PROBLEMATIZAREA MORALĂ A PLĂCERILOR

        Ar fi greu să aflăm la greci (ca şi la latini, de altminteri) o noţiune similară cu aceea de „sexualitate” şi de „carnal”. Adică un concept referitor la o entitate unică ce îngăduie regruparea, în virlulca identităţii de natură şi de origine, sau prin faptul că pune în acţiune acelaşi tip de cauzalitate a unor fenomene diverse şi aparent distante unele de altele: comportamente, dar şi senzaţii, imagini, dorinţe, instincte, pasiuni.

        H'ireştc, limba greacă veche dispunea de o întreagă serie de cuvinte pentru a desemna diferite gesturi sau acte numite de noi „sexuale”. (î rec i i aveau la dispoziţie o seamă de expresii pentru a se i cler! La practici precise; aveau şi termeni mai neclari, care se reli-i; i la COCO < O uni numim „relaţie”, „împreunare” sau „raporturi” ml' sprs exemplu, snânnifiid, lioinHia, plesiasmos, mixis, ochvlQ Este mult mai dificil de scsi/ai categoria de ansamblu căl'i 1-l n nul Mikiiim. Ilr loalc accslc gesturi, acte şi practici. Grecii

        Utilizează m i'icclilreiunu adjectiv substantival: taaphrodisia2, pe caic l. iiniii l au ivdal într-o traducere aproximativă prin venerea.

        {xprcsi i le „acele lucruri”, sau „plăcerile iubirii”, „raporturi sexuale”, „erotism”, sau „voluptate” încearcă pe cât posibil să ofere un echivalent în limbile moderne, dar diferenţele dintre ansamblurile

        1 E. LESKI, „Die Zeugungslehrc dcr Antike”, Abhandlungen der Akademie der Wissenschaftenund Literatul”, Mayencc, 1950, p. 1248.

        2 Cf. K. J. DOVER, „Classical Grcek Attitudc to Sexual Bchavior”, Arethusa, 6, nr. l, 1973, p. 59; Id., Greek Popular Moralâty, 1974, p. 205 şi

        Homosexualite grecque, pp. 83-84.

        Noţionale face dificilă traducerea exactă a termenului. Ideea noastră despre „sexualitate” nu numai că acoperă un domeniu cu mult mai larg, dar are în vedere o realitate de un alt tip, iar în cadrul moralei şi culturii noastre, are cu totul alte funcţiuni, în schimb, noi nu avem la dispoziţie o noţiune care să realizeze un decupaj şi să reunească un ansamblu corespunzător lui aphrodisia. Sper ca publicul meu să-mi scuze folosirea uneori a termenului grecesc în forma sa originală.

        Nu pretind că acest capitol ar fi o expunere exhaustivă şi nici măcar un rezumat sistematic al diverselor doctrine filosofice sau medicale care, între secolul al V-lca înainte de Christos şi începutul secolului al III-lca, s-au referit la plăcere în general şi la plăcerile sexuale în special, în introducerea la studiul despre cele patru tipuri principale de stilizare a comportamentului sexual – în

        Dietetica referitor la trup, în Economic referitor la căsătorie, în

        Erotica referitor la tineri şi în Filosofic referitor la adevăr – intenţia mea este doar aceea de a sublinia câteva trăsături generale care le-au folosit drept cadru deoarece erau comune diverselor judecăţi despre aphrodisia. Poate fi admisă teza curentă potrivi t căreia grecii din acea epocă acceptau mult mai uşor decât creştinii din Evul Mediu sau europenii din epoca modernă anumite comportamente sexuale; se mai poate admite şi idcea că faptele sau purtările imorale stârneau pe atunci mai puţin scandal, existând doar riscul unor reacţii, cu atât mai mult cu cât nici o instituţie – religioasă sau medicală – nu pretindea să definească ceea ce era, în această privinţă, îngăduit ori interzis, normal sau anormal; se mai ştie şi că grecii dădeau mult mai puţină importanţă decât noi tuturor acestor lucruri. Un lucru rămâne, însă, incontestabil: i-au interesat destul de mult; au existat gânditori, moralişti, filosofi şi medici pentru a evalua ce impuneau sau interziceau legile cetăţii, fiindcă ceea ce tradiţia tolera sau refuza nu era destul pentru a reglementa aşa cum se cuvine conduita sexuală a unui om atent cu persoana sa; grecii recunoşteau în modul cum obţineau acest gen de plăcere o problemă morală.

        Aş dori să definesc în aceste câteva pagini aspectele generale după care s-au condus, forma generală a întrebării de ordin moral pe care şi-au pus-o în legătură cu aphrodisia. Voi apela la texte foarte deosebite unele de altele – mai ales la texte din Xenofon, Platon şi Aristotcl – şi voi încerca nu o restituire a „contextului doctrinal” ce poate da fiecăruia un sens propriu şi o valoare diferenţială, ci determinarea „câmpului de problematizare” care le-a fost comun şi le-a făcut posibile. Voi încerca să arăt, în linii generale, cum s-a constituit aphrodisia ca domeniu de preocupare morală. Voi lua în considerare patru noţiuni adesea întâlnite în reflecţia asupra moralei sexuale: noţiunea de aphrodisia, prin care se desemnează ceea ce în comportamentul sexual era recunoscut drept „substanţă etică”; cea de „folosire”, de chresis, care îngăduie înţelegerea tipului de constrângere la care practicarea plăcerilor trebuia să se conformeze pentru a fi valorizată din punct de vedere moral; cea de enkrateia, de stăpânire, desemnând atitudinea faţă de tine însuţi pentru a te constitui ca subiect moral; în sfârşit, cea de sophrosune, de „cumpătare”, de „moderaţie”, caracteristică pentru subiectul moral în împlinirea sa. Astfel, devine posibilă conturarea structurii experienţei morale a plăcerilor sexuale – ontologia, deontologia, ascetica şi teleologia sa.

        L