Şapte contra Thebei
Eschil
PERSOANELE (în ordinea intrării în scenă),
Regele Thebei
VESTITORUL
CORUL fecioarelor şi femeilor thebane
UN CRAINIC
Locul acţiunii este agora Thebei. In fundul scenei, pe un plan mai ridicat, se află altare şi statui ale zeităţilor cetăţii. Armata stă de veghe la metereze; în piaţa publică doar bătrâni şi copii. Iese din palat, însoţit de oşteni, Eteocles.
Popor theban l, mai-marele este dator să cuvânteze pe măsura clipei, acel care veghează peste treburile obştii şi ţine cârma ţării, nelăsând să-i fie cotropite pleoapele de somn.
Căci dacă totul merge bine, pricina este divinitatea.
Iar dacă, dimpotrivă, ne cade vreo năpastă – să nu se-ntâmple niciodată!
— Atunci numai un nume; al lui Eteocles 2, va răsuna de multe ori pe toate străzile cetăţii, pretutindeni, în imnuri mârâite şi-n ţipete de jale, de care să ferească Zeus Apărătorul-de-Nevoi cetatea strănepoţilor lui Cadmos. Vădind că nu poartă zadarnic numele acesta!
De-asemeni voi, acum şi cei ce încă' aşteptaţi să vi se împlinească toiul tinereţii şi cei cărora vlaga vi s-a risipit cu vârsta, trebuie, învârtoşând puterea trupurilor voastre, făcându-vă cu toţii datoria pe potrivă, să ajutaţi cetatea, altarele divinităţilor acestei ţări – la care să vă închinaţi de-a pururi!
— Să v-ajutaţi odraslele şi Glia, maica voastră, cea mai scumpă doică.
Când voi, copii fiind, umblaţi târâş în primitoarea sa ţărână, ea şi-a luat asupră-i toată grija hranei voastre şi a crescut din voi locuitorii înarmaţi cu scuturi, în care să te poţi încrede la o nevoie cum este aceasta.
Din fericire, zeii se apleacă, până astăzi, către noi.
De-atâta vreme de când stăm împresuraţi în turnuri, războiul s-a urmat, prin voia zeilor, cel mai ades cu bine pentru Theba.
Dar iată că acum vorbeşte ghicitorul, păstorul păsărilor, care, nefoiosindu-se de prevestirile ce joacă-n flăcări, numai cu auzul şi cu mintea cumpăneşte semnele profetice, artă în care n-a minţit vreodată 3.
EI spune, domnul prevestirilor nemincinoase, că-n timp de noapte, adineauri, a fost poruncită o mare năvălire de ahei 4, să potopească Theba.
Daţi fuga la creneluri, la porţile-ntărite, cu toţii, grabnic, înarmaţi din creştet până-n tălpi!
Îngrămădiţi-vă în pieptul meterezelor, urcaţi pe-aco-perişul turlelor de apărare, staţi dârz la locurile de ieşire ale porţilor şi aşteptaţi încrezători, neînfricaţi de marea gloată a năvălitorilor, căci zeii vor sfârşi cu bine lupta.
Am strecurat iscoade militare şi cercetaşi printre duşmani; sunt sigur că ei nu vor bate drumul în zadar.
Iar ascultându-le cuvântul, nu mă va surprinde nici o viclenie.
(Poporul se împrăştie. Intră un vestitor.)
VESTITORUL
Eteoclees5, domnul cel mai vajnic al cadmeilor, sosesc din rândurile oştii de potrivnici şi îţi aduc înştiinţare nesmintită; am văzut cu ochii mei ce se petrece-n tabăra duşmană.
Şapte bărbaţi năprasnici, capi de pilcuri, au jertfit un taur pe un negru scut, şi-au cufundat în tăurescul sânge mâinile şi s-au jurat, pe Ares, Enyo şi Phobos iubitorul de omoruri 6, să năruie cetatea, oraşul ridicat de Cadmos să-l despoaie, iar, dacă nu, să piară, amestecându-şi cu această glie sângele.
Apoi au atâmat, cu mâna lor, de carul lui Adrasţos 7 amintiri pentru părinţii de acasă; au lăcrimat, dar nici un singur vaiet nu le-a scăpat din gură.
Doar inimile lor de fier pufneau, cuprinse de flăcările vitejiei.
Păreau că-s lei, cu Ares în priviri.
Iar ceea ce şi-au pus în gând e sigur că se va-mplini şi fără amânare.
Trăgeau la sorţi, când i-am lăsat, să hotărască zarurile aruncate poarta la care să-şi conducă fiecare pilcul înarmat…
Alege-i aşadar, degrabă, pe cei mai buni bărbaţi, pe cei mai vrednici din cetate şi rânduieşte-i căpetenii la ieşirea fiecărei porţi.
Căci iată, se apropie ostaşii argieni cu arme grele.
Ei vin în nori de praf şi câmpurile sunt pătate de alba spumă picurând din nările-armăsarilor sforăitori.
Tu, ca pilotul înţelept la cârma navei, să-ţi întăreşti cetatea, până nu începe Ares vijelia!
Se şi aude mugetul talazului de pulbere stâmit de luptători.
Nu pierde clipa de a trece la fapte cât mai iute.
Eu voi păstra şi mai departe pentru tine ochiul credincios, ca un străjer care veghează toată ziua.
Având înştiinţare, în cuvinte limpezi, despre ce se-ntâm-plă dincolo de ziduri, vei fi ferit de orice vătămare.
O Zeus, o Glie, zei ocrotitori ai ţării, Urgisire 8 şi Erinie 9 preaputernică a tatii, mântuiţi cetatea!
Nu smulgeţi, retezându-i temeliile, atotsurpată, lă-sând-o pradă de război, o aşezare-n care se revarsă graiul elinesc, atâtea case înzestrate cu altare!
Să fie libere pământul şi oraşul ridicat de Cadmos, să nu încapă-n jugul robiei niciodată.
Veniţi-ne în ajutor.
Sper că vorbesc şi în folosul vostru şi-n al meu.
Doar o cetate norocoasă îşi cinsteşte zeii.
(Eteocles pleacă, însoţit de bărbaţi. Intră cu grabă şi în dezordine Corul fecioarelor şi femeilor thebane înspăi-măntate.)
CORUL
Strigăm uriaşele noastre, de spaimă, dureri.
Urnită-i armata.
Părăsindu-şi tabăra, curge nestăvilit norodul acesta de luptători, călăreţii în frunte.
Ne-ncredinţează praful suit în văzduh, vestitor fără glas, lămurit şi neîndoielnic.
A şi cotropit câmpiile noastre.
Se-apropie zgomotul armelor, zboară şi bubuie ca un şuvoi de nebiruit ce izbeşte un munte.
Io, io, zei şi zeiţe, răul care ne-ameninţă înlăturaţi-l!
Un răcnet s-a rostogolit peste ziduri!
E năvala oştirii cu albe scuturi; gata de luptă zoreşte asupra cetăţii. •
Cine va fi scăparea noastră?
Ce zeu sau zeiţă ne va sări-n ajutor?
Nu ne rămâne decât să cuprindem în braţe statuile divinităţilor noastre.
Io, fericiţilor stând pe jeţuri de slavă, trebuie să ne-atâmăm de întruchipările voastre cioplite!
De ce ne-am petrece-n suspine deşarte?
Auziţi sau nu auziţi ciocnirea de scuturi?
Când să cerşim îndurare, dacă nu în clipa de-acum, închinând ţesături şi cununi?
Zgomotul noi îl vedem, izbitura multelor suliţi.
Ares, ce pui la cale?
Îţi vei trăda moşia străveche 10?
Daimon cu coiful de aur, coboară-ţi privirea, coboară-ţi privirea peste oraşul pe care l-ai dăruit odată cu însăşi dragostea ta.
(Corul se mută de la o statuie de zeu la alta, invo-cându-le.)
Zei domnitori în cetate şi glie, veniţi şi priviţi cu toţii la ceata fecioarelor care vă roagă fierbinte să nu cadă roabe. Clocoteşte în jurul cetăţii un val de bărbaţi cu egretele căştilor fremătătoare, mişcate de vântul lui Ares. Zeus, o, Zeus, părinte atotâmplinitor, nu ne lăsa niciodată s-ajungem duşmanului pradă!
