[9 august 1881]

Adevărul că în decursul acestor din urmă paisprezece ani elementul istoric pământean a fost înlăturat în favorul a d-alde Giani, Cariagdi, Carada, Fleva etc., deci în favorul unui element etnic și moralicește străin neamului românesc, acest adevăr îi doare rău pe toți aceia câți și-au făcut din specula patriei și naționalității o meserie, un negoț, o breaslă.

Când aude cineva că un Fleva ori un Pherekydis pretinde a se interesa de România îl poate întreba: „Ce-ți pasă d-tale cum merge ori nu merge Țara Românească? Pese-ți de ceea ce se petrece în patria d-tale originară, în Morea sau cel mult în regiunile hartelor etnocratizate de d. Paparigupolos. Țara aceasta, în care vă câștigați un codru de pâine, a stat de la 1200 și pân-la 1866 și fără d-voastră. Dacă va trăi înainte nu va fi meritul d-voastră; dacă va pieri nu pe d-voastră vă poate atinge vina, de vreme ce poporul românesc n-au fost în drept a vă privi decât ca pe niște venetici de ieri alaltăieri, veniți aci ca să vă hrăniți, iar nicidecum ca să apărați un pământ ce nu-i al vostru sau o nație din care în definitiv nu faceți parte decât cel mult prin toleranță, iar nu pe bună dreptate. De vă place stați; de nu, Dunărea-i colo și pe unde ați venit puteți și pleca“.

Tot acest răspuns li se cuvine și evreilor și oricăror străini. Nu vă place țara și poporul? Nu vă convine șovinismul neamului românesc? Nu vă mai lasă să vindeți rachiu amestecat cu vitriol? Granițele-s aproape. Mergeți în țara cui vă avusese înainte. Ați făcut avere? Luați-o cu voi și pe ici vi-i drumul! Atâta pagubă să fie pe capul acestei țări cât o suferi ea prin emigrarea Caradalelor, Gianiilor, Cariagdiilor și Pherekyzilor.

Iată singurul limbaj pe care se cuvine să-l ținem față cu această plebe de bragagii și covrigari aristocratizată pe pământul nostru.

Față cu această realitate simplă, ce ne răspunde organul acestor oameni, poreclit „Românul“? Că și între conservatori sunt oameni de origine străină. Am mai observat că acest argument ad hominem nu dovedește absolut nimic în contra teoriei noastre.

Pot d-nia lor să-și chinuiască memoria în toate chipurile pentru a afla și între conservatori numiri cari să semene cu ale d-nealor; teoria pe care o susținem e obiectivă, de-o valoare generală secundum veritatem. Argumentul în contrariu nu invalidează deloc teza.

Chiar dacă toți conservatorii ar fi olandeji sau persani bunăoară, nu rămâne mai puțin adevărat că secta Carada, Giani, Pherekydis, C.A. Rosetti, Fleva este alcătuită din străini superpuși fără nici un cuvânt nației românești; că o esploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de țară și popor, și că acest spectacol al esclusivei stăpâniri a unei rase și decăzute și abia imigrate asupra unui popor istoric și autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i pună capăt dacă ține la demnitatea și la onoarea lui.

Dar, zice, „Românul“,

„românii ca toate popoarele cari pășesc spre progres nu se mai ocupă astăzi de-a descoperi cine e autohton sau nu“.

Însă tocmai asta e tema noastră. Rău fac românii că se cred destul de înaintați pentru a nu se mai ocupa de aceasta; rău că scad la număr pentru a face loc Caradalelor și Goldnerilor; rău fac că se lasă esploatați de străini de tot soiul; rău fac că țin pe spatele lor cu produsul muncii aceste mii de lipitori, nedeprinse la muncă, corupte, viclene și mincinoase cari răpesc pământeanului cel din urmă ban și-i iau pânea din gura copilului, pentru a se înțoli cu toate trențele scumpe ale Apusului; rău fac în fine românii că sufăr ca asemenea lăpădături să-i guverneze.

Fac atât de rău încât acești paraziți cutează a înjura trecutul nostru, a mânji cu vorbele lor veninoase mormintele vechilor și vitejilor noștri Domni, a ne numi pe noi străini în țara noastră proprie.

A ajuns atât de departe încât „Românul“ îndrăznește a zice că aristocrația română, acea aristocrație care azi, grație demagogiei, nu mai există, a fost străină.

