[21 octombrie 1882]

De câte ori gândim la dezvoltarea vieții economice în România ne vine-n minte ideea, în aparență paradoxală dar cu atât mai adevărată, pe care o afirmă un economist american: pentru o țară rămasă îndărăt în cultură comunicația cu străinătatea e pernicioasă.

În adevăr, un popor primitiv se distinge mai cu seamă prin lipsa sa de trebuințe, prin modestia proverbială a exigențelor sale materiale. Nu e bine, fără 'ndoială, ca aceste trebuințe să rămâie staționare, căci atunci ar lipsi impulsul pentru o activitate mai mare, ar lipsi principiul progresiv; dar pe de altă parte e și mai rău ca aceste trebuințe să se înmulțească ca din senin, fără ca înlăuntrul poporului să fi pătruns diviziunea muncii; aptitudinea multilaterală de-a satisface el însuși prin activitate proprie trebuințele sale.

Din momentul în care Dunărea a fost deschisă pentru esportul nostru, mijloacele claselor relativ luminate s-au înmulțit în adevăr, dar și trebuințele lor au crescut cu totul în disproporție cu aceste mijloace. Aproape toate trebuințele s-au schimbat. Din creștet pân-în tălpi orice obiect de îmbrăcăminte au început a se introduce din străinătate: vechile clase de meseriași, având deprinderea a lucra pentru alte vremi și pentru alte gusturi, neavând timpul necesar și nici conducători de la cari să învețe a lucra europienește, au început să dea îndărăt și azi nu mai există. Negustorul care 'ntroducea din străinătate obiectele necesare deveni factorul de căpetenie al pieței și era mai lesne ca acest negustor să fie străin decât indigen. Pe de altă parte brațele și inteligențele indigenilor neaflând o altă piață, nici o altă ocupațiune decât aceea ce le-o oferea statul, s-au născut în țară acea nefastă tendență de-a privi funcțiunile ca singurele ocupațiuni onorabile, o tendență constatată demult în contra căreia, din nefericire, nu s-au opus aproape nici un guvern.

Nu avem nici scuza că răul nu s-ar fi constatat demult. Încă la 1863 Camera de pe atunci a admis a se trece, în răspunsul la adresa tronului, amendamentul următor:

Este drept a recunoaște că obiceiul înrădăcinat în clasele cele comparativ luminate ale societății noastre de-a disprețui orice altă profesiune și de-a se îmbulzi în aceea a serviciului public au adus coucurența ce-și fac cetățenii într-această carieră la un grad funest moravurile noastre publice, astfel încât s-ar putea zădărnici orice încercare de serioasă îmbunătățire din partea unui guvern luminat, cu intențiune sinceră. Totuși Adunarea deplânge că guvernele Măriei Tale, nu mai puțin decât acelea ale predecesorilor Măriei Tale, departe de-a cerca a combate acest defect al moravurilor noastre, care este una din cauzele principale ale paraliziei societății noastre, v-a făcut decât a-i favora dezvoltarea, întorcând-o în folosul lor ca un mijloc legitim de conservațiune.

Acest amendament, propus de C. Crețulescu, s-a votat în unanimitate — fără nici un folos însă — de Adunarea de atunci.

Își poate închipui oricine cari trebuiau să fie rezultatele acelei tendențe funeste. Aproape toată ura, toată înveninarea luptelor politice, solidaritatea dintre nulități pentru a combate și răsturna orice merit adevărat — acest concurent periculos al nimicniciei și ignoranței —, disprețul reciproc și necuviința reciprocă, frazeologia goală, puținătatea de caracter — toate aproape — își au izvorul în acea tendență funestă, în împrejurarea că aproape toți românii relativ luminați deveniseră candidați interesați la demnitățile publice. Până azi încă România e în pericolul de-a deveni ceea ce erau republicele în decadență ale Greciei și Roma în timpul descompunerii sociale.

După câte vedem astăzi nu se poate admite că dezvoltarea României a fost normală. Din contra: a fost în gradul cel mai mare anormală, sacrificându-se, în favorul ei, bunăstarea, sănătatea și moralul tocmai a acelor clase pe cari liberalismul esploatator și ignorant pretindea a le emancipa.

Ceea ce dar a adus dezvoltarea de pân' acum n-a fost o nouă clasă de producători, nu ridicarea muncitorului la un nivel mai nalt de cultură și de bun trai, ci o nouă clasă de stăpânitori, o aristocrație nouă, compusă din oameni cu puțină știință de carte dar cu multă impertinență, cu mult spirit de șicană și de-o rușinoasă mlădioșie de caracter.

Congresul economic adunat la Iași n-a avut nici un cuvânt de laudă pentru dezvoltarea economică a României și nici l-a putut avea. Din contra, regresul zilnic al negoțului și meseriilor între români, substituirea zilnică a elementelor indigene prin cele străine, rezia administrație, decăderea bisericii, insalubritatea regimului sub care trăiește țăranul, toate acestea au preocupat, incidental sau de-a dreptul, luarea aminte a congresului. Progrese n-au putut constata nimenea, nici căutându-le cu lumânarea.

Când lucrările Congresului se vor publica în ediție autentică vom reveni asupra lor. Deocamdată stabilim numai că caracterul tuturor dezideratelor acestei adunări este constatarea de enorme goluri pe toate terenele vieții materiale și morale.

Admitem ca apreciațiile oamenilor asupra cestiunilor de pură politică să poată fi determinate prin temperamentul fiecărui: ca unul să crează că e bun ceea ce altul crede că ar fi rău. Dar oare tot astfel e cu realitatea? Tot astfel e când ochii cari văd atribuie realității relele pe cari ea le cuprinde în adevăr?

Zilnic vedem foile guvernamentale polemizând cu noi în privirea aceasta, lăudând starea actuală, batjocorind pe cea din trecut. Suntem departe a fi laudatores temporis acti în mod absolut; ceea ce afirmăm însă în puterea cuvântului este că, cu acele trebuințe puține ale societății din trecut și cu mijloacele prisositoare de-a le realiza, starea oamenilor era mai fericită decât azi. E drept că Domnul nu era Rege, dar avea mai multă autoritate în țara sa proprie; e drept că bogății enorme nu se grămădiseră în lăzile industriașilor politici, dar ceea ce nu exista deloc și nicăiri era mizeria. Nu era om în țară care să n-aibă o ocupațiune certă, o piață sigură pentru munca sa. Azi e fără 'ndoială altfel. Toate silințele ce și le dau oamenii în direcția ideilor economice sunt la dreptul vorbind o încercare de-a se-ntoarce în multe priviri la trecut, când munca națională, multă-puțină, era organizată de tradiții și așezăminte, când proprietatea imobilă era îngrădită de protecția legilor, când intrarea străinului în organismul social era mai grea.

Inițiativa luată de societatea Concordia e lăudabilă în orice caz. Dar succesul dezideratelor congresului atârnă în mare parte de-o bună administrație a statului, care nu știm dacă în mersul actual al lucrurilor mai e cu putință a se introduce. Pentru a favoriza dezvoltarea economică se cere ca mecanismul administrativ să fie mai puternic, mai puțin atârnător de fluctuațiuni politice decum e la noi. Din contră, observăm că toate propunerile de reformă, mai ales cele preconizate de d. C.A. Rosetti, tind a preface și mai mult organele statului într-o pleavă bătută când încolo când încoace de vântul întâmplării și de vicisitudini electorale.

❦