[5 aprilie 1881]

Rândurile de mai sus, scrise sub impresiunea imediată a reprezentării din joia trecută, le primim de la d. Ioan Slavici, unul din adevărații cunoscători ai vieții poporului român. Le publicăm cu atât mai bucuros cu cât ele reproduc foarte bine simțirile numeroșilor spectatori care au rămas încântați de noua piesă a d-lui Alecsandri.

Din parte-ne adăogăm numai un cuvânt de recunoștință pentru actuala direcțiune a teatrelor. După părerea noastră unele din organele de publicitate sunt nedrepte pentru d. Ioan Ghica. Orice am avea de zis în contra d-sale ca fost președinte de consilii ministeriale, ca președinte al consiliului teatral credem că merită numai laude și că o critică imparțială va recunoaște în d-sa meritul de-a fi făcut din scena Teatrului Național tot ce se putea face cu autorii și cu actorii ce-i avem!

Share on Twitter Share on Facebook