Oraşul lui Cadmos e-ncercuit de argei. Ne temem de armele ucigătoare. Din fălcile cailor, zăbalele-mprăştie clinchet de moarte. Şapte viteji căpitani de oştire, în armuri lucitoare, cu suliţi săltate, se-ndreaptă spre şapte porţi, precum i-au căzut fiecăruia sorţii. Şi tu, putere ţâşnită din Zeus, iubitoare de lupte, Pallas Atena u, fii mântuirea cetăţii! Şi tu, Poseidon, zeu călăreţ 12, stăpân peste mări cu tridentul care se-nfige în peşti, dezleagă-ne de înfricare, dezleagă-ne! Şi tu, Ares, vai, vai, veghează peste oraşul purtând al lui Cadmos nume; stai, în chip răspicat, alături de noi! Şi tu, ocroteşte-ne, Kypris, străbună prin mamă a stirpei noastre 13! Din sângele tău ne-am ivit; venim lângă tine să-ţi cerem, să te rugăm, dumnezeirii tale cerşindu-i. Şi tu Apolo, stăpân peste lupi, ucigaş de lupi să fii pentru oastea duşmanilor noştri14! Şi tu, fecioară născută de Leto 15, potriveşte-ţi săgeţile-n arc!
Strofa I
Vai, vai!
Auzim huruind împrejurul oraşului carele.
Puternică Hera!
Ţipă, scrâşnesc din osii greu încărcate.
Artemis iubită!
Eterul16 răspunde năuc zguduirii de suliţi.
Ce chin mai pândeşte cetatea?
Ce soartă-o aşteaptă?
Spre ce încheiere o poartă dumnezeirea?
Antistrofa I
Vai, vai!
Din depărtare ploaia de pietre bate-n creneluri.
Iubite Apolo!
Scuturi de-aramă zăngănitoare sună la porţi.
Apleacă-ţi urechea, fiica lui Zeus ce hotărăşti cu sfântă voinţă sfârşitul războiului17!
Şi Onka 18, tu, fericită stăpână căreia ne închinăm, ocroteşte-ţi oraşul de scaun cu şapte porţi!
Strofa II
Io, zei atotputernici, io, desăvârşiţilor, zei şi zeiţe, paznici de turnuri în ţara Thebei!
Cetatea noastră, căznită de lance, n-o dăruiţi unei oşti ce vorbeşte un grai străin 19.
Împliniţi-le ruga unor fecioare, într-adevăr împliniţi-le ruga mâinilor care se-ntind cerşetoare spre voi!
Antistrofa II
Io, daimoni prieteni, înconjuraţi cu mersul vostru mântuitor cetatea, dovediţi cât de mult îndrăgiţi oraşele voastre!
Luaţi la jertfele ce vi le-nchină poporul seama şi, seama luând, să-i daţi ajutor.
Gândiţi-vă câte misterii bogate-n prinoase au loc în Theba!
Pe voi vă-ntreb, vlăstare greu de îndurat, dacă purtarea voastră este cea mai potrivită şi va salva oraşul, dacă aşa-nţelegeţi să îmbărbătaţi oştirea-mpresurată, căzând asupra chipurilor zeilor cetăţii, cu ţipete şi urlete; spre-n-fiorarea celor cumpăniţi.
Păzească-mă şi la năpastă şi în zile bune, soarta să fiu legat de neamul femeiesc!
Când biruie, femeia nu-i decât neobrăzare şi nu te poţi apropia de ea cu vorba.
Când o cuprinde teama, pacostea e şi mai mare pentru casă, pentru obşte.
La fel şi astăzi, frământarea voastră prin oraş, încolo şi încoace, înseamnă un îndemn la slăbiciune şi la frică pentru ai noştri iară pentru cei de dincolo de porţi, care ne împresoară, un straşnic ajutor, în timp ce înăuntru ne surpăm noi înşine.
Acesta e câştigul când faci casă cu muierile.
Dar cine nu va asculta porunca mea, orice ar fi, bărbat, femeie sau la mijloc, va fi prin hotărârea judecăţii osândit la moarte şi nu va izbuti să se ferească de poporul care-l va zdrobi cu pietre.
Bărbatul e răspunzător de cele ce se pun la cale în afara casei, aici femeia nu are nici un cuvânt.
Rămâneţi înăuntru şi încetaţi a ne mai vătăma.
Mă auziţi sau nu mă auziţi, ori sunteţi toate surde?
CORUL Strofa I
Fecior al lui Edip, ne cuprinde teama când auzim huruitul, huruitul gălăgioaselor care de luptă, ţipătul osiilor, zgomotul roţilor ce se-nvârtesc şi-al frâielor neadormite în gurile cailor, al zăbalelor cele în foc făurite!
Şi cum? Navigatorul, de la pupă la proră alergând, găsi-vă oare mijloc de scăpare, când corabia trudeşte hărţuită de talazul mării?
CORUL Antistrofa I
Nu, dar noi, sârguind la statuile vechi ale nemuritorilor, ne-am încredinţat puterii divine.
Când a vuit spre porţile noastre ca un potop ucigaş de zăpadă, bântuite de spaimă, am căutat adăpost la Preafericiţi, rugându-i fierbinte să-şi întindă asupra cetăţii oblăduirea.
Rugaţi-vă ca zidurile noastre să abată lăncile vrăjmaşe.
Nu e aceasta oare şi spre faima zeilor?
Se spune că dintr-o cetate cucerită zeii pleacă.
CORUL Strofa II
Să nu apucăm a vedea părăsit în zilele vieţii noastre oraşul de către soborul acesta de zei!
Să ne lipsim de priveliştea vetrei lui Cadmos cutreierată în lat şi în lung de oştime, cuprinsă de flăcări duşmane pustiitoare!
Când îi chemaţi în rugăciuni pe cei de sus, femeilor, nu vă purtaţi prosteşte! Ascultarea este muma vremurilor bune şi singur ele izbăvesc; aşa spune proverbul.
CORUL Antistrofa II
Aşa e, dar şi mai înaltă este puterea dumnezeirii.
Adesea când omul se zbate în rele fără scăpare, în suferinţă cumplită şi peste ochi i se lasă o ceaţă, zeii deodată-l ridică.
Bărbaţii trebuie să-aducă jertfe junghiate zeilor, să le închine drept prinos de ispăşire, înainte de-ncleştarea cu duşmanul.
Iar voi sunteţi datoare să păstraţi tăcere şi să staţi în case.
CORUL Strofa III
Locuim, prin grija celor de sus, o cetate nebiruită; meterezele sale ne apără încă de gloata vrăjmaşă. Ce ascunsă nelinişte poate să ne întunece ruga?
Eu nu mă-mpotrivesc, cinstiţi cum se cuvine neamul zeilor, dar dacă vreţi să nu împrăştiaţi teama nemernică io* în inimile cetăţenilor, staţi potolite, nu vă-nspăimântaţi prea tare!
CORUL Antistrofa III
Am auzit răbufnind de curând un amestec de vuiete*; turburate de frică am fugit la acropola 20 noastră, la locul de scaun pe care-l cinstim.
Acuma voi, când veţi afla despre răniţi şi morţi, să nu începeţi a boci sălbatic.
Cu sângele vărsat al oamenilor se hrăneşte Ares.
CORIFEUL Vai, nechezatul cailor ne sună în urechi!
Chiar de vă sună în urechi, să nu vă arătaţi prea mult că-l auziţi.
CORIFEUL
Cetatea geme din adâncul gliei sale, potrivnicii ne împresoară.
Nu îţi ajunge că eu sunt aici pentru a hotărî măsurile de cuviinţă?
CORIFEUL Mi-e frică, larma creşte la porţile izbite.
De ce nu vrei deloc să taci şi urli astfel prin oraş?
CORIFEUL Sobor al zeilor de-aici, păstrează turnurile noastre!
Lovească-te pierzania! Nu vrei să taci?
CORIFEUL Scutiţi-ne să-ajungem în sclavie, zei thebani!
Chiar tu ne dăruieşti robiei, pe mine şi întreg oraşul.
CORIFEUL
O, Zeus, atotputernice, întoarce-ţi loviturile peste duşmani!
Zeus, ce ai plămădit când ai făcut femeia?
