[16 martie 1883]

[Articol cu paternitate incertă]

Onorabilii confrați de la „Românul“ au sarcina ingrată de-a lua apărarea prințului Dumitru Ghica, căruia noi i-am bănuit purtarea d-sale din Senat și n-am prea pus vorbe pe ales pe hârtie cari să-i placă, ci le-am pus așa grămadă, cum le spune românul când se supără, i-am vorbit de bojoc bunăoară, n-ar fi cu supărare cinstitei fețe a măriei sale că de! nu se cade să zici așa vorbă din topor când stai față cu un om de neam, și cam după neam merg toate.

Dar ne-am gândit și noi că unu-i adevărul, oricum l-ai spune, și, văzând purtarea prințului în aceste zile de cumpănă, ne-am zis: Ei, cui nu i-ar plăcea să trăiască mereu ca găina la moară și ca popa la zile mari? Dar nu merge; mai sunt și altele în lumea asta.

Ori tăceați, ori ziceați ceva mai bun decât tăcerea, iată sfatul ce l-am da confraților de la „Românul“.

Căci față cu prințul îndeosebi, poziția noastră este, din nefericire pentru d-sa, atât de lesnicioasă încât parcă ne-ar zice: Vino lupe de mă mănâncă de-a gata.

Iată ce ne 'nșiră „Românul“:

E un merit ca un conservator să adopte principiile liberale, să se conforme ideilor secolului și să meargă cu progresul.

Dar oare, dac' ar înțărca murgana, tot cu progresu-ar merge? Și-o să 'nțarce-odată, pasămite că nu sunt în toate zilele Paștile și atunci s-or convinge și confrații că unii sunt prietenii mesei alții ai nevoii.

Dar să lăsăm aceste că înainte mult mai este.

Ce mai zice „Românul“?

Cine a uitat că ilustrul Thiers a fost unul din cei mai îndârjiți conservatori … și totuși, în ultimii ani, Thiers a fost susțiitorul cel mai devotat, chiar întemeietorul Republicei. Zisu-i-a cineva pentru aceasta „c-a avut un bojoc servil în locul inimei“ cum se degradă la noi „Timpul“ a o zice unui din patrioții cei de mai de frunte ai României? Nu! compatrioții l-au respectat … și amar l-au plâns când au ajuns la capătul zilelor.

Și nouă ne-ar veni a plânge … dar de halul în care a ajuns prințul. Ni se pare că-i o mică deosebire. Nu-i vorbă, e mai de neam prințul decât bătrânul Thiers, dar în celelalte nu prea e potriveală, între a primi faptul îndeplinit al Republicei și între a ajunge staroste de Fundești, vătaf de romai cum s-ar zice, e o deosebire cât cerul de pământ, pe care vom dovedi-o mai la vale.

Ia s-o luăm pe rând.

Față cu propunerea de reformă a Constituției, opoziția s-a opintit din răsputeri să facă, ca și de astă dată, lucrurile să se petreacă cum s-au mai petrecut înainte. O constituție e de-a puterea a fi privită ca un pact între partide, iar partidele reprezentând ele înșile grupuri de vederi și de interese ale unui și aceluiaș popor, e învederat că împăcarea și înțelegerea între ele e o împăcare de vederi și interese în care mai lasă unul, mai lasă celălalt, pentru că lucrul să se hotărască cu judecata, nu cu lopata.

Așa s-a urmat totdeuna la noi și, când mi s-a urmat așa, bucluc a fost ș-am mers din rău în mai rău.

Și acum e vorba de modificarea Constituției, a acelui pact statornicit între toate partidele, între toate interesele pe de-o parte, între Coroană și puterea statului pe de alta. Dar d. Brătianu vrea acum ca nu toți, ci numai oamenii d-sale, parveniți de ieri, de alaltăieri, Fundeștii și Caradalele, toată plebea aceasta înțolită nu prin muncă, ci prin politică și numai prin politică, să realizeze o reformă care să-i dea toată țara pe mână, cu mic cu mare.

D. Brătianu are mania de-a persecuta pe omul liber și neatârnat, pe omul care are curajul de-a spune verde ce are la inimă, pe omul ce trăiește din seul lui și nu i-i rușine să zică: Iartă-mă, nu e cum spui d-ta, ci cum spun eu. Aceasta-i sportul d-lui Brătianu, patima d-sale de vânătoare, pentru ca, deșert cum e, nu vede că paralizarea oricărui om liber e o pagubă pentru țară și, despot cum e, ar vrea ca toată lumea să fie păpușă în mâna d-sale, adică toată lumea să fie ceea ce e bezedeaua astăzi.