În adevăr Roman și Manea Herescu, ambasadorii lui Mircea Vodă, al căror ultim descendent s-a stins acum câțiva ani, Basarabii, Floreștii, Bălenii, Filipeștii, Balșeștii, Cănteștii, oameni care au botezat piscurile cele mai înalte ale Carpaților cu numele lor nu sunt familii istorice; Matei Vodă și Vasile Lupu, a căror oștiri împreună se ridicau la 270.000 de oameni, erau o aristocrație străină, fără drept istoric, fără merit.

Meritele și dreptul istoric sunt ale lui Zevzecopol și Pehlivanoglu, noii veniți. D-nul Zevzecopol s-a bătut la Valea Albă, d-nul Pehlivanoglu la Rovine și d-nul Pherekydis la Obertin.

Dacă se va cerceta bine, se va afla că, la adecă, d. Giani a fost duce de Făgăraș, d. Carada pârcălab de Hotin și d. C.A. Rosetti vornic de Suceavă. Sunt pline cronicele noastre cu numele ilustre ale Zevzecopolilor de tot soiul și bătrânul Costin de la Costâna nu știe cum să le ridice meritele mai sus!

Dar, întreabă „Românul“, „contra cui s-a luptat Tudor?“.

Contra voastră, d-nilor roșii! Contra părinților voștri!

Iată ce povestește în adevăr Mihai Cioran, adiutantul lui Tudor și martor ocular al evenimentelor:

De la deschiderea războiului, din anul 1806 până la 1812, între Rusia și Poartă, și de la 1812 până la 1818, cât a ținut domnia lui Caragea, și de atunci până la 1821, amândouă Principatele s-au umplut de greci ca niciodată. Marele spătar, șeful oștirilor nu se făcea niciodată din boieri români precum nici agă, nici căpitan de dorobanți, precum nici o altă dregătorie care după vechile așezăminte ale țării avea sub dânsele trupe înarmate; ci pe toți aceștia îi orânduia Domnii din grecii lor … Caimacamul Craiovei cu toată suita lui și cu toată oștirea de lângă dânsul trebuia să fie greci; zapciii plășilor, vătășeii plaiurilor, toți dregătorii cari erau sub dânșii trebuiau să fie greci și foarte rar s-ar fi putut vedea câte un român printre dânșii… Mitropolitul țării, câteșitrei episcopii, toți arhiereii, toți egumenii monăstirilor erau greci; în școalele domnești toți profesorii, mari și mici, erau greci. Negoțul din toată țara era în mânile grecilor… După tot cuvântul drept și fără voie te făcea să crezi că Grecia întreagă se strămutase în România … Vocea și puterea boierilor români se pierdeau în acel torent de străini ce inundaseră țara.

În reclamația pe care Tudor o adresează Porții, el zice:

Necontenitele și neauzitele patimi și chinuri ce suferim neîncetat de la Domnii greci cum și de la suita ce aduc cu dânșii, și de la toți grecii, neamul lor, ce s-au încuibat în pământul nostru…

Divanului țării Tudor îi prezintă un memorand al cărui punct 1 zice:

Ca Divanul ce înfățișează Țara Românească să ceară prin arzmazar de la Poartă desființarea cu totul și pentru totdauna a orânduirii Domnilor greci și în locul lor să se rânduiască Domni pământeni.

Dar să vedem!

Tudor a avut căpitani, a numit prefecți. Este vrun Carada printre ei?

A numit la Dolj pe Ion Solomon, la Mehedinți, pe visternicul Crăiniceanu, la Gorj pe frate-său, la Vâlcea pe Strehăianu, locțiitor de ban de Craiova pe Vasile Moangă. Între căpitani găsim pe Vasile Crăpatu, Barbu Urleanu, Ion Oarcă, Ghiță Cuțuiu, Ion Urdăreanu, Ghemigeanu ș.a. Corespondența lui cu pașii de din dreapta Dunării o purta un bătrân anume Borănescu.

Nu găsim între toți oamenii acești o singură Carada.

Unde erau Caradalele patriotice pe atunci?

Aci vom pune pe Ypsilanti să ne răspunză prin proclamația sa:

Voi, prietenii mei patrioți pe câți întâmplările și nevoia i-au târât într-aceste pământuri ale Moldovei și Valachiei, siliți fiind de întâmplările împrotivitoare, ați ajuns să stați până și dindărătul trăsurilor boierilor pământeni ai acestor țări, batjocură și rușine încă neauzită de locuitorii Eladei.