CORIFEUL
O jalnică făptură, precum e şi bărbatul, dacă oraşul cade prins.
Iar spui prăpăstii, tocmai când te-atingi de chipurile zeilor 21.
CORIFEUL
Mă vlăguieşte spaima şi-mi smulge vorbele din gură.
Ascultă-mă, îţi fac o rugăminte uşor de împlinit.
CORIFEUL Vorbeşte cât mai iute şi-ţi voi da răspunsul iute.
Să taci, nefericito, să nu mai semeni frica în cei care ţi-s dragi.
CORIFEUL Am să păstrez tăcere, mă voi supune sorţii celorlalţi.
Numai această spunere a ta o ţin, le uit pe celelalte…
Dar mai adaug, dezlipiţi-vă de-aceste chipuri, rugaţi-vă după cum este şi nevoie: zeii să fie aliaţii noştri-n luptă!
Pe urmă, ascultându-mi rugămintea, sloboziţi, asemenea unui pean prielnic, sfântul strigăt 22, cum cere ritualul să se ţipe la doborârea victimelor în Hellada.
Aceasta-i va îmbărbăta pe dragii noştri luptători, va. Risipi dintr-înşii teama de duşman.
În faţa voastră, zei de baştină ai ţării, zei domnitori în câmpuri şi veghetori în pieţe, fântână Dirke 23, ape ale râului Ismenos 2făgăduiesc, de se vor încheia cu bine toate şi de va fi cetatea mântuită, să răspândesc peste altarele divine sângele de oaie, în semn de biruinţă, iar hainele potrivnicilor, prăzi de lance sfâşiate, să le atâm, abcdefghijklmnopqrstuvwxyzşţăââ pe zidul sacrelor lăcaşe, drept prinoase!
Astfel rugaţi-vă de zei, în loc să-ntârziaţi în gemete, în ţipete hohotitoare, sălbatice şi fără rost, prin care nu veţi izbuti să ocoliţi mai lesne soarta.
Eu la ieşirile din cele şapte metereze voi rândui, să ţină piept duşmanilor, şase bărbaţi, din croiul celor mari, cu mine şapte, înainte să ne vină vestitori cu mintea răvăşită şi zvonuri mult prea repezi, care sub nevoia unei clipe, să dea foc la totul.
(Eteocles pleacă.)
CORUL. Strofa I
Te-am asculta, dar sufletul nostru, de spaimă, nu doarme; vecina inimii, grija, hrăneşte flacăra înfricoşării.
Ne temem de-atâta oştire ce-nconjură zidul.
La fel porumbiţa cu pui, tremurând, se teme de şarpele aducător de moarte în cuib.
Unii aleargă spre metereze, în gloată, în cete.
Cu noi ce va fi să se-ntâmple?
Alţii azvârl colţuroase pietroaie asupra cetăţii împresurate.
Zei zămisliţi de Zeus, ajutaţi pe orişice cale norodul celor din stirpea lui Cadmos!
Antistrofa I
Ce altă ţară v-ar dărui o glie mai scumpă decât a Thebei, de-aţi lăsa duşmanilor voştri acest meleag cu ţărână adâncă şi apa fântânii Dirke, cea mai rodnică undă din câte-au făcut să curgă cel care cuprinde pământul, Poseidon şi vlăstarele mării, Okeanidele 2o.
De-aceea, o zei ţiitori ai oraşului nostru, răspândiţi în cei de dincolo de metereze mişelia ce pierde bărbaţii, orbirea ce-i mână să-şi lepede armele, câştigaţi biruinţă şi slavă pentru cetate, ocrotitori ai vetrei lui Cadmos rămâneţi, nestrămutaţi din frumoasele voastre jeţuri!
Gemând ascuţit, vă rugăm fierbinte!
Strofa II
Jalnic ar fi ca oraşul străvechi să fie surpat în Hades, un vânat înrobit de lance, spulberat în moaie cenuşă şi, prin însăşi voinţa divină, pustiit de aheu 26 cu necinste; jalnic ar fi ca femeile văduve laolaltă bătrâne cu tinere, ah, cu hainele-n zdrenţe, să fie târâte de plete precum nişte iepe, în timp ce oraşul, ţipând, se goleşte, prăzi de război hărăzite morţii în amestec de strigăte.
Ne temem de grele năpaste.
Antistrofa II
Ar fi dureros ca nepârguite copile, fără-mplinirea cerutelor datini, să se vadă culese de crude, s-o apuce pe drumul vrednic de ură spre case străine.
Morţii, putem rosti dinainte, o duc mai bine!
Multe sunt nenorocirile unei cetăţi subjugate!
Unul ia prinşi, un altul ucide, alături se pune foc.
Fumul mânjeşte întreaga cetate.
Ares răsuflă ca un smintit, înrobitorul noroadelor şi prihăneşte tot ce e plin de evlavie.
Strofa III
Vuiete surde se-ntind prin oraş.
Împrejur un năvod va cuprinde zidiri întărite.
Bărbat pe bărbat îl străpunge de moarte cu lancea.
Ţipă sugăcii, încă la sinul matern, behăitul lor se îneacă în sânge.
Pretutindenea bântuie jaful, fratele goanei!
Prădător se-ntâlneşte cu prădător, tâlhar pe tâlhar îl cheamă, cu mâinile goale să fure-mpreună, vrând fiecare mai mult decât o fărâmă.
Mintea-şi închipuie lesne urmarea.
Antistrofa III
Tot felul de roade zac pe pământ răsfirate, dureroasă privelişte.
Amar este ochiul cămărăşiţei.
Multele, amestecatele daruri ale ţărânii se pierd în şiroaie becisnice.
Copilele prinse, neînvăţate să-ndure, sărmanele, gem cu gândul la patul de roabe, în care vor fi aruncate din întâmplare vreunui bărbat şi domn al chinului lor.
N-au altă speranţă, vai, decât să purceadă spre un noptatic siîrşit, alinător de dureri şi de lacrimi!
CORIFEUL £7
Prietene, se-ndreaptă cercetaşul nostru, mi se pare, către noi, cu veste nouă; el vine-adus în fugă de resorturile gleznelor.
Iar însuşi regele, vlăstarul lui Edip, tocmai la timp aleargă să asculte spusa vestitorului; de prea mult zor nu face paşii cum i-ar cere rangul.
(Dintr-o parte intră vestitorul, în fugă, din partea opusă Eteocles, întovărăşit de războinici.)
VESTITORUL
Vă pot vesti, ştiu limpede ce se întâmplă la duşmani, cum pentru fiecare s-a tras la sorţi o poartă.
Tydeus 28 a şi-nceput a face larmă în faţa porţii lui Proitos 29; ghicitorul 30 însă nu-i îngăduie să treacă fluviul Ismenos, căci animalele jertfite nu dau semn prielnic.
Tydeus, descreierat şi spumegând de pofta bătăliei, ţipă asemeni şarpelui şuierător în soarele amiezii, huleşte ghicitorul, feciorul înţelept al lui Oikles, care s-ar strădui, „din pricina nevitejiei, să amăgească moartea, să amâne lupta”.
Acestea-i sunt rostirile; îşi saltă coama coifului cu trei umbroase moţuri, iar de sub scutul său tălăngi de-aramă sună, răspândind înfiorare.
Pe scut are o stemă preasemeaţă, înfăţişând' un cer lucrat cu meşteşug, învâlvorat de astre şi din mijlocul pavezei, strălucitoare, împrăştie lumină luna plină, cea mai de seamă dintre stele, ochiul nopţii.
Aceasta-i căpiala preaîmpodobitei lui armuri; iar el, pe ţărmul fluviului face larmă, dornic să se bată, precum un armăsar care aşteaptă încordat să sune trâmbiţa, um-plându-şi de mânie frâiele cu bale.
Cine-i va sta-mpotrivă, cine, când vor cădea zăvoarele, e pregătit să fie straja porţii lui Proitos?
Podoabele unui războinic pe mine nu mă înspăimântă.
Nu e în stare nici o stemă să rănească, nici moţuri sau tălăngi să facă ferfeniţă totul fără lance.
Şi iarăşi, în privinţa nopţii, ce ne-ai zugrăvit-o, de pe scutul său, cu astrele cereşti iluminând, sminteala repede ajunge prorocul unora.
