovenești, c-o leafă desigur mai considerabilă decât cea de magistrat.

Dar mai mult încă. Mucenicul declară în Senat, unde fusese ales pentru a fi spălat de afacerea Warszawski, că scabroasele afaceri există în adevăr, că degetele sale de mucenic ridică chiar un colțuleț al vălului, și … Senatul, Corpul ponderator, prezidat de un fiu de Domn, trece la ordinea zilei ca și când nimic nu s-ar fi zis, vorba ceea „nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase“.

Iată dar cum se fac cercetările la noi când sunt patrioți la mijloc. Altceva când cei urmăriți nu sunt patrioți. Buni nevinovați se țin atunci luni întregi prin închisori, după avizul unui geniu în criminalistică, a învățatului, a profundului și deșteptului d. Radu Mihai. Biblioteca acestui din urmă în ramura dreptului penal nu e tocmai bogată în volume. Cincizeci și două de cărți, împărțite în cupe, trefle, carale și pici, iată călăuza ordinei publice și a justiției în România.

Revenind așadar la afacerea celor 83.000 franci lipsă din vânzarea timbrelor, constatăm că prevenitul s-a constituit singur prizonier, prezentându-se la poliție și declarând că, de va fi condus la ministeriu, va proba că n-a deturnat nimic și că nu lipsește un ban.

Noi nu bănuim pe nimenea, ci numai împrejurarea că cineva este patriot.

Dar câteva împrejurări totuși trebuie relevate.

Prevenitul dispăruse în urma descoperirii. Nu știm întru cât această disparițiune poate fi pusă în legătură cu vreo întâmplare romantică, dar ne rămășim că colegii Mihălescului ar afla în fantazia lor, în genere nu tocmai bogată, și o soluțiune plauzibilă a acestei disparițiuni.

A doua împrejurare ce merită arătată e că, dacă lipsurile s-ar ridica în adevăr la suma de lei 83.000, trebuie să fi trecut mult, foarte mult timp de când gestiunea acestui funcționar inferior de la Ministeriul de Finanțe nu va fi fost revizuită de șeful depozitului timbrelor.

A treia împrejurare, asemenea curioasă, e că șeful depozitului timbrelor nu are garanție, deși legea compatibilității generale a statului prescrie ca orice funcționar însărcinat cu gestiunea de avere publică să aibă o garanție fixată. Notăm că procurorul înaltei Curți de Compturi i-a observat Ministeriului de Finanțe această lipsă și că Ministeriul, atât de zelos întru căpătuirea prietenilor, a răspuns că șeful depozitului e numit numai provizoriu, deci n-are nevoie de garanție. Provizoriu, neprovizoriu — rezultatele se văd.

Cine va păgubi e se 'nțelege patria, pururea patria.

Mai relevăm încă un zgomot ce circulează.

Există în secolul nostru o manieră ciudată de-a da socoteli. Înainte se dădeau în țifre, azi în locul acestei invențiuni a lui Pitagora, cam învechite și rele ca toate lucrurile retrograde se întrebuințează o invenție mai modernă și mai expeditivă: chibriturile.

Se zice, deși o notăm sub toată rezerva, că și în cestiunea acestor 83.000 franci socotelile s-ar fi dat deja. Dosarele privitoare la afacere au fost revizuite cu toată stricteța și cu tot focul cuviincios, încât alt caz de urmărire, afară de nițică cenușă, nici n-ar mai fi existând.

Dar să nu uităm că trăim sub un guvern al progresului și al luminelor. „Luminează-te și vei fi“ zice „Românul“. „Luminează-te cu focul dosarelor și vei fi patriot cinstit“ ar fi aplicarea locuțiunii gazetei liberale la cazul concret de azi.

Relata refero. Ar fi bine dacă foile oficioase sau cea oficială și-ar da silința de-a risipi îngrijirile publicului, devenit atât de sperios în materie de avere a statului sub dominațiunea roșie.

❦