Am venit să-ți spun o vorbă 

Azi, când pleci în țări mai bune, 

Niculaie, Laie Chioru, 

Cântăreț din patru strune; 

Du-l cu tine meșteșugul 

Care ne-ntărea soboru: 

Meștere a nouă sate, 

Lăutare, Laie Chioru! 

Unde norii-și țin popasul 

În lăcaș de mărgărint, 

Șede Domnul cu Sânpetru 

La o masă de argint. 

Tu să-ți pleci ușor genunchii 

Și ușor să-ți pleci grumazul, 

Și pe umerii vioarei 

Să-ți apeși domol obrazul. 

Și să cânți un cântec, Laie, 

Cum se cântă-n sat la noi, 

Când se tânguie ciobanul 

După turma lui de oi. 

Povesti-va atunci struna 

Înălțimilor albastre 

Vremea lungă câtă jale 

Scris-a-n sufletele noastre. 

S-ar întuneca pământul, 

C-ar veni, veni, țigane, 

Toate stelele s-asculte 

Glasul strunei năzdrăvane. 

Blând zâmbire-ar Milostivul... 

Iar din geana lui de-argint 

Lacrim-ar cădea-n adâncul 

Norilor de mărgărint. 

Ni s-ar stinge-atunci necazul 

Ce de mult ne petrecea: 

Între stelele de pază 

Am avea și noi o stea!