Deci cadă noaptea peste ochii săi pe cale să se stingă!
Să-i fie stema preasemeaţă însuşi purtătorului într-adevăr şi-ntocmai pe potrivă!
Şi-atunci va fi făcut chiar pentru sine profeţia cea necumpănită.
Eu, împotriva lui Tydeus, voi rândui apărător al porţii pe fiul vajnic al lui Astacos 31.
De neam ales, cinsteşte cu evlavie tronul Sfielii, urăşte vorbele umflate, nu-i plac nemerniciile, nu intră-n firea lui să fie ticălos…
Îşi trage rădăcina din bărbaţii semănaţi în brazde pe care Ares i-a cruţat; astfel Melâmppos este într-adevăr de baştină din Theba.
Izbândă-n luptă o va hotărî cu zarurile Ares.
Într-adevăr, îl mână dreptul sângelui să-alunge lăncile vrăjmaşe din glia-mamă, care l-a născut 32.
CORUL Strofa I
Celui de partea noastră luptând să-i dăruiască zeii noroc; el sare, cum este şi drept, să apere Theba.
Tremurăm la gândul că am putea privi vreodată sângerosul sfârşit al celor pieriţi pentru rudele lor.
VESTITORUL
Să-i dăruiască zeii luptătorului noroc! Pe urmă, lui Capăneus 33 i-a fost sortit să stea la poarta denumită a Electrei 34, un uriaş de-asemeni, mai năprasnic decât cel dintâi, a cărui grozăveală trece dincolo de îngâm-farea omenească.
El ceartă zidurile cu ameninţări cumplite; ferească-ne ursita să se împlinească!
Fie că vor sau nu vor cei de sus, el spune că va pustii cetatea şi că nici potrivnicia lui Zeus, căzând asupra lui, nu îi va pune piedici.
Iar fulgerele, pentru el şi loviturile de trăsnet sunt totuna cu arşiţele de amiază.
Ca stemă are un om gol, un purtător de foc, ţinând în mâini, drept armă, o torţă-nflăcărată 35 şi glăsuind cu litere de aur: „Voi aprinde Theba!” în faţa unui astfel de războinic să trimiţi…, dar cine poate să-l înfrunte, cine să se măsoare cu acest bărbat nesăbuit de mândru? /
/eteocles
Ceea ce-mi spui înseamnă pentru noi câştig după câştig.
Când mintea oamenilor se întunecă de îngâmfare, chiar limba lor cu-adevărat îi dă-n vileag.
Ne-ameninţă că-i gata Capăneus de fapte; pe zei ne-socotindu-i şi revărsând din gură o trufie căpiată, el, muritor fiind, aruncă pân' la cer, până la Zeus, cuvinte zgomotoase, umflate ca talazurile mării.
Dar sunt încredinţat că fulgerul aducător de foc îl va lovi pe el, precum i se cuvine şi nu va semăna de fel cu arşiţa de soare la amiază.
Chiar în pofida gurii lui neruşinate, eu am şi hotă-rât bărbatul care să-l înfrunte, dârzul Polyphontes 36, voinţă-nflăcărată-n luptă, meterez nestrămutat, pe care-l sprijină Artemis cea ocrotitoare cu harul său şi zeii ceia-lalţi.
Numeşte-mi altă căpetenie şi altă poartă hărăzită.
CORUL; Antistrofa I
Să moară acel care face urări atât de cumplite cetăţii!
O izbire de trăsnet să-l ţintuiască, până nu năvăleşte în casele noastre, până nu ne alungă cu suliţa lui preasemeaţă din încăperile noastre de fete.
VESTITORUL
Vi-l spun acum pe cel ales după aceea să ne lovească porţile.
Din casca răsturnată de aramă, a treia oară sorţul i-a sărit celui de-al treilea, lui Eteoklos 37.
El ceata trebuie să şi-o arunce împotriva Porţii Noi 38.
Deci îşi întoarce iepele, fremătătoare sub căpestre, ele ar şi voi să se repeadă către porţi şi fomăie prin botniţe un cânt barbar, umplându-se de răsuflarea nărilor trufaşe.
Un herb e însemnat pe scutul său şi nu în chip mărunt: pe-o scară 39 rezemată de un meterez duşman, un om în arme suie treptele cu gând să îl răstoarne şi strigă, o spun literele potrivite: „Nu mă va prăbuşi din turn nici însuşi Ares!”
Trimite împotrivă-i un luptător în stare să apere cetatea de jugul înrobirii.
Trimite-voi îndată un războinic, de nu cumva, din fericire, a şi fost trimis, un om ce nu ţine lăudăroşenia în braţe, Megareus, vlăstar lui Creon, din sămânţa celor răsăriţi din brazde 40.
El nu se va înfricoşa de larma unor iepe cu nechez nestăpânit şi nu va părăsi vreodată porţile oraşului ci, sau murind, îşi va-mplini faţă de glia hrănitoare datoria, sau, supunând cei doi bărbaţi şi cetăţuia de pe pavăză, o va lua drept pradă de război, podoabă pentru casa părintească.
Vorbeşte-ne despre-ngâmfarea altuia, nu fi zgârcit în a ne spune.
CORUL • Strofa II
Cerem în rugăciuni biruinţă pentru cel care apără casele noastre, cerem pentru potrivnici înfrângere.
În nebunia minţii lor, jignesc oraşul cu mult preasemeţe cuvinte.
Privească spre ei cu mânie Zeus
Drămuitorul 41 dreptăţii!
VESTITORUL
Al patrulea se află rândiiit la poarta următoare, a Athe-nei Onka.
Se-apropie strigând, este făptura înalt crescută-a lui Hippomedon 42.
Când el a-nvârtejit rotundul scutului cât un arman, am început să tremur, nu tăgăduiesc.
Desigur faurul de steme nu era din cei neiscusiţi şi i-a lucrat cu măiestrie scutul, închipuind un Typhon 43 ce îm4 proaşcă din gura cu suflări de flăcări, un negru abur, fra-l tele vălătucit al focului, în timp ce şerpi încolăciţi alcă4 tuiesc chenarul pântecoasei paveze. \par
Scoţând un strigăt de bătaie, pătruns de zeul Ares, ca -o thyadă răvăşită se, repede-n luptă; privirea lui stâmeşte groaza.
Ridică pază bună împotriva năpustirii unui astfel de potrivnic, căci laudele lui de sine înaintea porţilor au şi-nceput să înspăimânte!
În primul rând, vecina Thebei şi ocrotitoarea porţii, Pallas Onka, urăşte nemăsura luptătorului şi îl va smulge de la cuibul său ca pe un şarpe ameninţător.
De altfel a fost şi ales Hiperbios 44, feciorul vajnic al lui Oinops, războinic pe potrivă cu războinic.
El nu aşteaptă decât să-şi încerce, la vreme de nevoie, soarta.
Nici chipul său, nici inima şi nici armura n-au cusur.
Cu bun temei Hermes 45 îi pune să se-nfrunte, căci, om duşman cu om se va lupta şi prin ciocnirea pavezelor se vor război doi zei potrivnici.
Unul e Typhon, cel care răsuflă foc, iar celălalt, pe scutul lui Hiperbios, e tatăl Zeus, înfipt pe tron, cu fulgerul învâlvorat în mână, 1 şi nimeni până azi nu l-a văzut învins pe Zeus.
[Aceştia, pentru fiecare, sunt daimonii sprijinitori.
Şi dacă-n bătălie Zeus e mai puternic decât Typhon, noi suntem cu învingătorul, iar ceilalţi sunt cu învinsul.
Fireşte, lupta celor doi bărbaţi astfel se va sfârşi: Hiperbios, aşa cum îl arată stema, va găsi pe însăşi pa-văza-i un salvator, anume Zeus.] 46
CORUL Antistrofa II
Credem că insul pe-al cărui scut se află vrăjmaşul lui Zeus, neîndrăgita făptură a unui daimon născut din ţărână, iazma urâtă deopotrivă de oameni şi zei îndelung-trăitori, îşi va sfărma înaintea porţilor capul!
VESTITORUL
Aşa să fie! Să vă spun acum despre al cincilea, despre potrivnicul ţâşnit în faţa celei de a cincea porţi, a Miază-nopţii, la mormântul lui Amphion 47 cel născut din Zeus.
