Lui Taliarh

pentru Păpușu (Armand Pascal)

Boii urâți și teferi s-au limpezit în șes,

și au țipat cocoșii târziu și fără sens.

Ileana, care doarme cu porcii de tărîțe,

s-a pus să mulgă vacii lapte stelar din țâțe,

pământului să mulgă răcoare de cartof.

Toamna bacoviană geme-n ferestre: of! —

Prietene, dă-mi mâna și taci; așa; dă-mi mâna.

Privește curtea, porcii, și, râcâind țărâna,

cocoșii albi. Privește: sufletul meu e trist.

O, Taliarh, acuma, ca și-n trecut, exist,

și beau din vinul ăsta, și beau din cupa asta.

Vechilul tot nu știe ce albă-i e nevasta,

Ileana tot nu știe decât să mulgă vaci —

și via să-și înnoade azurul pe araci.

Vino; să stăm de vorbă cât ne mai ține vrerea;

ca mâne, peste inimi, va izbuti tăcerea,

și n-om vedea prin geamuri, tineri și zgomotoși,

amurgul care-aleargă după cireadă, roș.

Ca mâne, toamna iară se va mări prin grâne,

și vinul toamnei poate nu-l vom mai bea. Ca mâne,

poate s-or duce boii cu ochi de râu în știri,

să tragă cu urechea la noile-ncolțiri.

Și-atuncea, la braț, umbre, nu vom mai ști de toate;

poate-am să uit nevasta și vinul acru; poate…

Ei, poate la ospețe nu vei mai fi monarh. —

E toamnă. Bea cotnarul din cupă, Taliarh.

1919

Share on Twitter Share on Facebook