[24 noiembrie 1882]

[Articol cu paternitate incertă]

Vizita ministrului de esterne al Rusiei, d. de Giers, la Varzin, săhăstria habituală a principelui Bismarck, a dat loc la multe conjecturi mai mult sau mai puțin ingenioase. Însemnătatea călătoriei ministrului rusesc la Curțile Europei, neesceptând Vaticanul, cată în adevăr să fie destul de mare, deși organele opiniei publice n-au aflat tocmai mult în privirea ei.

Se știe că d. de Giers este om al păcii, că rolul său de bărbat de stat de pân' acum a consistat în a păstra legăturile dintre cele trei imperii, un rol adeseori zădărnicit atât prin evenimentele ce se petrec înlăuntrul Rusiei cât și prin nestatornicia constelațiunii europene.

El reprezintă în Rusia pe adversarul politicei panslaviste de agresiune, a tendențelor de cucerire atât de pronunțate în contele Ignatief, care e antipodul său politic. Dacă sferele din Petersburg au găsit de cuviința de a-i încredința o misiune în călătoria ce-a întreprins-o, asupra înțelesului ei nu poate fi nici o îndoială.

Poate că Rusiei să nu-i fi rămas nimic alt de făcut decât de-a se asigura de pace și a reîncheia legăturile pe cari le-a avut mai nainte cu Austria și Germania.

Acum un an lumea apuseană n-avea nici o grupare determinată; Franța avea încă mânile libere și putea să ofere alianța ei și Rusiei, și Angliei și Italiei. Dar afacerile din Tunis au adus o turburare în relațiunile dintre cele două puteri latine; Italia s-a simțit jignită de procederile Franței, o mână abilă a izbutit a săpa un abis între cele două națiuni surori și Italia s-a alăturat, vrând-nevrând, la alianța austro-germană.

Mișcarea lui Arabi în Egipt, intervențiunea unilaterală și neautorizată a armatei engleze, drepturile pe cari cabinetul din Londra caută a le deduce din înăbușirea insurecțiunii egiptene, toate aceste au izbutit a răci și relațiunile dintre Anglia și Franța și a preface pe cele două puteri amice în puteri rivale.

Anglia a ocupat gurile Nilului, canalul Suez, Marea Roșie, pozițiuni pe cari desigur nu de bunăvoie le va părăsi vreodinioară. Chiar dacă Franța ar anexa Tunisul la Algeria, dacă Italia ar lua Tripolis și Spania Marocul, toate acestea nu opresc preponderanța Angliei pe Marea Mediterană, pe care-o domină prin Cipru și Egipt, prin forturile de la Alexandria și Damasc.

Dar chiar dacă ar izbuti o înțelegere între Francia și Anglia în privirea regimului din Egipet și dacă compensațiunile oferite ar fi suficiente pentru a înăbuși deocamdată rivalitatea, oricând se vor putea naște puncte nouă de conflict. În timpul din urmă se ivește o nouă complicațiune în Madagascar, o insulă de mărimea teritorială a imperiului german la coasta răsăriteană a Africei și în drumul spre Indii. Republica Franceză pretinde a i se recunoaște suveranitatea asupra insulei, ceea ce indigenii au refuzat prin ambasada trimisă la Paris. La amenințarea Franței cu intervențiune armată ambasada a alergat în Anglia, care se vede a fi gata a trimite vase de război în porturile insulei, pentru a opune o contragreutate vaselor franceze ce sunt a se trimite acolo.

Din toate aceste însă rezultă clar că Franța e izolată de când țărmii de nord ai Africei au devenit prada comună care seamănă perpetuă neînțelegere între popoarele apusene. Slăbiciunea tuturor, dezbinările latente fac a se accentua și mai mult unica alianță reală, acea dintre Germania și Austro-Ungaria; Germania îndeosebi are ocazie și timp de-a ajunge puterea întâia din Europa, de-a ținea în mânile ei cumpănă echilibrului european. Rusia, izolată și ea prin neputința politică la care e condamnată Franța, încearcă să încheie din nou legăturile vechi cu Germania, cari îi asigurau odinioară un vot atât de greu în concertul european.

Nimeni nu știe până astăzi care va fi fost obiectul deliberațiunilor dintre cancelarul Germaniei și ministrul Rusiei, însă situația generală lasă a se conchide că Rusia trebuie să fie asemenea jignită de progresele Engliterii în Orient, căci această din urmă pare a se erige în moștenitorul universal al Împărăției turcești, un rol pe care mai până ieri îl însușise Rusia. Crede ea a putea câștiga pe Germania și Austria în contra Angliei, folosi-se-va Anglia însăși de situație pentru a intra în concertul austro-italo-german și a-și asigura astfel atât posesiunile nouă cât și pacea universală printr-o alianță cuadruplă? Iată întrebări al căror răspuns numai viitorul ni-l poate da.

❦