[14 martie 1882]

Babele au trecut. Ca să dezmintă tradițiunea populară, care le aruncă în spinare toate intemperiile începutului lui Marte, ele s-au făcut amabile estimp, au cumpărat soarele și elementele, s-au îmbrăcat în haine de primăvară, și-au pus ghiocei și viorele la ureche și, cu surâsul pe buze, au poftit lumea la plimbare zicându-i: Ia uitați-vă cât suntem de frumoase! Lumea, neîncrezătoare la început, a prins curagiul încetul cu încetul și, în locul blestemelor ce le adresa altădată, le-a acoperit de binecuvântări.

— Giaba, nu mai sunt babe! ne zicea triumfătoare o cucoană bătrână, căreia-i făceam complimente pentru frumusețe maltenabilă a timpului. Orișicine poate recunoaște adevărul acestei afirmări, privind mai cu seamă părul negru și pelița lucie a Doamnei X …, care reușește să ascundă așa de bine, grație cosmeticurilor, unguentelor și apelor farmaceutice de tot felul, cei șaptezeci ani ce numără până acum.

•

Cu toată voioșia timpului, cronica are să înregistreze încă un caz de sinucidere, din fericire neizbutită. Un biet servitor, anume Tudor Orzaru, hotărî să părăsească această vale de lacrime, cum zic poeții, și-a ales o cracă de arbor într-una din aleile Șoselei și, punându-și ștreangul de gât, a încercat să zică: Adio, lume!… El începuse deja să se legene cu melancolie în aer „ca o trestie bătută de vânt“ cum se exprima un procuror cu idei poetice într-un raport devenit celebru printre camarazii săi, când mâna generoasă a unui grădinar veni să taie firul fatal care-l ținea suspendat deasupra eternităței și-l readuse la viață. Văzându-se iar pe pământ, Tudor deschise ochii, se pipăi bine ca să se convingă că trăiește încă și, făcându-și cruce, jură din toată inima că n-are să mai reînceapă. Căci, poetul a zis-o de mult:

Iubesc și-mi place viața, Deși 's nefericit!

•

Nu era de ajuns cele două colosale catastrofe de la Nizza și din Viena; un nou sinistru a venit să sporească numărul incendielor de teatre. Palatul de Cristal din Marsilia a ars cu desăvârșire și cât p-aci era să-l urmeze și teatrul imperial din Sant-Petersburg. S-a observat cu drept cuvânt că de aci înainte, oricine se va decide să asiste la vreun spectacol, să-și facă mai întâi testamentul și să se grijească, dacă va crede în Christos, ca să fie gata pentru orice întâmplare.

Dacă, în străinătate, ard teatrele, la noi, vai! flăcările incendiului consumă orașe și târguri întregi. Sute de familii au rămas pe drumuri. Se pare că focul Sodomei și al Gomorei s-au abătut asupra țării spre a o pustii. Târgul Fălciului, Târgul Neamțului, Târgul Cucului, focul din Brăila și mai știm noi câte altele! Suntem ispitiți a crede că aceste sinistre consecutive, cari au răspândit groaza și mizeria în atâtea localități prospere, sunt opera vreunor mâini criminale. E cu neputință ca hazardul singur să cauzeze în același timp atâtea nenorociri.

Oricum ar fi, niciodată caritatea publică n-a avut o ocaziune mai dureroasă de a se manifesta. Să dea și mic și mare, căci suferința e la culme! Până ce comitetul „Presei“ deja constituit va putea să funcționeze, să se organizeze în grabă liste de subscrieri, căci ajutoarele trebuie să fie grabnice spre a fi de vreun folos.

În ceea ce ne privește, redacțiunea „Timpului“ are deja deschise asemenea liste și va publica imediat numele oricărui generos donator.

Scenele de jale de cari vorbirăm nu împiedică scandalurile bucureștene de a se produce. Nu putem rezista plăcerei de a comunica cititorilor noștri următoarea întâmplare care face de două zile să râdă cu hohot saloanele capitalei. E vorba de o păruială în regulă între două femei celebre prin luxul lor. Nu vom imprima numele în speranța că fiecine va ghici despre cine vorbim.

Frumosul Adonis e iubit cu pasiune de Doamna X… al cărei nume sonor poartă bonetul frigian… Însă Adonis are un caracter foarte sburdalnic și-i place să imiteze fluturul zburând din floare în floare. Doamna X…, simțind că amantul său o înșală cu una din prietenele ei cele mai intime, prietenă foarte cunoscută în București prin pieptul său de cauciuc și prin toaletele-i zgomotoase, s-a decis să-i surprindă în flagrant delict. În acest scop s-a pus la pândă și a aflat că culpabilii își daseră întâlnire alaltăieri într-un hotel depărtat din capitală.

La ora indicată, pe când amanții se pregăteau să-și dea probe elocvente de amor, doamna X…, ca Nemesis, zeitatea răzbunărei, năvălește în cameră și, nici una nici două, apucă de coade pe infidela amică. Vai! coadele erau false și-i rămân în mâini. Furioasă, vindicativa amantă o apucă de gât spre a o sugruma și-i zgârie obrazul cu unghiile-i formidabile, cu riscul de a-i scoate ochii.

În acest timp, Adonisul, profitând de învălmășeală, o șterge repede din cameră, cu capul gol și cu îmbrăcămintea în dezordine, se suie într-o birjă și dispare.

Cu mare greutate servitorii hotelului au putut scoate pe infortunata femeie din ghearele teribilei sale antagoniste.

De două zile, această victimă a amorului n-a apărut pe șosea. Gurele rele afirmă că-i va trebui mai bine de o lună pentru ca figura ei să-și poată lua aspectul obicinuit.

O amor, tu ai pierdut Troia!

Fantasio

❦