Mihai Eminescu — Publicistică 1881-1899

[3 aprilie 1883]

[Articol cu paternitate incertă]

Nu este cestiune cu care să se laude guvernul roșu mai mult decât cu cestiunea financiară. În toate situațiunile financiare pe care le prezintă pe fiecare an Adunărilor, în toate expunerile ce fac la proiectele lor de legi financiare, în toate discursurile lor din Cameră, în raporturile lor asupra bugetelor și acum chiar, în manifestul pe care îl adresează alegătorilor, defăimează pe partidul conservator și asurzesc lumea cu laudele ce-și adresează. Susțin cu sfruntare: Am moștenit de la conservatori financiele statului zdruncinate, le-am adus în stare înflorită; ei echilibrau bugetele lor cu împrumuturi, noi avem bugete cari ne dau pe fiecare an excedente; ei sporeau impozitele, noi le micșoram. De nenumărate rânduri li s-a răspuns și li s-a demonstrat netemeinicia arătărilor lor.

Fiindcă însă în „Românul“ de mai zilele trecute se revine iarăși asupra acelorași acuzațiuni și laude, ne propunem azi a face un extract din chiar situațiunile prezintate de dânșii, pentru a arăta alegătorilor cu țifre împrumuturile reale ce roșii au făcut în timpul guvernării lor pentru a acoperi cheltuielile lor bugetare nemăsurate și atât de mult sporite prin pensiuni reversibile, cheltuieli diplomatice și lefuri la favoriți, precum și suma colosală la care au suit datoria publică.

Din nenorocire pentru țară suntem siguri că această stare de lucruri se va termina prin o catastrofă; cu disparițiunea numerarului și înlocuirea lui cu bilete de hârtie se mai acoperă încă pentru moment prăpastia vistieriei, dar publicul a început să se resimtă. Nu este o operațiune pe care dânsul are a o face care să nu-l îndatoreze la un impozit de cel puțin 2%, și nu un impozit anual, ci un impozit care se reproduce la fiece operațiune. Agio pe care îl are aurul în piețele noastre este astăzi de 2,25%; tendințe sunt de a-l vedea sporind, iar nicicum scăzând. Compare-se această stare cu epoca de subt conservatori, când, ca să se cumpere aur, se plătea cel mult 0,25%.

Dar, cu vestita scădere a rublelor, câte sume d. Sturza n-a luat din buzunarele oamenilor, cu ce impozit colosal nu i-a lovit! Bietul contribuabil primea de la stat rubla cu 4 lei și statul i-o reprimea cu 3,5 lei; adică statul subpunea în profitul său pe bietul contribuabil la peste 14%. Scump plătește nenorocitul alegător fericirea de a fi țara administrată de d-nii Sturza, Câmpineanu, Gogu Cantacozino și tutti quanti! Iacă impozitele ascunse puse de dânșii; de cele pe față nu mai vorbim.

Dar să venim la cestiunea echilibrării bugetului prin împrumuturi anuale. Și aci aceeași procedare. Nu împrumuturi făcute pe față, ci împrumuturi făcute pe furiș; doar nu se vor descoperi de burtă verde.

Ca să ne dăm seama lesne de fapt, să aplicăm sistema la particular. Dacă am un venit prezumat de 1000 galbeni pe an pot cheltui fără pagubă aceeași sumă, cu condițiune ca mia de galbeni să intre exact în casa mea până la finele anului. Dacă însă nu ar intra până la finele anului 1000 galbeni ci numai 750 și cheltuiala mea anuală nu se poate înlătura, pot recurge la expedientul de a mă împrumuta timpural suma ce-mi lipsește, de 250 galbeni, cu condițiune însă ca îndată ce voi încasa acești bani să achitez împrumutul ce făcusem, de 250 galbeni. Dacă însă, în loc ca să plătesc în anul în care îmi intră acei buni datoria ce contractasem, îi întrebuințez la alte cheltuieli, de lux sau de desfătări ale mele, pentru care bugetul meu anual nu-mi dă resurse, risipesc averea mea și mănânc capitalul meu.

Acest adevăr, simplu de priceput de fiecine, a servit de principiu la prescripțiunile legii noastre de contabilitate, care regulează afacerile financiare ale statului și prescrie ca rămășițele să nu serve la echilibrarea bugetului. Pe baza acestui principiu d-l general Manu, pe care „Românul“ îl citează în numărul său de alaltăieri, a făcut o critică d-lui ministru de finanțe din 1876, când a combătut împrumutul ce cerea. Unindu-ne cu citațiunea „Românului“, să ne dea voie acest ziar, care vede paiul în ochiul adversarului său și nu vede bârna din ochiul său propriu, să-l aplicăm și la cestiunea roșiilor de la 1877 încoa.

Este dar constant că rămășițele din venituri ale anului precedent, când se încasează în anii următori, se fac venit al acestor ani, însă nu pentru echilibrarea acestor bugete, ci pentru plata mandatelor reportate și neplătite din acei ani, și excedentul care ar rămânea pentru plata datoriilor ce ar fi fost contractate spre a face față momentan la neajunsul din venituri. A face altfel este a se împrumuta și a se împrumuta ascuns pentru cheltuieli bugetare și a spori datoria publică.

Iacă sumele împrumutate astfel de guvernul roșu și care în definitiv au constituit datoria de 30 milioane pe care nu i-a fost rușine a o pune cu perfidie în spinarea moștenirii de la guvernul conservator:

În anul 1877 rămășițe împlinite ………… 4.689.337 lei

Se scad credite reportate și plătite ……… 1.381.355 lei