Vineri 2 aprilie 1999

Nu mai am ce spune. Mi-au secat cuvintele. Mi s-a trezit refugiul nostru, din '44: 55 ani de-atunci. Dar tot atât de proaspătă rana. (.) încă de alaltăseară, discutând cu Ana, ziceam că are să vină momentul în care o să-i plângem pe sârbi, aşa cum îi plângem acum pe albanezii, alungaţi de la casele lor.

Ieri am vrut să trimit un fax la Nemira, să-i anunţ că s-a încheiat trimestrul prim, cel în care promiseseră să-mi editeze Scrisori. După nu ştiu câte tentative nereuşite, am telefonat: am fost anunţat de o voce înregistrată că „numărul s-a schimbat” – dar nu mi 1-a dat pe cel nou, pe schimbatul nemir.