Pe suliţa din mâna lui, la care se închină ca unui dumnezeu, în care crede mai vârtos decât în ochi, se jură că va pustii cetatea celor ce se trag din Cadmos, deşi nu se-nvo-ieşte Zeus.
Aşa dă glas acest vlăstar al unei mame de la munte 48, frumos la chip, bărbat şi copilandru, abia dacă-i mijeşte puful tinereţii pe obraji, crescând, ici-colo, în tuleie dese.
Dar n-are suflet de fecioară, precum i-ar cere numele.
Cu ochi năprasnici se apropie Parthenopaios din Ar-cadia.
Războinicul acesta-i doar un venetic în Argos, unde a fost hrănit şi socoteşte să-şi plătească datoria din belşug; el n-a venit aici să neguţătorească bătălia, ci mai degrabă spre cinstirea căii străbătute.
Cu semeţie se înfăţişează înaintea porţii: pe pavăza de-aramă, adăpostul său rotund, el flutură ocara ţării noastre, pe Sfinx 49, care mănâncă numai carne crudă, a cărei formă prinsă-n cuie, lucrată-n relief, strălucitoare, ţine sub ea în gheare un theban, ca să coboare peste om o grindină de lovituri.
Lovească-i zeii pe nemernici, după cum li-s gândurile şi trufia lor nesfântă!
Astfel i-ar nimici o moarte-ngrozitoare şi nespus de rea.
Cât îl priveşte pe arcadianul despre care ne vorbeai, ştiu un bărbat neîngâmfat, a cărui mână vede ce are de făcut: e fratele războinicului dinainte, Aktor 50.
Acesta nu va încuviinţa ca un şuvoi de vorbe goale, fără împlinire, să năvălească dincoace de porţi, sporind nenorocirea noastră şi nici să intre în cetate omul ce aduce dihania cumplită, vrednică de ură, zugrăvită pe un scut vrăjmaş.
Ea însăşi dinafară va urla-mpotriva purtătorului adăpostit, când va fi ciocănită îndesat sub metereze.
Cu voia zeilor, să se adeverească tot ce am rostit!
CORUL Strofa III
În piept ni se-mplântă cuvintele, pletele părului ni se zburlesc, auzind făloasele spuneri ale acestor făloşi vorbitori şi nemernici bărbaţi.
Fie să-i piardă zeii-n pământul acesta!
VESTITORUL
Vi-l spun acuma pe al şaselea, bărbatul cel mai înţelept, în luptă cel mai nobil, puternicul profet, Amphia-raos 51.
Proptit în faţa porţii Homolois 52 îl ceartă pe puternicul Tydeus, zicându-i „ucigaş de oameni, unul ce turbură cetatea, în Argos cel mai mare dascăl de nenorocire, trimisul Erinyei, sluga crimei şi sfetnicul de răutăţi al lui Adrastos.”
Pe urmă el priveşte spre puternicul tău frate Polynei-kes 53, îşi ridică ochii şi, la sfârşit, de două ori îl cheamă, răspicându-i numele şi gura lui rosteşte asemenea cuvinte: „Straşnică faptă! Scumpă zeilor, plăcută s-o auzi, s-o depeni la urmaşi, e straşnică zdrobirea cetăţii părinteşti, a zeilor ţarinii tale, cu ajutorul unor cete asmuţite din afară!
Se află vrun temei ce te-ar putea îndreptăţi să seci maternul şipot?
Oare pământul patriei supus de râvna lăncii tale, te va sluji în luptă cu credinţă?
Cât despre mine, eu voi îngraşă pământul Thebei, un ghicitor ascuns adânc în ţarina duşmană.
La luptă deci, nădejdea mea este să mor în slavă!”
Aşa vorbi profetul, purtând cuviincios o pavăză cu totul de aramă.
Dar pe rotundul scutului nu se zăreşte nici o stemă.
El nu vrea doar să pară cel mai nobil, ci să fie, purtând în inimă de grijă brazdelor adânci din care cresc lăstarii gândurilor cumpănite.
Te sfătuiesc să afli împotrivă-i un apărător şi înţelept şi vrednic; să-ţi fie teamă de acel care cinsteşte zeii.
— Rugătoarele, Perşii, Şapte contra Thebei
Ce semn prevestitor, vai, îl alătură pe omul drept de cei necredincioşi?
În orice fel de lucru nimic nu e mai rău decât tovărăşia ticăloşilor; aceasta nu dă niciodată roade bune.
Când un bărbat evlavios urcă într-o corabie cu marinari ce ard să săvârşească vreo nemernicie şi el e nimicit odată cu stirpea lor respinsă de nemuritori.
Numai să se amestece un drept cu oameni din cetate neprimitori de oaspeţi, nepăsători faţă de zei şi se va prinde fără greş întru aceeaşi plasă; el piere-atins de vârful biciului divin, acelaşi pentru toţi.
La fel şi înainte-văzătorul, fiul lui Oikles, om cumpănit, plin de dreptate, viteaz, evlavios, profet vestit, ameste-cându-se fără să vrea cu oameni care n-au nimica sfânt, ci guri obraznice, plecaţi pe-un drum de-ntoarcere atât de lung, va fi târât şi el, dacă se învoieşte Zeus, întru aceeaşi plasă 54.
Cred că Amphiaraos nici măcar nu va înainta spre porţi şi nu din lipsă de curaj, nu din voinţă şubredă, ci cunoscând că trebuie să moară în această luptă, dacă oracolele lui Loxias 5o poartă roade, iar el obişnuieşte ori să tacă ori să grăiască doar când e nevoie.
Totuşi vom aşeza şi-n faţa lui un luptător, pe straşnicul Lasthenes 56, un portar neprimitor de oaspeţi; acesta are mintea unui vârstnic, dar carnea tânără, privirea iute şi braţul său nu zăboveşte să lovească, în locul dezgolit de pavăză, cu lancea.
Dar pentru muritori izbânda este darul zeilor.
CORUL Antistrofa III
Audă-ne zeii şi împlinească-ne dreptele rugi: izbânda să fie-a cetăţii lui Cadmos!
Întoarcă-se caznele, cele ştămiţe de suliţi, asupra năvălitorilor noştri!
Înainte s-ajungă la ziduri, ldvească-i, ucidă-i cu fulgerul Zeus!
VESTITORUL
Acum voi spune, la sfârşit, despre al şaptelea, fratele tău, din faţa celei de a şaptea porţi 57 şi despre soarta hărăzită Thebei de el prin rugăciuni şi prin blesteme.
Acesta, după ce va trece peste metereze, vestindu-se a fi stăpânul ţării şi chiuind peanul biruinţei, doreşte să se prindă cu tine-n luptă dreaptă, să te ucidă şi să moară-n preajma ta, iar dacă scapi cu viaţă, tu care l-ai lipsit de drepturile sale 58, să te alunge în exil din vatra ta şi astfel să plăteşti pentru surghiunul său.
Iată ce strigă tare Polyneikes cel puternic, rugându-se de zeii stirpei şi ai gliei părinteşti să stea de veghe la-mpli-nirea fără greş a cererilor sale.
El poartă pavăză nou făurită, frumos-rotundă, cu o dublă stemă prinsă iscusit: se vede un războinic din aur cizelat şi-alături o femeie care-l călăuzeşte cuviincios pe drumul lui.
Ea spune că ar fi Dreptatea, dovadă literele cuvântând: „îl voi aduce pe bărbat să locuiască în cetatea lui, să se întoarcă în lăcaşul părintesc.”
Ţi-am arătat întocmai pregătirile duşmanilor.
Nicicând nu vei afla vreo vină, omului care ţi-a dat aceste veşti.
Cunoaşte singur cum să cârmuieşti corabia cetăţii! (Pleacă)
O neam al lui Edip, al meu, lovit de zei cu nebunie, urât năprasnic de nemuritori şi-acoperit de lacrimi!
Azi, vai, blestemele părintelui s-au împlinit 59!
Dar nu se cade nici să plângem, nici să ne văităm pentru ca plânsetele noastre nu cumva, sporind să-ajungă şi mai greu de îndurat.
Vom şti îndată despre Polyneikes, al cărui nume i se potriveşte-atât de bine, dacă-ntâmplările se vor sfârşi ca în emblema lui, dacă îl vor aduce-n ţară nişte litere de aur, ţâşnite dintr-o inimă semeaţă şi aşternute cu migală pe un scut.
