SCENA 6

RIDOLFO şi EUGENIO.

RIDOLFO: Dacă pot, încerc să-i fac un bine şi amărâtei ăsteia, iar dac-o fac să plece cu bărbatul ei, doamna Vittoria n-o să mai fie geloasă pe ea. Mi-a şi spus ceva despre pelerină.

EUGENIO: Eşti un om cu inimă bună. Dac-ai să te afli vreodată la strâmtoare, ai să găseşti o sută de prieteni care-or să-ţi sară în ajutor!

RIDOLFO: Îl rog pe Dumnezeu să n-am nevoie de nimeni. Dar dacă s-ar întâmpla să am, nu ştiu la ce m-aş putea aştepta. Oamenii sunt nerecunoscători!

EUGENIO: De mine poţi fi sigur, cât voi trăi…

RIDOLFO: Vă mulţumesc foarte mult, dar să ne vedem de-ale noastre. Ce aveţi de gând să faceţi? Vă duceţi în cămăruţă la nevastă sau s-o rog să vină ca aici, în prăvălie? Vă duceţi singur sau mergeţi cu mine? Porunciţi!

EUGENIO: În prăvălie nu-i frumos, iar dacă mergi şi dumneata, n-are să-i pice bine; dacă mă duc singur, o să-mi scoată ochii… N-are a face. Să-şi dea drumul, că o să-i treacă mânia. Mă duc singur.

RIDOLFO: Duceţi-vă, şi Dumnezeu să vă ajute!

EUGENIO: Dacă e nevoie, te chem.

RIDOLFO: Să ştiţi însă că martor n-am să vă fiu.

EUGENIO: Oh, ce bun eşti, Ridolfo! Mă duc. (Se pregăteşte să plece.)

RIDOLFO: Haideţi, curaj!

EUGENIO: Ce crezi c-o să se întâmple?

RIDOLFO: Nimic.

EUGENIO: Plânsete sau zgârieturi?

RIDOLFO: Câte puţin din amândouă.

EUGENIO: Şi-apoi?

RIDOLFO: „Fiecare pentru el, şi Dumnezeu pentru toţi”.

EUGENIO: Dacă nu te chem, să nu vii.

RIDOLFO: Asta se înţelege.

EUGENIO: Am să-ţi povestesc tot.

RIDOLFO: Hai, duceţi-vă!

EUGENIO (aparte): Grozav om şi Ridolfo! Prieten adevărat! (Intră în prăvălie.)