Ei, nu merg lucrurile așa de lesne!

În ședința Senatului de la 4 martie, d. general Florescu a espus cu tonul său bărbătesc, limpede, fără înconjur ceea ce vrem, ceea ce țara vrea.

Opozițiunea s-a adresat la guvern, s-a adresat la majoritatea Senatului și a implorat atât pe Senat cât și pe guvern să înlăture cestiunea revizuirii, căci numai astfel am putea corespunde la apelul de înfrățire făcut de președintele Consiliului, care, în contrazicere cu sine însuși, aruncă între noi tăciunele discordiei. M. Sa Regele are drept după Constituție a nu adera la această inoportună, ca să nu zic periculoasă, operațiune a revizuirii Constituțiunii. Patru deputați și senatori, d-nul Kogălniceanu, d. Vernescu, d. Catargiu și cu mine, vechi consiliari ai tronului, am cerut audiență ca să spunem M. Sale că în împrejurările de față, e bine să se amâne revizuirea Constituțiunii și dacă M. Sa nu ne-ar fi aprobat, căci nu avem pretențiunea de a fi infalibili, să rugăm respectuos ca cel puțin să ia măsuri pentru ca să ne asigure libertatea alegerilor. Dar nu numai n-am fost primiți, dar încă ni se răspunde de mareșalul palatului că nici nu supune M. Sale cererea noastră, fiind contrarie unui oarecare articol din regulamentul Curții.

Iată răspunsul textual care l-am primit …

Aș, răspuns! A mai putut cineva să citească vreun răspuns! Cui îi sări țandăra aci decât prințului Dimitrie Ghica? A avut cineva cap să vorbească de răul d-sale!

Regulamentul nu-i dă voie să vă dau voie să vorbiți. Nu pot lăsa să se amestece în dezbaterile noastre tronul! Nu pot permite asemenea discuțiune! etc. etc.

Ho, țară! că doar nu dau tătarii!

Apoi ia să vedem, mă rog, oare în ocaziuni absolut și exact analoge cu cea de față, fost-a tot acest d. Dimitrie Ghica atât de … susceptibil. Se știe că susceptibilitatea e slăbiciunea d-sale, bat-o norocul!

În 1879 revizuire. Pericole din afară.

Astăzi revizuire. Pericole din afară Exact aceeași situație.

La 8 martie 1879 cu ocazia discuțiunii asupra citirii a doua a propunerii de revizuire, opozițiunea, în cap cu nimeni altul decât cu prințul Dimitrie Ghica, depune pe biroul Senatului o moțiune pe care-o publicăm într-altă parte în întregul ei pentru iubitorii de asemenea lucruri, dar din care estragem aci următoarele:

3. Principala din aceste garanții (pentru revizuire) este punerea națiunii, a tuturor partidelor și grupurilor politice din țară, în pozițiunea d' a putea liber și independent a-și alege mandatari în viitoarele Camere de revizuire.

4. Această asigurare, datorită liberei espresiuni a votului, nu se poate avea decât fiind în capul guvernului un minister compus din reprezentanții deosebitelor partide din țară.

5. Cu un asemenea minister și în asemenea condițiuni națiunea a procedat la facerea Constituțiunii din 1866 și astfel acestui fapt, că pactul nostru fundamental a fost nu espresiunea unui partid, ci o lucrare națională la care-a luat parte toate partidele politice, sub conducerea unui guvern format de reprezentanții acestor partide, acestui mare fapt se datorește respectul ce națiunea română păstrează pentru această Constituțiune …

6. În asemenea condițiuni și cu un asemenea minister se cuvine dar a se face și revizuirea acestei Constituțiuni, care iarăși trebuie să fie rezultatul liber și neîmpiedecat al vieții naționale, iar nu … espresiunea unui singur partid condus de-un minister escluzivist…

Senatul, rostind în fața țării și a tronului aceste principii, înaintea dizolvărei sale de drept, crede a împlini o ultimă și mare datorie de constituționalism.

