[29 decembrie 1881]

Oficioșii din Pesta și din Viena primesc o telegramă specială din București, necomunicată ziarelor fără nuanță guvernamentală, în care se zice că demisia pe care a dat-o d. C.A. Rosetti, joi, săptămâna trecută, nu are nici un motiv ce s-ar putea reduce la politica esterioară și că sunt false știrile acele cari pun demisia aceasta în legătură c-o schimbare a atitudinei României în cestiunea dunăreană.

Așa să fie.

Ne aducem aminte îndealtmintrelea că în timpul pe când colonelul Siborne punea rezerve atât de nestrăbătute pretențiunilor Austriei, colonelul Pencovici cerea păstrarea dreptului de supravegheare esclusiv pentru Europa, iar d. Barrère căuta o mijlocire între opiniile diferite ale Comisiei Europene, era la ministeriu cabinetul Brătianu-Boerescu și d. C.A. Rosetti prezident al Camerei. Tot în acea vreme era vorba de erigerea României în regat și, cu sau fără cuvânt, foile din Viena credeau a putea afirma că Austria nu va recunoaște noul regat decât sub condiția primirii anteproiectului din partea României. În adevăr, cum se proclamă România regat, d. Ion Brătianu își dă demisia sub cuvânt că partidul său a devenit imoral și că nu mai poate guverna cu el. Esplicațiunea logică a retragerii precum o dădea lumea politică era cu totul alta.

Dacă d. Ion Brătianu ar fi avut materie indignabilă în sine, esploziunea ei n-ar fi întârziat ani întregi. Din contra, era vorba de promisiunile făcute în schimbul recunoașterii regalității, promisiuni cărora d. C.A. Rosetti se opunea.

D. Dumitru Brătianu sosește din Țarigrad și devine prezident de Consiliu, citind un program în care spune că în adevăr elementele Adunării sunt stricate și că „nu mai există om cinstit în țară“. În afară promite a fi ca tigresa care-și apără copiii și acuză pe d. Boerescu că prin făgăduinți piezișe ar fi făcut pe puteri să crează că România primește Comisia Mixtă.

În fine lucrurile se-mpacă între d-nii Ion Brătianu și C.A. Rosetti, cabinetul fratelui Dumitru cade și vine unul în care Rosetti-Brătianu formează din nou o indisolubilă unitate. Rezultatul acestei împăcări este mesajul de deschidere, cu atitudinea hotărâtă în cestiunea Dunării. Dar această atitudine hotărâtă e zdruncinată rău prin scuzele umilite ale d-lui Stătescu și … aproape imediat d. C.A. Rosetti se retrage din nou din cabinet, în urma unei neidentități de opinii cu d. N. Fleva ni se pare.

Fără a insista mult asupra concluziilor la cari îndreptățește întrucâtva consecuțiunea evenimentelor, credem totuși că depeșa ziarelor oficioase austro-ungare ascunde cel puțin intenția unui ballon d'essai și trecem mai departe.

E ciudat că pretextul retragerii rămâne acelaș care l-a invocat d. Ion Brătianu la rândul său și d. Dumitru Brătianu în două rânduri: corupțiunea partidului. D. C.A. Rosetti nu-l mai află pe d. Fleva îndestul de onest. La aceasta d. Fleva răspunde, nu fără cuvânt, că milionarii improvizați sub protecțiunea d-lui C.A. Rosetti sunt o dovadă destulă de subțirea onestitate a clientelei speciale a d-lui C.A. Rosetti. Astfel, unul altuia făcând imputări, publicul îi crede pe amândoi, căci și unul și altul are cuvânt.

Nu fără haz e versiunea dată de o foaie franceză din capitală, că d. C.A. Rosetti ar fi recomandat Coroanei pe d. Lascar Catargiu ca să-l însărcineze cu formarea unui nou cabinet.

Se știe că roșii se tem de d. Lascar Catargiu. Nu doar că d. Lascar Catargiu ar fi un om rău, ferească Dumnezeu. Dar bătrânul om de stat e atât de riguros, insistă atât de mult asupra sămilor visteriei, asupra documentelor cum se zice, încât fiori petrec vertebrele roșie din creștet în tălpi de câte ori e vorba ca el să-și arunce ochii în socotelele încurcate ale tagmei. Precum mumele la Roma își mulcomeau copiii cu zisa: Hannibal ante portas și româncele cu vorba „vine Caua“, tot astfel d. Rosetti, când își amenință partidul, îl amenință cu d. Lascar Catargiu. Deocamdată cată să așteptăm ce efect va face asupra tagmei roșie amenințarea aceasta; pân-atunci însă nu putem crede cu toată hotărârea că propunerea făcută Coroanei n-ar fi având și o altă intenție decât regulata consecuțiune a celor două partide opuse la guvernul țării.

❦