[10 februarie 1883]

Dacă cineva îndrăznea să zică că cestiunea dunăreană e compromisă prin actele cabinetului d-lui Brătianu i se răspundea pe toate tonurile că e de rea credință, că sunt acuzări vage, făcute din spirit de opoziție sistematică, pentru a răsturna guvernul.

Astăzi, când propunerea Barrère e primită de unanimitatea Conferenței din Londra și această din urmă discută poate până și mijloacele coercitive pentru a aduce la îndeplinire deciziunile ei, faptele confirmă acuzările multiple ale opozițiunii și se dovedește că nu numai guvernul a compromis cestiunea prin făgăduielele ce-au alunecat a le face Austro-Ungariei, ci a fost peste aceasta de cea mai învederată rea credință față cu opoziția când la toate descoperirile ce se făceau ni se răspundea că inventăm și că combatem numai din ambiție și ură.

Precum o descoperire nouă aruncă lumină retrospectivă asupra descoperirilor din trecut, le dă alt înțeles și arată ce legătură intimă exista între ele, tot astfel faptul că Conferența din Londra a tratat România în mod vitreg, neprimind-o în sânul ei și dispuind despre ea fără de ea asupra intereselor și suveranității ei aruncă o lumină nouă asupra purtării din trecut a guvernului și ne descopere seria întreagă de greșeli cari au trebuit să dea la urma urmelor acest fatal rezultat.

Încă în iunie 1881 „Românul“ spunea următoarele:

Putem recapitula precum urmează concesiunile făcute condițional de guvernul românesc după cererile stăruitoare ale mai tuturor cabinetelor (nu a tuturor).

I. Înființarea unei Comisiuni Mixte pentru supravegherea navigațiunii și regulamentelor de poliție fluvială între Galați și Porțile de Fier;

II. Admiterea Austriei în Comisiunea Mixtă.

III. Prezidenția Comisiunei Mixte să aparțină delegatului Austro-Ungariei.

Cine știe să facă concesiuni nemerite și la timp merge foarte adesea cu pași mai siguri spre împlinirea scopului său decât aceia cărora le place a se făli cu o împotrivire îndârjită și zgomotoasă!

Va să zică acum doi ani deja guvernul găsise nemerit și la timp de a concede Comisia Mixtă, admiterea neriveranei Austrie în ea, prezidenția ei de drept la o masă unde nu erau decât riverani. Nici astăzi Austria nu poftește altceva decât ce guvernul român a știut să facă, nici Conferența din Londra nu cere în esență mai mult decât punctele de mai sus. Aceste concesiuni, cari neapărat caută să se fi rezemând pe un text pozitiv, pe o piesă din corespondența noastră diplomatică cu cabinetul din Viena, sunt o adeziune dată acum doi ani încă la hotărârile actuale ale Conferenței.

Dacă însă guvernul ar fi și încercat de-a lua de atunci încoace o altă direcție, mai putea el să inspire cuiva încredere în urma concesiilor făcute mai sus? Dacă azi ne plângem în contra areopagului european, avem oare dreptul de-a ne formaliza atât de mult de procederea lui, fie chiar neauzită în dreptul ginților, când membrii acelui areopag ne pot răspunde: „Nu facem decât ceea ce voi înșivă ați făgăduit a face?“

Astăzi d. I. Ghica e însărcinat a face și a făcut chiar declarația că

nu putem admite introducerea Austro-Ungariei într-o comisiune unde ea n-are dreptul de-a figura alături cu statele riverane. Nu există o vorbă în Tractatul de la Berlin care să justifice această pretențiune. O respingem și nu vom accepta deciziunile Conferenței, care-ar tinde a ne-o impune.

