[9 iulie 1881]

Față cu aserțiunea „Românului“ că mortalitatea creștinilor nu merge progresând în Iași dăm următoarele cifre, estrase din broșura d-lui Alexandrini și a d-rului Flaișlen. Mediile inventate de „Românul“, în care sporul dintr-un an se repărțește asupra tuturor, sau scăderea cauzată prin epidemii dintr-un singur an se repărțește asemenea asupra altor ani următori, sunt mijloace comode, însă nu tocmai oneste, de discuție. Iată dar plusul morților peste născuți an cu an:

În anul 1876 au murit mai mult decât s-au născut 160

„ 1877 „ „ „ „ „ 340

„ 1878 „ „ „ „ „ 504

„ 1879 „ „ „ „ „ 509

„ 1880 „ „ „ „ „ 511

Quod erat demonstrandum.

Nașterile creștinilor din contra scad.

În anul 1876 s-au născut 1238

„ 1877 „ „ 1088

„ 1878 „ „ 1002

„ 1879 „ „ 973

Nu medii repartizătoare care aruncă un an asupra celorlalți, ci realitatea, cu mersul ei continuitiv, asta trebuie cercetată. Cu medii, proporții, procente, împărțiri arbitrare ale anilor după puncte personale de vedere se poate face multă panglicărie.

Share on Twitter Share on Facebook