[3 octombrie 1881]

Preaosfinția sa musiu Chițu a ieșit prooroc și făcător de minuni. Hagi Ivat, care s-a încumetat a scoate luna din puț, n-a scos-o așa de bine la capăt ca Preaosfinția Sa, vlădica celei mai proaspete divinități, descoperite în seara banchetului, pe când Duhul Sfânt se pogorâse asupra apostolilor în chip de udătură, insuflându-le tuturor darul dumnezeiesc al suptului.

Demult am bănuit în adevăr că roșii ar fi având parte la crearea universului; dar că unul dintre ei e chiar Dumnezelea, închinat de neamul lui Fundescu în biserică de urdă, asta n-am știut-o încă.

A ieșit la maidan și Dumnezelea ciurarilor.

D-lor, zice Preaosfinția Sa nea Chițu, ridicându-mă acolo unde prevăzusem că am să mă ridic, am văzut aceasta ca prin un apocalips, prin o revelațiune ca a lui Sf. Ion …

La început …

O voce. La început era cuvântul.

Chițu. Ei bine, la început era „Românul“ și „Românul“ era Rosetti și Rosetti era „Românul“, și nimic nu s-au făcut din cele ce s-au făcut fără „Românul“ și fără Rosetti.

Voi zice, să trăiască „Românul“ românilor și să trăiască românii „Românului“.

Iată cuvintele Preaosfințitului Chițu, citate exact din Evanghelia sfântului Ioan Fedeleș.

E prea adevărat că Unirea Principatelor au făcut-o moldovenii; adevărat că cel întâi cabinet al României unite era un cabinet Barbu Catargiu, adevărat că secularizarea averilor închinate se datorește lui Cuza Vodă, împroprietărirea, cu toate defectele ei, lui Cogălniceanu, reforma legislațiunii lui Boerescu și altora, organizarea serviciului financiar și întemeierea creditului unui Mavrogheni și G. Cantacuzino; organizarea armatei — lui Știrbei Vodă, urmărită cu stăruință zece ani de zile de generalul Florescu, precum e asemenea adevărat că România e în orice caz făptura dinaștilor Basarabi și Mușatini.

Dar ce sunt toate acestea? Iluzii.

Apocalipsul sfântului Ioan Fedeleș, capitolul Udăturii, gârliciul 32, altfel spune:

„Nimic nu s-a făcut din cele ce s-a făcut fără Rosetti și fără «Românul»“.

Ba nu zău, gluma la o parte, pututu-ne-am-fi aștepta ca d. Chițu, care trecea de-a puterea fi de om mai serios, va ajunge la așa hal încât să-l declare pe d. C.A. Rosetti până și identic cu Dumnezeu?

Nu ne vom încerca să punem în relief meritele d-lui C.A. Rosetti. Dacă a nega și a descompune, a stârpi iubirea de trecut și instinct de adevăr e un merit, desigur că și viața acestui cetățean e plină de merite.

În opoziție fiind, se joacă cu bomba lui Orsini, destul de prudent pentru a n-o arunca, nu de alta, dar aruncând-o, ar fi făcut poate cunoștință c-un alt cordon, mai țeapăn decât acela al Stelei României. Dar se joacă cu acea bombă, amenințând în dreapta și-n stânga, neavând însă nicicând curajul de-a o face să esplodeze.

La putere fiind, devine tipul slugărniciei și al lingușirii. Nicicând regele sau regina n-au văzut în țara noastră, unde desigur e destulă plebe cosmopolită ridicată din gunoaie, slugarnică prin natura ei, niciodată, zicem, n-au văzut un om mai prosternat dinaintea mărimii lor pământești, mai gata de a-și renega tot trecutul, de a-și abjura principiile, de-a fi apostol al propriilor sale învățături, decât pe acest republican.

Să trăiască românii «Românului» zice d. Chițu.

O dorință foarte justificată din punct de vedere bugetar.

Românii „Românului“ sunt bunăoară d. Câmpineanu, cu 40.000 franci leafă; d-nii Fălcoianu, Stătescu, Costinescu, asemenea cu zeci de mii de franci lefuri anuale; cumulardul prinț Dim. Ghica, care e în același timp prezident la Societatea Dacia-România, la Creditul Financial Rural, la Regia tutunurilor, la drumul de fier Suceava-Iași, la Eforia Spitalelor, la Societatea de Construcție, la Fabrica de Chibrituri, pretutindeni cu lefuri și diurne și neavând pereche decât un alt cumulard și acaparator de funcții, vestitul general de clistirerie Davila.

Acești acaparatori de funcții sunt românii „Românului“.

Cât despre românitatea românilor „Românului“ vom cita numele convivilor d-lui C.A. Rosetti și cititorul va alege:

Urechia (din cauze cronice: recte Popovici, „Tata rus, mama rus, dar Ivan maldavan“); E. Caligari, general Angelescu (grec), Filitis, Giani, Davila, Cariagdi, Costinescu (armeano-neamț), Frederic Dame, Carada, Xantho, Derussi, Cerlenti, Chrisoveloni, Ioannidi, Muller, Elias, Papazoglu, Levy, Ascher, Nedekovici, Nacu, Rietz, Oppler, Graboski, Panaioti, Stelorian, Marghiloman, Pr. Demetrescu (armean), Th. Ștefănescu (bulgar), Eliad, Lapati, Dimitriadi, Villacros, Pascaly, Verussi, Eustațiu, Gobl, Pandrav, Fundescu (se pretinde bosniac, ezităm între ciurar și lingurar), Sergiu, Arghiropol, Halfon, Culoglu, Schina, Perticari, dr. Severin (recte Bosnagi; nu știe românește), Arion, Caramanlâu, Cavadia, Vermont (recte Grunberg), Sim. Mihălescu (recte Hagi Ivat, bulgar), Hilel Manoach, Djuvara, Pilidis, Lazaridis, Calerghi, Mavrus, Enciulescu (bulgar), Stăncescu, Zaharidi, Dancovici, Pencu, Staicovici, Radovici etc. etc.

Iată românii „Românului“.

Iar „Românul“ acestor români e d. C.A. Rosetti, om al cărui părinte, al cărui frate chiar nu știa să vorbească românește.

Ș-apoi foaia guvernamentală mai zice că cităm numai pe Pherekydes! Iată lista lungă a convivilor d-lui C.A. Rosetti, iată elementele determinante ale limbii, istoriei, caracterului național al României.

Celor mai mulți le-o fi de țară cum ni-i nouă de mere pădurețe. Mai e îndoială? Iubirea de țară e pururea și pretutindenea iubirea trecutului; patria vine de la cuvântul pater și numai oameni cari țin la instituțiile părinților lor, la petecul de pământ sfințit de munca și sângele părinților, pot fi patrioți.

Patriotism cu părinți îngropați în Țara Bulgărească și cari nici știau românește, un asemenea patriotism nu există.

❦