Cine credeți d-voastră c-a iscălit cel întâi această ultimă și mare datorie de constituționalism?

Cine alt decât prințul Dimitrie Ghica?

Va să zică pe-atunci se cereau garanții de libertatea alegerilor, se cerea un guvern compus din reprezentanții tuturor partidelor, nu espresiunea unui singur partid, condus de-un minister esclusivist. Mai mult: se făcea apel la tron, ca o ultimă și mare… etcetera.

Și s-a citit propunerea în Senat și a fost pusă la vot chiar!

Cine le cerea toate acestea?

Prințul Dimitrie Ghica.

Astăzi…?

… nu pot permite asemenea discuțiune! nu pot lăsa să se amestece tronul în dezbaterile noastre.

Dar ceva și mai nostim.

Precum îl vedem azi ocupând între nenumăratele prezidenții posibile și imposibile și pe aceea a comitetului nostru roșu, tot astfel, la 1879 ce putea fi decât… tot prezident, dar al comitetului central al opoziției, se 'nțelege.

În această calitate adresează urbi et orbi alegătorilor din toată țara un apel pe care îngăduitorul cititor îl va găsi într-altă parte, dar din care estragem aci următoarele:

Trebuie să căutăm salvarea intereselor noastre sociale și politice în unirea și cooperarea noastră a tuturor …

Cunoaștem cu toții starea grea și nemulțumitoare în care se află astăzi țara atât sub raportul politic esterior cât și sub raporturile interioare. Ne temem cu toții că alte pericole și mai mari s-ar putea ivi pe viitor, de natură a compromite chiar existența noastră națională. (Ca azi!)

Opozițiunea din Senat, conservatoare și liberal moderată și de toată nuanțele politice moderate strânse împreună, a făcut în ziua de 8 martie un apel la unirea tuturor partidelor…

La acest apel nu a voit să răspunză partidul radical! …

Aceasta trebuie să ne 'ngrjească… Reprezentațiunea viitoare a țării să fie espresiunea nu a unui singur partid, ci a tuturor intereselor și opiniunilor țării.

Garanția pentru libertatea viitoarelor alegeri nu o mai putem avea în compozițiunea și imparțialitatea guvernului actual, nici în deprinderile sale.

Acelaș guvern, aceeași compozițiune, aceeași lipsă de imparțialitate, aceleași precedente fatale în politica dinlăuntru și din afară și cu toate acestea?… Cu toate acestea…

e un merit ca un conservator să adopte principiile liberale.

Curios merit!

De unde, sub acel apel la alegători, prințul era subsemnat, încă alături cu d-nii G. Gr. Cantacuzin, Al. Orăscu, gen. Tell, gen. Florescu, pr. Știrbei, Dim. Vioreanu, G.C. Filipescu, V. Boerescu, azi?

Azi îl vedem tot prezindent, se 'nțelege, dar iscălit alături cu d. Fundescu, care și-a mâncat biserica, cu onor. Costinescu, a cărui îmbogățire din nimic și peste noapte ar merita cercetări din partea judecătorului de instrucțiune, cu d. Teodor Chiriță, ceprăzar și vizitiu la droșca cu care-a fost deportat Vodă Cuza, cu onor. Sergiu (recte Sarkez), cu plagiatorul și cumulardul dr. Romniceanu, cu vestitul Scrurie, bașbulucbașa al masalagiilor, în sfârșit cu toată tagma.

Ei, degeaba! La rău hal a ajuns prințul Dumitru Ghica. La așa hal încât vulpea cea fină de C.A. Rosetti râde 'n pumni de această comedie, dar telegrafiază foarte serios: „Ca propuitor al revizuirii, nu pot și nu trebuie să fiu membru al nici unui comitat electoral“, deci nici al celui prezidat de prințul.

Un singur sfat mai rămâne să-i dăm prințului. Acu, de! s-a mântuit și trebuie să se obicinuiască cu împrejurările în comitatul electoral pe care-l prezidă se vorbesc mai multe limbi pe care prințul nu le-o fi pricepând, de pildă romaica a onor. Fundescu. D. dr. Barbu Constantinescu care, în calitatea sa de filolog și filantrop, s-a ocupat și de această ramură obscură a limbilor arice, i-ar putea da lecțiuni prințului, foarte folositoare pentru a se înțelege în noul mijloc social în care-a intrat.

❦