[19 februarie 1882]

În urma stăruitoarelor insistențe a unui public fermecat de sunetele vioarei sale, don Pablo de Sarasate va mai da încă un concert; al doilea și cel din urmă.

Numai unul? întrebăm cu mâhnire.

Acești artiști executori duc cu sine tot farmecul cu care natura i-a înzestrat într-un moment de estraordinară liberalitate. Deodată cu ducerea lor ei ne iau ce ne-a dat, lăsându-ne numai părerea de rău că nu-i mai putem asculta. Ei sunt despoții în republica artelor! De pe chipurile marmorelor antice putem avea copii în ipsos, de pe tablourile lui Rafael fotografii și gravure, operele maiștrilor compozitori le putem avea și ne putem împrieteni cu ei mai bine decât cu cunoscuții și cu rudele, dar acești artiști al căror geniu consistă în priceperea adâncă și în execuțiunea măiastră a creațiunilor muzicale, aceștia ridică înainte-ne o lume proprie numai lor și, după ce ne-au îngânat un ceas în acea lume, ei o duc cu sine.

La cel dentâi concert publicul n-a fost tocmai numeros, pentru că nu se dăduse, se vede, o publicitate destul de întinsă știrii despre sosirea artistului. De astă dată nimeni nu mai poate invoca această ignorare nici ca esplicație a neasistării sale, necum ca scuză.

Concertul al doilea se dă mâni, vineri, la 19 februarie, în sala Teatrului Mare. Deși presupunem că succesele ce artistul le-a avut în calea sa nu vor fi suferind nici o asemănare cu ovațiunile unui oraș de pe marginea Orientului, totuși publicul bucureștean e dator a se întrece a-i face onoarea cea mai cuvenită unui artist: aceea de a-l asculta în număr mai mare decât în rândul trecut, spre a fi răpit de farmecul puternic al producțiunilor sale.

Programa concetului al doilea e următoarea:

Partea I: 1) Uvertură; 2) Concert pentru vioară (de Wienawski) cu acompaniament de orchestră — a) Allegro b) Romanță c) Finale à la Zingara; 3) Retraite anglaise, executat de orchestră; 4) Fantasia apassionata pentru vioară (de Vieuxtemps) cu orchestră.

Partea II: 5) Uvertură; 6) Suite espagnole pe tema din opera Carmen, pentru vioară (de Sarasate); 7) Melodii țigane (de Sarasate) cu acompaniament de piano.

Biletele credem că s-or mai aflând încă la magazinul d-lui Gebauer.

Share on Twitter Share on Facebook