Marţi 20 aprilie 1999

Am trimis scrisori: Elvira Iliescu, Fănel Davidescu, Luca Piţu.

Am primit un plic cu tăieturi de ziare de la Laszlo.

În afară de „Dosarul Caraion” din R. L., un text din 22 despre W. Fielderman (numai că Th. Wexler, autorul, nu dă numele acelui „ziarist comunist evreu” care a scris că „Antonescu îl deportase pe Fielderman în Transnistria, pentru a avea, acolo, un suprapoliţist care să urmărească de aproape exterminarea evreilor”- să fie acela tot Brucan?); un foarte bun eseu al lui Grigurcu, în Contrapunct ian-febr. 99, „Mecanismele oportunismului” (despre optzecişti).

Deasemeni câteva pagini fotocopiate din Interval nr. 3, un „document” care mă priveşte:

Proces-verbal de anchetă. E „redactat” de un sec' pe care, în loc să-l bag în mă-sa – ia să fi-ndrăznit: mă ucidea – eu, bou, l-am băgat în

Istoria literaturii române de la Nikolski la Pleşiţă: tovalen' major Vasile Gheorghe (reîntâlnit după 20 ani cu grad de colonel şi comandant al Rahovei – făcut general drept recompensă că ne bumbăcise pe noi, cei cu „dreptur'li”, în 77 – cel căruia i-am zis „Grenadă” în Coloarea curcubeului). În legătură cu ce mă ancheta Vaxile Gheorghe, în '56? Păi în legătură cu întrebările puse de mine la seminarul de marxism. Numai că este greşită data procesverbalului: „24 iunie 1956” – când, în corpul declaraţiei vorbesc despre cele întâmplate în Ungaria., ba chiar dau şi o dată: 1 noiembrie. Este o greşală de tipar, data adevărată fiind: 24 noiembrie (am fost arestat în 22); sau în 24 decembrie (ceea ce e îndoielnic, fiindcă atunci mă ancheta căcănariul Ţârlea, iar prin preajma Crăciunului „discutasem” cu el, întâi, apoi cu căpitanul Enoiu. Despre moartea lui Labiş).

Documentul este prezentat de Marius Oprea şi are titlul: „Preşedintele Goma”. Ceea ce vrea să spună că. Din acel moment mi se trage mie „intransigenţa”; mai zice că, dacă aş fi fost preşedinte, confraţii ar fi fost judecaţi de mult pentru colaboraţionism.

E un punct de vedere. Eu nu mă gândeam că există un moment anume care m-a făcut să fiu atât de nesuferit, presupuneam că acumularea nefericirilor (m-) a făcut aşa. Dacă ar mai exista procesul verbal de anchetă din mai-iunie 1952, de la Securitatea de la Sibiu, poate că „momentul” ar fi mutat mai în urmă; sau.

— Ba nu: în iarna lui 1949 nu eu eram arestat, doar părinţii, deci nu a existat un proces verbal privindu-mă pe mine, ca să se poată vorbi de un alt moment de pornirea. Resentimentului).

Plouă rece şi-i război.

Mi-a telefonat Theodor Cazaban. M-a întrebat dacă primesc Jurnalul literar, fiindcă e acolo un text despre mine. Voia să mi-l trimită. I-am mulţumit, i-am spus că îl am. Bietul de el, abia se auzea la telefon.

Seara, târziu, a telefonat din Anglia Andrei Dulgheru, nepotul meu. Ei o duc binişor, însă mamă-sa, Nina este bolnavă rău. Mi-a făcut plăcere să aflu şi lucruri bune. Fiindcă noi, bătrânii (verişoară-mea e născută în 1936) suntem terminaţi.