[5 mai 1883]

[Articol cu paternitate incertă]

Reprezentația de aseară de la Teatrul Național, dată în beneficiul d-lui Ștefan Iulian, a reieșit pe deplin. Sala era plină de un public ales.

Succesul serei l-a avut în mare parte beneficientul și d-ra A. Welner, căreia trebuie să-i recunoaștem zilnic un progres mare.

În comedia Iulian e blond sau brun?, ambii, atât simpaticul Iulian, în rolul lui Sitaridis, cât și d-ra Amelia, în rolul Sevastiței, soția lui, au avut momente din cele mai frumoase. De altminteri și publicul a știut a-i răsplăti prin salve de aplauze, chemându-i de vreo trei ori. Comedia aceasta, de d. St. Velescu, a plăcut publicului.

Nu trebuie să uităm pe d. Mateescu, care și-a îndeplinit ca totdeauna cu talent și conștiințiozitate datoria. Numai talentului său se datorește necăderea comediei Vila regală, a cărei nesfârșite monoloage plictisise publicul.

Atât pentru azi.

Share on Twitter Share on Facebook