[30 iulie 1882]

Alexandria, povestea despre viața și vitejiile lui Alexandru-împărat, spune că Nevtinav al Egipetului n-avea nevoie să se bată cu oștirile străine ce năvăleau asupra împărăției lui. El făcea o sumă de chipuri de ceară, sufla asupra lor c-o circulară ministerială și numaidecât se topea oștirea persană a lui Darie. Se vede că o seamă din oamenii noștri de stat cred asemenea că cu vrăji, cu circulare frumoase vor descânta decăderea industriei de casă la români și că de dragul spuselor dumnealor, războiul și fusul, raghila și depănătoarea se vor pune din nou în mișcare.

După o seamă de vorbe pornite de mai sus, vedem acum și pe d. ministru al instrucțiunii adresându-se cătră învățători. D-sa le aduce aminte că 'nainte războiul făcea toată îmbrăcămintea trebuitoare țăranului, iar azi toată lumea poartă americă și madipolon. D. ministru vrea să redeștepte în locuitori vechile lor deprinderi de a se îmbrăca românește cu produse de-ale industriei casnice; exemplul, cuvântul și sfatul învățătorilor or să facă mare treabă în privirea asta.

Asta vrea să zică a bate apa-n piuă și a aștepta să iasă unt.

Dar de când o industrie s-au născut prin sfaturi și de când au dispărut prin vorbe?

Necesitatea a creat-o, necesitatea a stins-o. Grâul sămănat în zonele tropice nu produce spice. De ce? Pentru că-n acele locuri, nefiind iarnă, grâul se reproduce prin rădăcinile sale proprii, ca la noi o seamă de ierburi; fără sila climei el nu are necesitatea și nu-și ia osteneala de-a produce spice și de a-și granula fructul. În clima de mijloc, unde iarna-i nimicește rădăcinile, el produce semințe silit de climă.

Tot astfel, când tot ce-i trebuie țăranului se introduce din străinătate, fie chiar de o calitate proastă, dar ieftenă, el nu-și ia osteneala de-a mai semăna in și cânepă, de-a le supune variilor operațiuni ale topirii, melițării, curățitului, torsului, adecă a întrebuința zile de muncă pentru a produce o substanță textilă care-i vine mult mai ieftenă din străinătate. El nu mai simte necesitatea aceasta. Dar el pierde acele zile fără nici un folos? Le pierde în adevăr, dar nici un sfat nu-l poate face să judece faptele economice altfel decum le judecă orice om din lume. O țesătură ieftenă reprezintă pentru el o economie de timp și de muncă și de aceea o cumpără, chiar dacă el însuși ar risipi, nefăcând nimic, timpul economizat. Sub regimul libertății comerțului omul numai muncește decât ceea ce poate concura pe piața universului întreg și de aceea această libertate însemnează ruină pentr-un popor rămas îndărăt.

Așadar cum s-ar putea introduce industria de casă?

Prin circulare ministeriale, prin vrăji și descântece? Niciodată.

Chiar la noi țăranii cari se mai ocupă cu industria de casă sunt cei săraci, aceia cărora nu le e cu putință de-a cumpăra nici țesătura ieftenă străină, țăranii despre munte, cei cari mai simt această necesitate. Cei de la șes, a căror locuri sunt mai roditoare și mai largi, cumpără industrie străină.

Mijlocul de a reintroduce industria de casă este deci de a crea din nou necesitatea ei; de a o crea în mod artificial, prin introducerea de taxe mari asupra similarelor străine. La început fără îndoială produsele industriei de casă s-ar scumpi, dar cu cât, prin înlesnirea crescândă de-a le reproduce, ele s-ar înmulți, s-ar și iefteni totodată. E singurul chip de a încărca momentan prezentul pentru a descărca viitorul.

Ni-i teamă că aceste circulare vor avea un efect contrar până și pentru restul de industrie de casă pe care-l mai posedăm. Dacă prin aceste circulări și prin inițiativa mai înaltă se va reintroduce gustul portului național, fără a i se da condițiile neapărate pentru producerea lui, industria străină va constata lesne curentul de modă creat în țară și ne va produce ea tot soiul de obiecte care să semene absolut cu cele făcute la munte, încât am avea în adevăr portul național, dar introdus din străinătate. Ni s-ar întâmpla în industrie ceea ce s-a 'ntâmplat cu niște tragedii. Teatrul Național manifestând dorința de-a avea piese originale, cineva a îmbrăcat pe spanioli bulgărește și toată lumea i-a luat drept produs dunărean. De dunărean nu mai au încotro.

Producțiunea națională nu se poate nici mănține, nici naște chiar, fără măsuri protecționiste. O dovadă despre asta ne-o dau toate statele. Anglia și America, Franța și Germania, Rusia, Austria, toate au protejat industria lor pentru a o avea, l-au crescut pe copil cu cheltuială și, după ce a devenit bărbat, i-au dat voie să se ia la trântă cu toată lumea. Și copilul industriei naționale trebuie crescut întâi, ferit de lupta cu industria bărbată a străinătății și abia când se va împuternici și va ajunge egal în tărie îl putem lăsa să concureze sub regimul libertății comerțului.

Ne pare rău a constata acest diletantism curios, aceste bune intenții lipsite de știință guvernând statul român. Poate că la urma urmelor nici bune intenții nu sunt, ci un chip comun de-a-și face popularitate, bătând în struna celor ce văd necesitatea unei industrii naționale.

Cu vorbe însă nu s-a făcut de când lumea nimic decât negustorie de vorbe, nefolositoare nimănui, ci numai celui ce le debitează. E în adevăr o nenorocire pentru România de-a vedea cum convingerile altora, bazate pe știință și pe cunoștință de cauză, sunt escamotate de șarlatani incapabili de-a le pricepe, numai pentru a goni popularitate. S-a vorbit de starea mizerabilă a țăranului și există în adevăr capete în țară cari au combinat un sistem întreg de măsuri de reformă socială pentru a ridica nivelul economic și cel intelectual al țăranului. După ce noi înșine am lucrat ani întregi în această direcție, vine un șarlatan de rând, d. C.A. Rosetti, și se-ncearcă a realiza, prin circulare demagogice, lucruri pe cari nu e în stare nici a le pricepe. De ani întregi vorbim în contra sistemului de liber-schimb absolut, această cauză unică a decăderii industriei și meseriilor, și alți șarlatani, neînțelegând nici cauzele, nici natura lucrului, se leagă de niște simptome exterioare ale răului și vor să le lecuiască prin cataplasme de circulare platonice.

Oameni pe cari nu-i durea nici capul de soarta țăranului, de soarta meseriilor sau a industriei, văzând că alții se ocupă cu asemenea lucruri fără nici un folos personal oblicesc momentul în care ideile devin populare, le escamotează fără a le pricepe și le esploatează în favorul lor. Am vorbit bunăoară de dreptatea sistemului dărilor directe. Numaidecât „Românul“ s-a agățat de această idee, apropriidu-și-o și neînțelegând deloc că acest sistem preconizat de noi stă în legătură c-o întreagă reformă a vieții noastre economice. Vorbim de industria națională? Numaidecât trezim circularomania cuiva, care nici habar n-are de condițiile de existență ale unei asemenea industrii și care crede a spune același lucru pe care l-am spus noi, înșirând sfaturi platonice pe hârtie.

Non idem est si duo dicunt idem. Altfel înțelegem noi un lucru pe care-l pricepem și altfel cei ce aud numai vorba, fără a avea idee de ceea ce ea însemnează.

❦