Prefață

Titlul complet, aşa cum a fost gândit de noi, dezvăluie mai lămurit şi mai cinstit decât prescurtarea tehnică de pe copertă ideea pivotală a întregii lucrări: „ experienţa ca principiu de reconstrucţie filosofică". Şi credem că cititorului nu-i va scăpa hotărârea noastră, care e şi o normă de asceză, de „exerciţiu" logic: nu fugim de greutăţi, ci le căutăm pentru a le înfrunta cu riscul inerent oricărei filosofii. *

Hotărârea aceasta, la rândul ei, a izvorât din voinţa care a îndemnat pe studentul de altă dată de a nu cruţa silinţele trebuitoare pentru a evada din opoziţia stearpă a sistemelor, din contradicţii şi antinomii ce se complac în ele însele, şi deci pentru a dărui gândirii şi faptei un Fundament mai trainic.

Fundamentul l-am găsit în Experienţă, însă într-o experienţă care a izbutit să se despartă de concepţia tradiţională a acesteia, tocmai pentru ca ea să fie mai din plin decât până acum ceea ce trebuia să fie de mult. Experienţa, prin firea ei, nu e mărginită la „lumea sensibilă" trecătoare şi „înşelătoare", ci e deschisă la toate chemările lumii, fiind gata să cuprindă în sine nu numai gândirea, „ raţiunea " sau ştiin ţa, dar şi viaţa în toate feţele ei: morală, artă, religie.

Ne-am dat seama treptat de greutatea întreprinderii noastre şi de necesitatea de a depăşi dibuiala programelor numai prin înfăptuiri parţiale. Cele expuse în aceste pagini au şi fost întregite – dar întru nimic modificate – prin aplicaţii noi la mit, artă, religie, logică. îndeosebi anevoioasă a fost integrarea în experienţă nu numai a planului logico-matematic dar încă mai mult a planului de „realitate metafizică" şi a planului de irealitate (mit, artă).

Greutatea integrării îşi află explicaţia în felul de a preciza sensul ce dăm cuvântului de „reconstrucţie". Prin „reconstrucţie" nu înţelegem o intervenţie „creatoare" a spiritului nostru în scopul de a oferi o filosofie „originală", ci numai operaţia de smulgere a superstiţiilor, prejudecăţilor şi idolilor care stau în drumul unei redări oneste a faptelor. „Reconstrucţia" este dar lucrarea de a pătrunde până la lucruri şi a le da lor cuvântul. Cea mai bună reconstrucţie e aceea să- ' Prima ediţie a apărui în 1943 la Editura Casa Şcoalelor cu titlul „Reconstrucţie filosofică" vârşită chiar de obiecte, nu de gândirea noastră, iar noutatea cea mai îndrăzneaţă e înregistrarea, corectă a celor ce glăsuiesc faptele însele.

Solidară cu problema experienţei şi tot atât de veche în preocupările noastre este o altă temă: a face din „filosofie" obiectul de sine stătător al unei cercetări istorico-sistematice. Este timpul să apreciem pe toate feţele funcţia filosofiei în cultura europeană. Ne-a bucurat că această temă, pentru noi de mult obsedantă, este astăzi recunoscută de mulţi ca o primă condiţie pentru netezirea unui drum care să îmbie la întreprinderi mai fericite. Cum am putea altfel ieşi din nihilismul gândirii contemporane?

Ni s-a impus constatarea că prejudecăţile ce apasă asupra ideii de experienţă îşi înfig rădăcinile în anumite modalităţi de a înţelege obiectul, misiunea şi puterile filosofiei. O experienţă fără prejudecăţi cere o filosof ie fără prejudecăţi.

În această privinţă, se cade să subliniem obligaţia pentru filosofie de a găsi un punct de plecare dincolo de antagonismul clasic dintre realitatea sensibilă, şi realitatea supr a sensibilă, cum şi dincolo de opoziţia, poate încă gravă, dintre real şi nereal. Iată dar o greutate mai mult. Calea pentru stăpânirea acesteia a fost deschisă de I. Kant însuşi şi de aceea socotim că adevărata,întorsătură copernicană" sau revoluţie criticistă nu rezidă în strămutarea axei filosofice de la obiect (ontologie) la subiect (epistemologie), ci în descoperirea unui plan superior oricărui fel de realitate ca şi oricărui fel de nerealitate, plan pe care Kant l-a numit, întreţinând ruinătoare echivocuri în filosofie, transcendental. Acest punct ar merita o revenire.

Volumul de faţă e alcătuit din. articole publicate în decurs de 15 ani (1923-l938) în următoarele periodice: Revista română de filosofie, Convorbiri Literare, Viaţa Românească. Repetiţii ce n-au putut fi ocolite, drept compensaţie, vor servi unei mai bune înţelegeri a. ideilor noastre.

O ultimă temă, asupra căreia ne permitem de asemenea să atragem luarea aminte, este situaţia ciudată a pozitivismului în cultura vremii noastre. Pozitivismul este, ilustrativ, un caz unic de aspră combatere a unei doctrine căreia în acelaşi timp i se împrumută spiritul, dacă nu litera, cum şi multe vederi de semnificaţie mai mare sau mai mică. Aşa de exemplu centrarea gândirii în omul real, sociologic şi religios, patronată ca o noutate de „antropologia" existenţială este caracteristica cea mai adâncă a doctrinei lui Aug. Comte.