Cuprinde-mă din nou, singurătate,

Căci țara ta de-atâtea ori mă cere;

La sânul tău vor prinde-n veci putere

Avânturile inimii curate.

Nemilostiva lumilor durere

Departe-și strigă multele păcate:

Ca-ntr-o vrăjită, tainică cetate,

Eu mă închid în sfânta ta tăcere.

Grădina ta atât de mult mi-e dragă,

Sunt flori acolo visurile mele,

Și sufletului dat e să culeagă.

Rătăcitor el florile-și adună

Și, în odihna nopților cu stele,

Își împletește trainică cunună.