[30 decembrie 1882]

[Articol cu paternitate incertă]

Mulți înclină a crede că cestiunea moralității unui regim e indiferentă pentru buna sau reaua politică pe care el o face. Cu toate acestea nu-i așa. Minuni să facă un regim din momentul în care fapte și afirmări autorizate dovedesc disoluțiunea lui morala, el pierde orice fel de autoritate în ochii guvernanților săi și oriunde domnește cuviința în viața publică un asemenea regim cade fără îndoială.

Oricât de mult succesul uimește ochii oamenilor, oricât sunt dispuși a uita păcatele în favorul faptelor de oarecare importanță, o corupție fățișă îi face a nu crede în valoarea acestor fapte, a nu le lua în serios. De câte ori dar foile partidului roșu vorbesc cu mare zgomot de pretinsele acte mari ale guvernului, răspunsul pe care lumea cu drept cuvânt îl dă e: Cum se poate ca mari și naționale să fie faptele unor oameni cari n-au avut nicicând în vedere binele general, ci au vânat cu o imperturbare aproape unică în felul ei numai interesele lor private?

Cine mai cutează astăzi să tăgăduiască stricăciunea adâncă a elementelor din cari se compune partidul guvernamental? Sunt cunoscute cuvintele neparlamentare chiar cu cari d. D. Brătianu, fratele ministrului-prezident, au apostrofat majoritatea, se cunosc cauzele acestei prime rupturi în șirurile roșiilor. A ajunge să zici că nu mai e un om onest în această țară este fără 'ndoială culmea ce-o atinge decepțiunea unui om politic; a amenința pe mandatarii națiunii, pe oamenii ei de supremă încredere, cu carantina și pușcăria și a nu afla nici o contrazicere în privirea aceasta, iată ceva care se 'ntâmplă numai la noi.

Ce sunt dar criticele cele mai aspre ale gazetelor, ce epitetele cele mai odioase, ce în fine chiar desfrâul cuvântului scris alături cu acele declarațiuni, făcute franc înaintea țării și putem zice a lumii întregi, că cei mai mulți dintre deputații guvernamentali sunt buni de carantină și pușcărie și că nu se mai află om onest în această țară? Cetitorul abia 'și face o închipuire de efectul acestor cuvinte. Până și ziarele din Statele Unite au reprodus discursul fostului prezident al Camerei.

Întrebăm acum, oare națiunea care are asemenea guvernanți, precum îi merită, are dreptul de-a exista pe fața pământului? Oare, la un moment dat, aceste cuvinte nu se vor cita ca o dovadă că românii sunt incapabili de a se guverna singuri, că nu merită o neatârnare de care nu se folosesc decât pentru a spolia poporul și a face instituțiile de batjocură?

Avem astăzi înainte-ne un alt specimen de declarație politică, scrisoarea adresată de d. Alex. Sihleanu ziarului „Națiunea“. D. Sihleanu a fost viceprezident al Adunării, este membru în comisia bugetară ș.a.m.d. Vreo mare lumină de biserică nu e și adeseori am avut ocazia a vorbi cam în glumă despre acest domn cu idei foarte estreme și de-un liberalism cu totul exagerat. Dar un lucru nu i se poate tăgădui: se bucură de numele unei perfecte onestități, ceea ce în țara noastră e o calitate.

Ei bine, ce ne zice d-sa?

Blastămă ceasul în care-a crezut în onestitatea, virtutea, sinceritatea, francheța, probitatea, capacitatea politică a guvernanților actuali. Când cineva blastămă ceasul în care-a crezut în acele virtuți e evident că contrariul există. Guvernanții sunt așadar malonești, vicioși, nesinceri, improbi, incapabili. Acestea le-o spune fostul lor viceprezident.

A trebuit să-și acopere fața, zice, și să fugă ca de contagiu de-o majoritate guvernamentală, când, într-o noapte a anului trecut, la Senat, șeful partidului a declarat că nu mai poate sătura nesațiul membrilor majorității și că de-aceea se retrage.

Va să zică și d. Ion Brătianu a făcut asupra partidului său o enunțare analogă cu cea făcută de fratele său, ca ceea ce-o face azi d. Sihleanu.

Spună-ni-se, ar putea să existe țară în care o majoritate astfel caracterizată de oamenii ei proprii să poată pretinde a guverna? Există țară în care un guvern să se poată întemeia pe asemenea elemente?

Desigur nu. Numai la noi a fost cu putință ca după o asemenea declarare și după retragere, ilustrul cancelar să se 'ntoarcă la guvern în capul aceloraș oameni, ca să continue acelaș regim al virtuții.

Degeaba se impută dar presei opozițiunii tonul ei vehement. Chiar dacă s-ar feri de orice espresie mai colorată, n-ar avea decât să reproducă cu fidelitate cuvintele prezidentului și a viceprezidentului Adunării ori acelea ale șefului de partid și de cabinet, pentru ca culmea calificațiunilor în rău să fie ajunsă. Dacă față cu noi foile guvernamentale pot striga calumniare audacter semper aliquid haeret, putea-vor oare afirma că și d. Ioan Brătianu calomniază? Și încă pe cine? Pe colegii, pe amicii săi politici.