SCENA ULTIMĂ.

CHELNERUL de la han şi cei de mai înainte.

CHELNERUL: Domnule iscoadă, să nu mai vii în han la noi să mănânci! (Intră în han.)

LEANDRO: Domnule ocrotitor, fie vorba-ntre noi, meseria de iscoadă e o ticăloşie! (Intră în han.)

PLACIDA: Ce castane pisate? Denunţător! (Pleacă de la fereastră.)

LISAURA: La stâlpul infamiei! La stâlpul infamiei! (Pleacă de la fereastră.)

VITTORIA: O, drăguţul de don Marzio! Cei zece ţechini pe care i-a împrumutat soţului meu i-o fi căpătat pentru c-a făcut pe iscoada! (Pleacă de la fereastră.)

EUGENIO: Plecăciune domnului confident! (Pleacă de la fereastră.)

TRAPPOLA: Mă închin domnului pârâtor! (Intră în prăvălie.)

DON MARZIO: Sunt buimăcit, sunt umilit, nu ştiu pe ce lume mă aflu. Eu iscoadă? Iscoadă eu? Că am dat în vileag, fără să vreau, proastele obiceiuri ale lui Pandolfo să fiu învinuit că sunt iscoadă? Nu-l cunoşteam pe poliţist, n-am bănuit înşelăciunea, nu sunt vinovat de-o asemenea faptă ruşinoasă! Şi totuşi mă insultă, mă terfelesc cu toţii, niciunul nu mă mai vrea, toţi mă gonesc! A, da, au dreptate, mai curând sau mai târziu gura mea trebuia să mă bage în bucluc! Ea mi-a adus ruşinea, cel mai rău dintre rele. Aici nu mai are rost să mă dezvinovăţesc. Şi-au pierdut cu toţii încrederea în mine şi n-or s-o mai recapete niciodată. Am să plec din oraşul ăsta; am să plec, deşi n-aş dori-o… Şi, din cauza gurii mele păcătoase, trebuie să renunţ la un oraş în care toţi trăiesc bine, toţi se bucură de libertate, de pace, de veselie atunci când ştiu să fie cuminţi, prevăzători şi cinstiţi! (Iese.)

SFÂRŞIT