În țintirim, la noi în țară

Movile sunt în lung și-n lat,

O pace mută, funerară,

Te-apasă greu ca un păcat.

În ele taina neființii

I-a prins, sub milostiv zăvor,

Pe toți câți au mușcat cu dinții

Din țarina durerii lor...

În țintirim dorm munți de lavă

Închiși sub lespezi de mormânt,

Un cuib de ură și otravă

E-n orice bulgăr de pământ.

Țărâna tremură și-nvie,

Căci fiecare fir de lut

Dospește-n el o vijelie

Din câte-n suflete-au bătut...

În țintirim, pe vânt de seară,

Șiraguri umbrele cobor,

Sunt morții care se strecoară

Și prin unghere țin sobor.

Grozavă oaste de schelete,

Nebiruiți rătăcitori,

Ei sfânta răzbunării sete

Și-o-mpart în drum la trecători.

În țintirim, în nopți albastre,

Când stelele pe cer s-aprind,

Răsună plânsetele noastre

Și zarea-ntreagă o cuprind.

Înfiorată lunca geme,

De bocet jalnic de femei,

Ce spun din gura lor blesteme

Când duc la groapă ghiocei.

În țintirim mai sunt și cete

De nesătui boi de pripas,

Cari rumegă pe îndelete,

Călcând pe-un mort la orice pas.

Și-n vreme ce sfârșiți de zile

Noi lângă cruci ne tânguim,

Ei pasc la flori de pe movile,

Ei ni se-ngrașe-n țintirim.