Câți însă veți rămânea surzi la această sfântă chemare a patriei și veți voi a rămânea slugi boierilor acestor două țări, stând dinapoia trăsurilor lor, să cunoașteți că de azi nu mai puteți purta arme și că neapărat trebuie să vă îmbrăcați în haina acestor pământeni și să vă așezați în nația lor. Iscălit: Alexandru Ypsilanti.

Ceea ce au și făcut Caradalele acum 60 de ani. Au îmbrăcat haina pământenilor și s-au așezat între noi.

Ordinul de zi dat de Ypsilanti la Cozia descrie în modul următor pe vitejii pe cari-i adunase sub streaguri:

Ostașilor!

Dar ce zic? Blestem și batjocură! Nu voi mânji niciodată acest frumos și glorios nume adresându-mă cătră voi, cari sunteți niște cirezi de nebărbate și nevrednice gloate, de adunături, fricoși, dobitoace, leneși și tot ceea ce se poate numi mai prost etc., etc.

Sunt șaizeci de ani de atunci!

Oamenii bătrâni țin minte vremea. Se poate crede oare că fiii acestor oameni, cari sunt în cea mai mare parte roșii, pot fi buni români? Se poate pretinde că acestea ar fi merite suficiente pentru a stăpâni România? Aceste nu sunt erezii istorice, precum binevoiește a glumi „Românul“, făcându-se că uită cumcă cităm acte autentice. Sunt adevăruri, crude și dureroase adevăruri, cari ne inspiră scârbă de aceste adunături ce-au uzurpat rolul de politiciani în țară. Pot oamenii aceștia, a căror părinți nu știau românește, să aibă vrun sentiment de patrie? Pot ei să iubească literatura, artele, meseria națională? Știu ei altceva decât a goni funcții? Sunt ei altceva decât ceea ce ovreii sunt în Moldova?

Iată de ce moldovenii au dreptate să urască pe acești oameni. Ei, poporul istoric, au dat mâna și s-au unit cu poporul istoric al Țării Românești. Când au unit coroana neamului Mușatin și pe-acea a străvechilor Basarabi pe-o singură frunte, când poporul lui Bogdan Voievod Dragoș s-au unit cu poporul lui Tugomir Basarab, amândouă ramuri odinioară puternice a unei mari nații a evului mediu, nici unii nici alții n-au gândit că vor ajunge a fi stăpâniți de … vorba lui Ypsilant … de „prietenii patrioți ce stau îndărătul trăsurilor boierilor pământeni“.

Înainte, când vă jucați de-a republica, calea-vale! Serurie publica pe-atunci Parisul în America, iar teoria „om și om“ era foarte favorabilă republicei compuse din orice ființe cu care-a umplut Dumnezeu lumea.

Azi sunteți monarhiști, regaliști, legitimiști? Apoi se schimbă treaba. Monarhia nu se întemeiază decât pe elemente istorice, nu pe venetici și parveniți.

Nu căutați cu lumânarea printre conservatori numiri cari pot fi de origine străină, dar se află în cronicele noastre în veacul al XVI-lea și al XVII-lea. Nu citați pe Rosnovanu, Solescu, Pășcanu, Canta ș.a. alături cu onor. C.A. Rosetti ca și când ar fi tot de-o seamă numai pentru că numele seamănă. Nu strecurați pe patronul Caradalelor și Cariagdiilor între familiile ce sunt de trei-patru sute de ani în țară.

Nu vă oprim, se 'nțelege, de-a fi și de-a vă simți români. Ceea ce însă nu se cuvine, ceea ce e stricăcios pentru țară și pentru rasa română, e ca d-voastră, cari faceți politică pentru a face avere, d-voastră, pentru cari manoperele demagogice sunt un mijloc de trai, să determinați soarta acestei țări, să fiți elementele ei hotărâtoare. Au căzut boierii? Vie alți români în locul lor. Dar români get-beget, de coada vacii cum se zice. Vie Ion Frunte Lată, ori Terinte Țară-lungă să puie trebile la cale, iar nu Giani, Cariagdi, Carada, Fleva, Chirițopol, C.A. Rosetti și alții de soiul acesta.

❦