Duminică 7 martie 1999

Ieri şi azi am scris „Iarăşi despre Caraion”: [Vezi textul integral în Butelii. 19997

Am să trimit mâine – 5 exemplare.

Plouă, plouă, plouă. Şi e frig.

Lulu mi-a spus la telefon că „ieri” (vineri 5 martie) mi-a trimis prin poştă voi. II al Dicţionarului Scriitorilor Români. Mi-a cumpărat şi noua ediţie a DEX – e prea târziu ca să mai caut calul de dinţi: îl am în ediţia din 1975, m-am slujit de el, dar, Doamne, atâtea găuri, atâtea „explicaţii” false, aiurea. Sper ca aceasta să fie mai. Normală. Are să mi-o trimită prin cineva (probabil Mirel Bran).

După amiază: de la o vreme dorm enorm de mult: noaptea: şapte ore, încă una-două înainte de prânz, două după masă, ceea ce dă cel puţin zece. Timpul împuţit sau doar veşnica oboseală – sau şi una şi alta.

Acum câteva zile am primit o scrisoare ciudată – în fapt o epistolă în versuri – semnată cu nume nemţesc. Îl cunosc pe expeditor: acum vreo şase luni îmi dăduse telefon de undeva din Germania, cerând-mi să-l primesc, că vrea să-mi spună trista poveste a vieţii lui. A apărut a doua zi, am avut convingerea că de multă vreme doarme prin trenuri, i-am propus să mâncăm ceva împreună – m-a asigurat că tocmai mâncase (deşi nu spunea adevărul). Venise să-mi spună: e şvab, de 20 ani în Germania, că nevastă-sa, o româncă (în glas se simţea dispreţul pentra naţia nevesti-si) întâi 1-a înşelat, apoi 1-a lăsat, plecând „cu fetiţa”- unde? La altul. El şi-a pierdut slujba (şofer de cursă lungă), e disperat, vrea să se sinucidă, înainte de asta a vrut să stea de vorbă cu mine. Ce să facă? I-am spus să-şi vadă de treabă, să caute să-şi găsească slujbă şi să trăiască – „pentru fetiţă”, chiar dacă ea e cu mama. A fost foarte dezamăgit, mi-a şi spus: „Sunt foarte dezamăgit de dumneavoastră, că-mi daţi ideea pe care am avut eu.” I-am zis că foarte bine dacă amândoi ne-am gândit la aceeaşi soluţie. A plecat, mohorât, aproape disperat, ar mai fi stat, însă eu nu l-am reţinut (era la mine de vreo trei ceasuri), l-am condus la poartă, acolo a plâns ca un copil, mi-a fost tare milă de el, săracul, avea vreun metru şi nouăzeci înălţime şi vreo sută douăzeci de kile. Iar acum mi-a trimis următorul mesaj; „Vânt cu apă bate geamul în spital cu geamantanul. Număr zile ca-n armată într-o lună să te gata fiindcă plâng pe dulcea fată.

        „Ce fel eşti tu de tată lacrimi pentru-o mică fată? Scoate pieptul c-altădată Curvă găseşti şi lung şi lată, las că vine când e mare.

        „Să te caute-n ţărână gândeşte-te-acum la tine, nu la alţii, tot senine Sufletul amputat din mine Suferă de mică, ce ruşine „Cui să mai spui ceva Cine te-ar mai asculta Tu GOMA nu mă uita.

        „Cu stimă şi respect”.

        (urmează semnătura).

Am copiat întocmai. Ce ar fi de comentat?

Iar acum copiez – întocmai – un document: într-un plic al Centrului Cultural Român (care, el poartă stampila poştei cu data: 5.3.99) se află, întâi o fotocopie pe o jumătate de pagină ruptă pe genunchi:

Uniunea Scriitorilor din România, Bucureşti – etc.

Dragă Domnule, Vă rugăm să confirmaţi participarea dvs. până la data de 20 martie 1999. Vă mulţumim.

Uniunea Scriitorilor;

Dept. Externe

Eugenia Mihalea

Pe o foaie – întreagă, totuşi, având acelaşi antet – stă scris: Domnului

Stimate coleg, Iată-ne ajunşi la cea de a treia ediţie a întâlnirilor de la Neptun! Organizată de Uniunea Scriitorilor din România cu scopul de a menţine şi cultiva dialogul scriitorilor din ţară cu scriitorii români din afara graniţelor României, această întâlnire se constituie, de-acum, într-o tradiţie pe care ne simţim obligaţi să o continuăm, eventual sporindu-i, de la o ediţie la alta, cuprinderea geografică şi repertoriul tematic.

Vă invităm, aşadar, la a IlI-a [iniţial, era scris a Ii-a, a fost – aceasta corectată – n.m.] ediţie ce se va desfăşura între 2 şi 6 iunie 1999 la Neptun şi va avea ca temă centrală „Literatura română în lumea mileniului trei „.

Plecarea din Bucureşti spre Neptun este prevăzută pentru ziua de 1 iunie, orele 16, de la sediul uniunii Scriitorilor din Calea Victoriei nr. 115.

Preşedintele U. S. R. Laurenţiu Ulici

Am avut gură spurcată: Ulici şi-a lui ceată se ţine de neptunuri, pe el îl interesează – ce-l interesează pe 'Lici? A, da: „Literatura română în mileniul trei” – dar este incapabil să scrie data pe un document, totuşi – ce să mai vorbesc de „hârtia” pe care minte că mi-a trimis-o, dar pe care eu n-o mai aştept.

Vasăzică Ruxandra Cesereanu se plânge Marianei Sipoş că am ofensat-o (cum va fi rostit: că am înjurat-o?), atrăgându-i atenţia că nu pusese data alături de o dedicaţie – pe o carte care vorbeşte de istorie. Ea este o dulce copilită pe lângă ditamai cornutul Ulici, preşedintoi al scriitoriceilor! Cum ar veni: ăla care-i mare peste ăia care. Care, ce? Dar mai ştiu ei pe ce lume se află?

Dacă se va supăra careva din pricina diatribelor mele să facă bine să re-citească – întâi cuvintele „Dept. Externe”- care începe cu „Dragă domnule” şi continuă cu „Vă rugăm să confirmaţi.”- ca să nu mai zăbovesc la compunerea semnată de Ulici – aia cu „Literatura română în mileniul trei” – când ea, biata se zbate undeva în secolul XIX, între Paşcani şi Gheboaia.