La această declarație solemnă contele Karolyi poate răspunde: Acum doi ani ați admis ca Austria neriverană să fie nu numai primită în Comisia Mixtă, dar chiar s-o prezideze de drept. Așa ați înțeles Tractatul de la Berlin pe atunci; pentru a fi consecuenți trebuie să-l interpretați tot astfel și acum. Voi cu mâna voastră ați risipit orice controversă asupra Tractatului întru cât vă privește; opinia voastră este dată demult; singuri v-ați rostit sentința de vasalitate economică și politică.

Odată părăsit terenul clar al Tractatului de Berlin, se 'nțelege că o politică începută în dileme și contraziceri căta să se încurce din ce în ce mai mult în propriile sale ițe.

„Pactul social“ ne face în privirea aceasta următoarele descoperiri:

Cu tot refuzul formal al Camerei, d. Stătescu, fiind ministru de esterne, propusese din proprie autoritate Austro-Ungariei de-a înlocui Comisiunea Mixtă c-o Comisiune de supravegheare compusă din reprezentanții statelor riverane și din doi delegați aleși în fiece an în sânul Comisiunii.

Partea bună a acestei propuneri era că într-un răstimp oarecare Austria n-ar fi participat la această Comisiune.

Austria n-a voit să primească propunerea Stătescu.

Între acestea vine d. Sturza la putere și, firește ca un dar de bună sosire, se grăbi a face Austriei un cadou frumos.

A declarat Austriei că România ar consimți ca unul din cele două posturi de delegați ai Comisiunii Europene în sânul Comisiunii de supravegheare să se încredințeze în mod perpetuu delegaților austriaci și că chiar prezidenția de drept a Comisiunii de supravegheare să fie asemenea dată în mod perpetuu.

Efectul acestei propuneri era că delegații celorlalte puteri nu mai puteau exercita în sânul Comisiunii de supravegheare decât o delegațiune timporară, care nu le dădea nicicând dreptul de prezidenție.

Mulțumită ingenioasei propuneri a ministrului nostru de afaceri străine, celelalte puteri se aflau reduse la o pozițiune dintre cele mai umilite în raport cu Austria, iar pentru România rezultatul era același sub ministerul Stătescu ca și sub ministerul Sturza: aservirea Dunării la Austria.

„Pactul social“ afirmă pozitiv că propunerea ce-o descopere a fost făcută de d. Sturza în ultima sa călătorie la Viena și la Berlin, fără autorizarea reprezentațiunii naționale.

Și în propunerea d-lui Sturza regăsim cele trei puncte din „Românul“ de la iunie 1881: I. Comisiunea Mixtă botezată „de supravegheare“; II. Participarea Austriei neriverane în ea. III. Prezidenția ei de drept.

A mai susține astăzi, după aceste descoperiri, că cestiunea n-a fost compromisă, din capul locului chiar, ar fi o curată copilărie. Fără autorizarea Corpurilor legiuitoare, fără știrea țării, aducându-se în cabinet, fără nici o cauză parlamentară învederată, miniștri noi, asupra misiunii sau tendențelor cărora toată lumea era în întunerec, s-au făcut promisiuni contrarii textului Tratatului de la Berlin, s-au părăsit singurul teren sigur pe care țara putea păși, și astăzi am ajuns că ceea ce guvernul a lunecat a promite ni se impune vrând-nevrând. Odată porniți pe acest coborâș, fără îndoială unul din vecini nu putea sta nepăsător față cu concesiile făcute, pe sub mână celuilalt, deci astăzi se prezintă și el cu cererea privitoare la brațul Chiliei și, din resentiment în contra duplicității guvernului român, cere escluderea reprezentantului regelui din Conferență.

Puterile celelalte, reduse prin propunerea lui Sturza de a asista ca privitori timporari la eterna prezidenție de drept a Austriei, taxate din inițiativa noastră de a cincea roată la car, găsesc de cuviință că, dacă e vorba să-i facă Austriei asemenea concesiuni, s-o facă încai în socoteala lor proprie și în schimbul unor compensații pe alte terene decât după bunul plac al unui ministru din București.

Izolarea completă a României este așadar pe deplin esplicabilă.

❦