Da, poate, dacă peste faptele şi mintea lui ar fi domnit fiica fecioară a lui Zeus, Dreptatea.
Dar niciodată, nici când a scăpat din bezna pântecului mamei, nici când, fiind copil, creştea, nici când îi da în floare tinereţea şi pe bărbia lui mijeau tuleiele în smocuri, Dreptatea nu l-a agrăit baremi cu un cuvânt şi nici acum nu cred că stă în preajma lui, când el batjocoreşte pământul părintesc 60.
Astfel Dreptatea nu ar fi, într-adevăr, decât un nume mincinos, dacă ar face cârdăşie cu un muritor în stare să cuteze orişice.
Într-asta mă încred şi mă voi duce să-l înfrunt eu însumi.
Pe cine altul am trimite mai potrivit decât pe mine?
Ne vom cuprinde-n luptă, rege contra rege şi frate contra frate, duşman contra duşman.
Aduceţi-mi cnemidele, degrabă, apărătoarele-mpotriva lăncilor şi pietrelor.
CORIFEUL
Ba nu, tu omul cel mai drag şi fiul lui Edip, să nu ajungi, în clocotul mâniei, asemenea lui Polyneikes,. Nemernic şi sfruntat la vorbă:
Destul e că argeii şi cadmeii au pus mâna pe arme să se lupte; de sângele acesta lesne te purifici.
Dar omorârea între ei a doi bărbaţi având acelaşi sânge e o mânjire care nu se învecheşte niciodată.
A îndura un rău ce nu ne umple de ruşine, treacă, deoarece în lumea morţilor atâta ne va fi dobânda.
Dar relele urmate de ruşine nu sunt spre buna noastră faimă.
CORUL Strofa I
Ce ţi se-ntâmplă în minte, copile? Nu te lăsa târât de orbire, să nu-ţi năvălească în suflet sminteala lăncilor care ucid! Leapădă pofta răului, de la obârşie!
Cum lucrurile le grăbeşte chiar dumnezeirea, purceadă în bătaia vântului, spre locul hărăzit, întreaga stirpe a lui Laios, urâtă de Apolo, spre unda fluviului Kokytos61!
CORUL Antistrofa I
Cu muşcătură prea crudă te mână dorinţa vărsării de sânge neînvoită de noima divină, şi-ţi dăruieşte roade amare.
Dar, neagră şi cumplită, Urgisirea tatii, fără o lacrimă în ochii săi uscaţi, se-apropie, spunându-mi: „E în câştig acel ce moare mai devreme decât mai târziu.” 62
CORUL Strofa II
Nu te lăsa târât, nu vei fi socotit mişel, alegând să trăieşti! Erinys cu neagră egidă
I
Va părăsi lăcaşul acesta, când zeii vor fi-nduplecaţi prin jertfe aduse de mâinile tale?
Cât preţ mai am în faţa zeilor?
Doar darul nimicirii mele preţuieşte pentru ei.
De ce aş linguşi ursita care mă stârpeşte?
CORUL Antistrofa II
Astfel îţi pare azi, cât se află în preajmă.
Daimonul sorţii după o vreme se poate schimba, venind către tine cu o suflare mai blândă.
Acum încă fierbe.
Această'fierbere-au stâmit-o blestemele tatălui meu.
O, cât au fost vedeniile mele de adevărate, nălucile care-mi vesteau în vis că moştenirea tatii va fi împărţită!
CORIFEUL Ascultă de femei, oricât ţi-ar fi de neplăcut.
Rostiţi ce vi se pare drept, dar nu lungiţi cuvântul!
CORIFEUL Să nu porneşti pe drumul spre a şaptea poartă.
Voinţa mea e ascuţită, n-o vor toci nişte cuvinte.
CORIFEUL Izbânda, chiar când e măruntă, vădeşte harul zeilor.
Atare spunere nu poate fi pe placul unui bărbat cu armele în mâini.
CORIFEUL:
Cum, vrei să seceri zilele fratelui tău?
ETEOCLK5
De pacoste, când ţi-o trimite cerul, n-ai scăpare. (Eteocles pleacă în grabă.)
CORUL Strofa I
Ne temem de divinitatea ce spulberă casele, atât de puţin asemenea celorlalţi zei, cu-adevărat prorocită de-rău-vestitoare, Erinys, înfiripată din rugile unui părinte; ne temem să nu împlinească menirile nestăpânite ale celui cu mintea pierdută, Edip.
Această gâlceavă aduce moartea copiilor săi.
16T
Antistrofa I
Chalybos63, cel care scutură sorţii, străinul venit din părţile sciţilor, amarnicul drămuitor de bunuri, Fierul cu inima necruţătoare, amestecătorul de zaruri, a şi hotărât pământul în care vor locui de azi înainte, atâta cât poate cuprinde un mort; i-a dezmoştenit de marile şesuri.
Strofa II
Când vor fi fără viaţă, ucişi amândoi, sfâşiaţi amândoi, fiecare de celălalt frate, când praful ţarinei le va fi sorbit înnegritele cheaguri, sângele crimei, cine va sta să le-nchine purificările, cine va sta să-i mai spele? O, noi suferinţe-mpletite cu năpastele vechi ale casei!
Antistrofa II
Vorbim despre vechea greşeală, grabnic atunci pedepsită, ce stăruie până-n al treilea neam, neascultarea lui Laios faţă de-Apolo.
Care i-a dat în trei rânduri de veste, din sacrul lăcaş prorocesc, din pythianul buric al lumii64, că e hărăzit să moară fără urmaşi, dacă vrea să mântuie Theba.
Strofa III
Dar Laios, îngenuncheat de-o plăcută sminteală, moartea şi-a zămislit-o sieşi, pe ucigaşul de tată Edip; acesta n-a pregetat să-şi arunce sămânţa în sfânta brazdă maternă ce l-a hrănit, sădind sângeroasă tulpină.
O dragoste nesăbuită-i apropia pe miri, pereche nebună 65!
Antistrofa III
Şi-acuma, o mare de rele rostogoleşte talazuri spre noi: când unul se sfarmă, altul de trei ori mai straşnic se-nalţă, clocotind zgomotos în jurul cetăţii, între noi şi ele, drept apărare, se-ntinde numai grosimea acestor şubrede ziduri. Ne temem să nu se sfârşească deodată cu basileii şi ţara.
Strofa IV
Grea este clipa ce dă socoteală de împlinirea blestemelor vechi!
Pe nevoiaşi pustiirile îi ocolesc.
Dar oamenii harnici, când li se-ngraşă prea tare belşugul, să-şi azvârle prisosul poverii din navă.
Antistrofa IV
Ce alt erou a fost mai slăvit cândva de zeii vetrelor ţării, de adunarea cetăţii bogată-n vlăstare, decât era venerat Edip, după ce dezrobise pământul Thebei de Sfinx, de pacostea şi răpitoarea de oameni ^?
Strofa V
Dar când în mintea lui se făcu lumină 67, sărmanul, despre nemernica nuntă, împins de durerea cumplită, de nebunia inimii sale, săvârşi dintr-o dată două năpaste: se despărţi de ochi, smulgându-i cu mâinile ucigătoare de tată, ochii mai dragi pentru el decât fiii, Antistrofa V
Iar împotriva feciorilor săi, mâniat pe felul în care-i purtau de grijă, aiai, aruncă blesteme din gură amară: moştenitele bunuri să şi le-mpartă cu spada în mână.
Acum tremurăm, nu cumva
Erinys 68 cu gleznele iuţi să-mplinească afurisirea.
(Intră un crainic.)
CRAINICUL
Prindeţi curaj, copilelor, de mame încă nedesprinse, cetatea noastră a scăpat de jugul înrobirii.
S-a spulberat înfumurarea straşnicilor asediatori.
Pluteşte Theba ca o navă în senin, nescufundată de izbirea multelor talazuri.
Îi stau de strajă meterezele şi porţile-apărate de războinici neîntrecuţi în lupta om cu om.
Aproape pretutindeni toate-s bune, la şase porţi, dar pe a şaptea şi-a ales-o domnul venerat al celei de a şaptea zile, mai-marele Apolo, să pedepsească neamul lui Edip pentru rătăcirile lui Laios de odinioară 69.
