[2-3 mai 1881]

Criza politică intervenită prin retragerea parlamentar inesplicită a d-lui Ion Brătianu a intrat după cât ni se asigură într-o nouă fază.

D. Ion Brătianu s-a retras pentru că, având în vedere opera unei reorganizări interioare a țării, a crezut ca nu poate afla între roșii nici inteligența, nici onorabilitatea necesară unei asemenea opere. Esceptând masa votatorilor, aproape toți roșii, cari, de bine de rău, se pricep puțin la scris ori la vorbit au perindat banca ministerială. Sunt prea puțini aciia cari n-au fost deja miniștri, căci în cele 38 de cabinete formate și reformate de cancelarul de la Măgura au avut loc toți, pentru a-și dovedi pe rând insuficiența intelectuală și politică. În adevăr, afară de d-nii Fleva, Costinescu și Dimancea, toate somitățile partidului roșu au fost consiliari ai tronului, fără ca acesta să se fi resimțit în mod esențial de mărimea sau fertilitatea consiliilor date de membrii marelui partid. Uzați repede, neinspirând nici o încredere deosebită în aptitudinile lor politice, fiind cumplit de egali din punctul de vedere al apetiturilor și al talentului, pietrele caleidoscopului ministerial al d-lui Brătianu au dat pân' acum toate combinațiile posibile, fără ca vrouna să fi fost mai fericită decât celelalte. Unelte netrebnice ale unei politici personale, ele sunt nule și neputincioase fără maistrul care le dădea o însemnătate ce n-o merită și-i îmbrăca în roluri ce nu se potrivesc cu ei.

Dar dacă, printr-o politică personală, aceste individualități erau cât se poate de flexibile, de dependente și neînsemnate, pentr-o politică de stat ele nu sunt bune la nimic, și d. Brătianu a crezut un moment a putea recruta elemente din alte partide pentru a pune în lucrare reorganizarea sa. Toate încercările acestea au rămas, precum se știe, fără rezultat; nimeni n-a voit să-i dea ajutorul solicitat și d. I. Brătianu se vedea redus a urma același joc, a înlocui pe Giani cu Fleva ori pe Stolojan cu Dimancea, joc nefolositor, de care țara e dezgustată, fiind păpușile prea cunoscute și piesa reprezentată cu ele prea monotonă.

În urma infructuozității încercărilor sale d. Ioan Brătianu se retrage, păstrându-și prestigiul intact, lovind însă cu atât mai greu în acela al amicilor săi politici.

Întors însă zilele din urmă de la Măgura, d-sa reintră în conventiculele partidului ținute la Herdan și are aerul de a lua din nou parte la politica activă a coreligionarilor săi politici. Aceștia au iscălit chiar o hârtie prin care se obligă a i se supune și a-i da ascultare. Dacă ar fi așa, dacă d. Brătianu simte necesitatea de a lua din nou conducerea partidului roșu, cată să mărturisim că aceasta i-ar slăbi prestigiul, că ar pierde tot ce a câștigat prin o retragere la timp. Dacă s-ar dovedi că și această retragere n-a fost decât comedie opinia publică s-ar întreba ce înseamnează această comedie și n-ar găsi nici un răspuns.

Existau în adevăr o sumă de indicii că retragerea are un fond serios.

Era în adevăr de mirare ca ministrul care luase inițiativa proclamării regatului să abdice de la cârmă tocmai pentru timpul festivităților încoronării, deși medalia comemorativă a acestor serbări, bătută de mai nainte, cuprinde numele său ca ministru-prezident. Dacă motivul retragerii ar fi fost osteneala sau sațiul de afaceri desigur că regele i-ar fi acordat un congediu nelimitat, fără ca să fie nevoie de demisia sa și a cabinetului întreg. Alte cauze secundare, mici neînțelegeri cu diferitele categorii de patrioți de meserie, n-au avut pân-acum, după cât știm, puterea de-al face să se retragă. Toată lumea era în drept de-a presupune, în favorul d-lui Brătianu, cauze mult mai adânci de nemulțumire, era în drept a crede că, alături cu apetiturile și nimicnicia oamenilor de cari se-ncunjurase, paralel cu vânătorii de posturi la drumul de fier, la Bancă, la Curtea de Casație, d-sa va fi urmărind un scop mai mare și mai generos, pe care nu-l poate realiza c-un partid care n-are sentimentul binelui public și pentru care politica e o industrie, iar țara o vacă bună de muls. Din momentul însă ce l-am vedea reintrând în cercul vicios pe care l-a părăsit, din momentul ce-ar reintra în complicitate cu oamenii pensiilor reversibile, ale cumulului, nepotismului și altor virtuți, oricine ar pierde și această din urmă iluzie pe care a lunecat a o avea pentru d. Ion Brătianu. Atunci am crede că nu s-a retras decât pentru a se dezbăra de o serie de procopsiți și pentru a se întoarce c-o altă serie, pe care s-o procopsească de acum înainte. Faza de reapropiare a d-lui I. Brătianu de partidul său e o dovadă de slăbiciune totală. Pentru opoziție această reapropiare e favorabilă, căci partidul roșu, fiind în ajunul descompunerii lui, ar atrage în cădere-i și pe șeful lui, care se retrăsese tocmai la timp pentru a nu-i împărtăși soarta. Dacă voiește s-o împărtășească desigur paguba nu va fi a opoziției.

❦