CORIFEUL Ce nouă încercare i-a fost hărăzită iarăşi Thebei?
CRAINICUL Cetatea e scăpată, însă basileii de-o sămânţă…
CORIFEUL
Cum? Ce grăieşti? Îmi ies din minţi de spaimă, au-zindu-te.
CRAINICUL Struneşte-ţi mintea şi ascultă-mă: copiii lui Edip…
CORIFEUL Biata de mine, vai, sunt o prevestitoare de nenorociri i
CRAINICUL
Neîndoielnic, prăbuşiţi în pulbere…
CORIFEUL
Ei zac oare acolo, fără viaţă? Oricât de greu ţi-ar fâ cuvântul, spune-l!
J
V
CRAINICUL
Atât de crunt s-au junghiat cu mâini frăţeşti unul pe altul!
CORIFEUL
Atât le-a fost amânduroradaimonul 70 de asemănător! El singur a stârpit neamul acesta încercat de nenoroc.
CRAINICUL
Avem temeiuri să ne veselim, dar şi să plângem.
Cetatea e biruitoare, dar mai-marii, cei doi conducători de oaste, şi-au împărţit averea toată cu fierul sciţilor bătut de faur cu barosul 71.
Pământ ei nu vor mai avea, decât mormântul, în care i-au surpat blestemele părintelui nefericite.
(Crainicul pleacă.)
CORIFEUL
O Zeus, mărite, o zei ce ţineţi oraşul, voi care aceste ziduri întărite de Cadmos… Le-aţi apărat, cuvine-se oare să mă veselesc, înălţând ritualul strigăt spre Mânţurtorul cetăţii?
Ori, dimpotrivă, să plâng pentru capii acestui război, lipsiţi de urmaşi, sărmanii şi nefericiţii?
Ei parcă spre îndreptăţirea numelui lor, acela de „căutători de gâlcevi” au pierit dintr-o sfadă nelegiuită 72.
CORUL Strofa I
Neagră Urgisire, desăvârşită, a lui Edip şi a stirpei sale, un ger năprasnic învăluie inima noastră!
Strigăm un cântec de groapă, aiurim ca thyadele, aflând de aceste leşuri mânjite cu sânge căzute-n puterea morţii în chip atât de amarnic.
Ah, semnul rău-vestitor, ciocnirea de suliţi!
Antistrofa I
Adeveritu-s-a fără greşeală • blestemul părintelui, tot ce-a rostit.
Dăinuie parcă urmările neascultării lui Laios.
Grija înconjură Theba; profeţiile nu se înmoaie.
Io, vrednici de plâns luptători, aţi împlinit necrezutul!
S-au revărsat năpaste de jale şi-acestea nu sunt cuvinte goale.
(Sunt aduse înainte cadavrele lui Eteocles şi Polynei-kes.)
Iată dovada grăind de la sine, sub ochii noştri se află cele rostite de crainic!
Cei doi războinici, grijile noastre gemene, omorâtorii nemernici de. Frate, părtaşii aceloraşi chinuri, s-au săvârşit!
Ce să-ngânăm? Doar atât că aici în vatră şi-n casă durerea urmează durerii.
Dragelor, haideţi, sub vântul suspinelor, împrejurul frunţilor voastre mişcaţi-vă braţele 73, în ritmul ce călăuzeşte de-a pururi luntrea cu negre pânze, trecând Acheronul 74, până la ţărmul străin lui Apolo, neînsorit, primitor pentru toţi şi beznatic.
CORIFEUL75 [Dar iată-le, pe Antigona şi pe Ismena76, venind să-mpli-nească o datorie amară: cântarea de mort pentru fraţii lor.
Desigur, din pieptul gingaş, cuprins în veşminte cutate adânc, durerea va izbucni pe potriva năpastei.
Pe noi obiceiul ne-ndeamnă, înainte de toate, să strigăm tânguietorul imn cerut de Erinys, apoi să cântăm pea-fiul lui Hades 77, vrednic de ură.
O, voi, din pricina fraţilor voştri cele mai greu încercate din câte femei îşi leagă cu brâie veşmântul, noi plângem, noi gemem şi nu-s prefăcute înaltele ţipete smulse din inima noastră!] (Corul se împarte în două hemicoruri ce-şi răspund până la sfârşitul dramei.)
ÎNTIIUL HEMICOR Strofa I
Io, io, smintiţilor, necrezători în prieteni 78, lacomi de chinuri, aţi dobândit, sărmanii de voi, lăcaşul tatălui vostru cu spada!
AL DOILEA HEMICOR
Sărmanii, da, şi-au aflat, ' spre paguba casei, o moarte nefericită.
ÎNTIIUL HEMICOR Antistrofa I
Io, io, năruitori de ziduri, aţi nimicit sălaşele voastre. Monarhi dăruiţi cu domnii amare, iată cum fierul armelor v-a împăcat!
AL DOILEA HEMICOR
Astfel, într-adevăr, şi-a-mplinit hotărârea sfânta Erinys a tatălui lor Edip.
ÎNTIIUL HEMICOR Strofa II
Izbiţi între coaste, în stânga, izbiţi în trupul cu vintre frăţeşti, Aiai, năpăstuiţii, aiai, blestemele ce i-au târât să se ucidă unul pe altul!
AL DOILEA HEMICOR
Pacostea când i-a lovit le-a străpuns, odată cu trupul şi casa, urmarea mâniei de nepovestit şi a gâlcevii ştămiţe de urgisirea tatălui lor.
ÎNTIIUL HEMICOR Antistrofa II
Prin cetate umblă un geamăt.
Gem meterezele, geme pământul după bărbaţii la care ţineau.
Urmaşilor le vor rămâne aceste averi, moştenire mâhnită79.
Le-a fost hărăzit să se certe şi, drept încheiere, să moară.
AL DOILEA HEMICOR
Cu mâniate inimi şi-au împărţit în părţi egale moşia. Dar rudele lor îl socot vinovat pe mijlocitorul zavistiei, Ares; nimic plăcut nu se iscă prin el.
ÎNTIIUL HEMICOR Strofa III
Loviţi de fier, priviţi ce-au ajuns! Ce-au câştigat, loviţi de fier, vom fi întrebate?
Numai un loc în gropniţa tatălui!
AL DOILEA HEMICOR
Valul de bocete-al casei, înalt, îi însoţeşte, sfâşietor, numai suspin despre sine şi chin pentru sine, posomorit şi neîndrăgind veselia, făcând să ţâşnească lacrimi adevărate din inima noastră, care se iroseşte plângând pentru această pereche de regi.
ÎNTIIUL HEMICOR Antistrofa III
Cuvine-se a ne rosti despre destinul acestor nefericiţi: ei le-au adus cetăţenilor Thebei multă ruină, multă, de-asemeni, vrăjmaşelor rânduri răpuse-n război.
AL DOILEA HEMICOR
Cea mai lovită de soartă le-a fost născătoarea, dintre toate femeile câte-au născut!
I-a zămislit cu însuşi feciorul său pe care-l luase de soţ!
Iată cum au sfârşit copiii săi, surpându-se unul pe altul cu mâini de-o sămânţă şi ucigaşe.
ÎNTIIUL HEMICOR Strofa IV
Într-adevăr, de-o sămânţă au fost până şi în nimicirea de tot, în împărţeala purceasă din vrajbă, în lupta nebună, sfârşit al zavistiei lor!
AL DOILEA HEMICOR
Ura lor a-ncetat.
În ţărâna-nmuiată de sânge vieţile li s-au amestecat; cu-adevărat sunt acum un singur sânge!
Arbitrul gâlcevei le-a fost amarnic străinul din părţile pontice 80, Fierul tăios călit în flăcări!
Amarnic a fost cumplitul împărţitor al averii, Ares ce face să biruie astăzi blestemul părintelui lor.
ÎNTIIUL HEMICOR Antistrofa IV
Primitu-şi-au partea, sărmanii, partea de chinuri voite de Zeus! Adâncul comorilor gliei le va zăcea de-acuma sub trupuri.
AL DOILEA HEMICOR
Ei pentru stirpe au împletit cununa durerilor nenumărate! Până la urmă, Blestemele au slobozit chiotul lor de izbândă. Neamul goneşte în vălmăşagul pieirii. La poarta la care mai adineauri luptau, Ate-şi ridică trofeul81; acum pe cei doi, prăbuşiţi, daimonul îi părăseşte. (Se înfiripă cortegiul funebru, care se pune lent în mişcare.)
ANTIGONA Lovit fiind, lovit-ai.
ISMENA
Şi tu, omorând, ai pierit.
ANTIGONA Ai ucis cu lancea.
ISMENA
De lance ai fost omorât.
ANTIGONA Ai pricinuit suferinţe.
ISMENA Ai îndurat suferinţe.
ANTIGONA Revărsaţi-vă, lacrimi!
ISMENA Curgeţi, suspine!
ANTIGONA
Iată-te zăcând.
ISMENA
După ce ai ucis.
ANTIGONA
Strofă
Alelei!
ISMENA
Alelei!
ANTIGONA
Strofă
Nebuneşte suspină sufletul meu.
ISMENA
Inima-mi geme adânc în piept.
ANTIGONA Vai ţie, cel vrednic de-atâta plânset!
ISMENA Vai ţie, cel vrednic de-atâta milă!
ANTIGONA Ai căzut prin mâna fratelui tău.
ISMENA Ai făcut să piară fratele tău.
ANTIGONA îndoită durere, greu de rostit.
ISMENA îndoită durere, greu de privit.
CORUL
O, cruntă drămuitoare de cazne, Moira!
O, umbră slăvită a lui Edip!
O, neagră Erinys, mare îţi este puterea!
ANTIGONA
Antistrofă
Alelei!
ISMENA
Alelei!
ANTIGONA Suferinţe cumplite privirii.
ISMENA Mie vădite, când s-a întors din exil Polyneikes.
ANTIGONA Oare s-a-ntors ucigaşul acasă?
ISMENA Abia mântuit de surghiun, îşi dete suflarea.
ANTIGONA
S-a prăpădit; cine nu ar vedea?
ISMENA L-a ptfă^uşit cu sine şi pe acesta82.
ANTIGONA
E cumplit să grăieşti.
ISMENA E cumplit să priveşti.
CORUL
O, cruntă drămuitoare de cazne, Moira!
O, umbră slăvită a lui Edip!
O, neagră Erinys, mare îţi este puterea!
ANTIGONA Epodă
Acum o cunoşti, când ai încercat-o.
ISMENA Şi tu te-ai grăbit s-o înveţi.
ANTIGONA în clipa întoarcerii-n ţară.
ISMENA Suliţa ta s-a ciocnit cu a lui.
ANTIGONA
Stirpe îndurerată!
ISMENA îndurerată de chinuri!
ANTIGONA
Io, suferinţe!
ISMENA Io, obidiri!
ANTIGONA Pentru palat şi pentru piământ.
ISMENA
Şi pentru mine, de-asemeni. 182
ANTIGONA Io, rege-al suspinelor şi-al suferinţelor!
ISMENA Io, dintre toţi cel mai vrednic de plâns!
ANTIGONA
Io, sărmani rătăciţi de Ate!
ISMENA Io, unde îi vom aşterne-n pământ?
ANTIGONA Io, unde afla-vor mai multă cinstire?
ISMENA
Io, să-şi aline durerea lângă părintele lor!
(Intră un crainic şi câţiva fruntaşi ai Thebei.) [UN CRAINIC63
E datoria mea să dau de ştire despre ce au chibzuit şi-au hotărât aleşii poporului cetăţii Theba.
Eteocles, pentru slujirea ţării cu credinţă, au socotit să aibă parte de mormânt şi de îndurerate funeralii.
Urându-i pe duşmani, n-a pregetat să moară pentru glie; neprihănit faţă de templele-nălţate de părinţi, fără greşeală; s-a stins acolo unde e frumos cei tineri să se stingă.
Atâta, despre el, aveam să cuvântez.
Cât despre frate-său, stârvul lui Polyneikes va fi az-vârlit afară, peste ziduri, neîngropat, pradă la câini, căci el ar fi ajuns pustiitorul ţarinei lui Cadmos, de nu i se împotrivea cu suliţa un zeu.
Acum, deşi e mort, va trebui să ispăşească vina de a-i fi jignit pe zeii patriei, când a mânat puhoi, oştirea de străini peste cetate.
Au hotărât înmormântarea să i-o facă răpitoarele văzduhului, să fie astfel răsplătit pentru ticăloşie, să nu-l urmeze nimeni spre a-i închina libaţiile morţilor, spre a-l cinsti cu tânguirea cântecelor ascuţite, nevrednicul să n-aibă parte de alaiul funerar al rudelor.
Astfel a hotărât noua putere a cadmeilor.
ANTIGONA
Iar eu le spun fruntaşilor cadmei: eu însămi îl voi îngropa, voi înfrunta primejdia de-a coborî un frate în mor-mănt, neruşinându-mă c-aş fi necredincioasă şi răzvrătită faţă de cetate.
, Puternic ne uneşte pântecul din care ne-am ivit, copiii unei mame urgisite şi-ai unui tată fără de noroc.
Împărtăşeşte-te din chinurile sale, suflete al meu, de bună voie, pentru cel acum lipsit de orice voie, fiind în viaţă, pentru cel care acum e mort, aşa cum trebuie o soră să-ndrăznească!
Lupii cu burţile scobite nu vor înfuleca din carnea lui; să nu-şi închipuie aceasta nimeni!
Voi şti să-i pregătesc mormânt şi să-l înmormântez aşa. Cum sunt, femeie, de-ar trebui să-i car pământ în poala rochiei de în şi să-l acopăr singură, cu mâna.
Să nu socoată nimeni că voi face altfel.
Găseşte îndrăzneala căi să făptuiască.
CRAINICUL Iţi dau un sfat: să nu înfrunţi cetatea!
ANTIGONA
Iţi dau un sfat, scuteşte-mă de-ndemnurile tale crăi-niceşti.
CRAINICUL Poporul este aspru, când tocmai a scăpat de la prăpăd.
ANTIGONA
N-are decât să fie aspru; eu nu îl voi lăsa neîngropat pe Polyneikes.
CRAINICUL Cetatea îl urăşte, iar tu-l cinsteşti, înmormântându-l.
ANTIGONA
Dar zeii oare nu i-au hărăzit şi partea lui de cinste M?
CRAINICUL
Da, înainte de a-şi fi primejduit pământul ţării
ANTIGONA La relele-ndurate, el a răspuns prin rele.
CRAINICUL Pentru greşeala unuia lovind în toţi.
ANTIGONA
Zeiţa Eris m are veşnic ultimul cuvânt.
Am să-l îngrop, deci mai scurtează-ţi vorba!
CONDUCĂTOAREA HEMICORULUI AL DOILEA
Iar cu Eteocles noi ne vom duce, precum ne îndeamnă Cetatea şi Dreptul.
Acestuia, după puterea lui Zeus şi-a zeilor preafericiţi, oraşul lui Cadmos îi datorează că nu a fost năpădit şi-necat de talazul duşmanilor.] (Cele două cortegii funerare părăsesc scena.)
CRAINICUL
Dă-ţi sfaturi singură, dar te previn să nu le împlineşti. (Crainicul pleacă.)
CORIFEUL
Vai vai, Erinii, puteri ale morţii, trufaşe, de neamuri nimicitoare, voi stirpea lui Edip aţi sfărmat-o din temelie.
Cu mine ce se întâmplă, ce mă voi face, încotro să mă-ndrept?
Găsi-voi în mine putere să nu te jelesc, să nu te-nsoţesc la mormânt87?
Şi totuşi mi-e frică, de groaza poporului dau înapoi.
Eteocles, tu vei avea bocitoare destule, pe când Poly-neikes, ne jeluit, se va duce, sărmanul, urmat doar de bocetul tânguitoarei surori.
Dar cine-ar putea să îndure aceasta?
CONDUCĂTOAREA ÎNTÎIULUI HEMICOR
Pedepsească-i oraşul sau nu-i pedepsească pe plângătorii lui Polyneikes, noi ne vom duce la groapă cu el, în funebru alai.
Acesta e doliul stirpei întregi; ceea ce-i drept, în cetate, se schimbă de astăzi pe mâine.
SFÂRŞIT
